joi, 11 septembrie, 2025

TERRA România Utilaje de Construcții investește 2,7 milioane euro într-un sediu nou, modern și sustenabil la Brașov

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

TERRA România Utilaje de Construcții a inaugurat oficial un nou sediu în Brașov, în cadrul unui eveniment care a reunit peste 200 de invitați – clienți, parteneri, reprezentanți ai autorităților locale și colegi din filialele Grupului TERRA din Austria, Croația, Ungaria, Bulgaria, Slovacia și Cehia, în urma unei investiții de aproape trei milioane de euro.

Noua construcție, realizată de la zero, marchează un pas strategic în dezvoltarea companiei pe piața din România, atât din perspectiva extinderii regionale, cât și din cea a sustenabilității.

„Investiția de 2.700.000 Euro reflectă angajamentul nostru de a fi mai aproape de clienți și de a crea condiții optime pentru echipele noastre, într-un spațiu care respectă standardele actuale de eficiență energetică și dezvoltare durabilă. 

Această realizare nu ar fi fost posibilă fără încrederea și sprijinul continuu al clienților noștri, încrederea acționarilor și partenerilor, și dedicarea echipei noastre,” a declarat Victor Vasluian, director general al TERRA România Utilaje de Construcții.

Un sediu gândit pentru viitor

Proiectul include un atelier de service cu o suprafață de 4.710 metri pătrați și o înălțime de 10 metri, un depozit de peste 3.600 metri pătrați, precum și facilități de ultimă generație.

Clădirea este dotată cu tehnologii verzi care permit funcționarea acesteia pe principiul energiei nete zero. Prin utilizarea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a unor sisteme performante de izolație, sediul produce o cantitate de energie echivalentă cu cea pe care o consumă.

Planuri ambițioase pentru perioada următoare

Deschiderea sediului din Brașov marchează începutul unui proiect de referință pentru TERRA România. În continuarea acestei investiții, compania are în plan dezvoltarea a două noi sucursale, în Timișoara și Turda, aflate în prezent în diferite stadii de proiectare și aprobare.

Despre TERRA România Utilaje de Construcții 

TERRA România Utilaje de Construcții a fost înființată în anul 2001, ca parte din grupul austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje de construcții din Europa de Est. Obiectivul principal al companiei este să comercializeze și să ofere servicii la cele mai înalte standarde pentru utilaje în domeniul construcțiilor si al aplicațiilor industriale. Gama de produse a companiei cuprinde 7 mărci diferite, cu peste 300 de modele de utilaje. 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA