luni, 27 octombrie, 2025

Eroii brandurilor românești: povești autentice și legături emoționale redescoperite la Branduri cu Buletin de România 2025

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Eroii mari şi mici ai brandurilor româneşti

Suntem mari amatori de poveşti şi mari consumatori ai acestora, la orice vârstă. Cu cât mai veridice, cu atât mai bine, iar dacă sunt veritabile, atunci sunt chiar perfecte. Ne implicăm emoţional în firele narative şi ne ataşăm de eroii lor. Devin şi ai noştri, iar adesea ajungem aproape să ne identificăm cu unii din ei.

Interesant este că uneori ne lăsăm atraşi în poveştile unor lucruri care de fapt au foarte puţină legătură cu noi. În schimb, cunoaştem prea puţin despre cele care au legătură directă, strânsă cu noi şi cu viaţa noastră.

Fac parte din cotidian şi suntem obişnuiţi cu ele de mult timp, poate chiar dintotdeauna. Suntem legaţi prin rutina zilnică de brandurile cu care interacţionăm zilnic, iar pe cele româneşti le preţuim în mod special pentru că „sunt ale noastre”. Dar despre unele branduri româneşti cunoaştem mai puţin decât despre celelalte şi nu rare sunt cazurile în care nu percepem corect originea autohtonă a unor branduri doar pentru că nu poartă denumiri neaoşe.

La Branduri cu Buletin de România – conferinţa pe care în 2025 o organizăm a treia oară şi care continuă proiectul editorial început în 2020 – depănăm poveştile adevărate ale brandurilor cu rădăcini româneşti, ale celor cu cetăţenie română dobândită şi ale oamenilor care le însufleţesc. Sunt încă multe istorisiri frumoase şi pline de semnificaţii ale brandurilor româneşti care trebuie aflate şi preţuite. Într-un fel, prezentul „efervescent” pe care îl trăim intens de câteva luni încoace nu numai că ne testează trăinicia relaţiilor interumane şi tăria adeziunii noastre la nişte principii, dar ne arată că valorile care nu sunt cultivate permanent nu sunt chiar atât de solide pe cât credem, iar adevărurile care nu sunt cunoscute temeinic şi în detaliu tind să-şi piardă din consistenţă.

Este esenţial să vorbim continuu despre brandurile româneşti dacă dorim să ne păstrăm solidă legătura cu acestea, este esenţial să le cunoaştem poveştile şi mai ales eroii – cei mari şi cei mici, deopotrivă. Nu există poveşti fără eroi şi eroii nu există dacă nu povestim despre ei.

Pe 8 mai, la a treia ediţie a conferinţei Branduri cu Buletin de România, vom cunoaşte alţi eroi şi vom afla poveştile lor adevărate. Şi vom înţelege mai bine de ce suntem ataşaţi de ei şi de ele.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Aon sprijină companiile să transforme creșterea costurilor medicale într-o oportunitate de inovare și echilibru financiar

Țara noastră depășește media europeană de 8,2% și rămâne cu una dintre cele mai afectate economii din regiune România...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni