vineri, 27 iunie, 2025

Freedom24: Acțiunile din sectorul apărării ajung din urmă giganții din industria de lux 

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Potrivit indicatorului PER (preț/câștig), producătorul de tancuri Rheinmetall a ajuns la o evaluare situată între giganții industriei de lux LVMH și Hermès – un indiciu clar al schimbării percepției investitorilor față de sectorul apărării.
  • Acest interes crescut s-a concretizat și prin lansarea primului ETF dedicat exclusiv industriei de apărare europene. 

Creșterea accelerată a cheltuielilor militare în Europa a dus la evaluări record pentru companiile din sectorul apărării, ajungând la niveluri comparabile cu cele ale unor branduri de lux consacrate la nivel global. Un domeniu perceput anterior ca fiind cu marje reduse este astăzi considerat o oportunitate reală de creștere în portofoliile de investiții. Cererea din partea investitorilor este atât de puternică, încât depășește ritmul cu care analiștii reușesc să-și ajusteze estimările. Freedom24, platforma de tranzacționare care oferă investitorilor români acces direct la bursele internaționale analizează acest trend.

Acțiunile producătorului german de tancuri și muniție Rheinmetall AG aproape s-au dublat de la începutul anului 2025. Potrivit Bloomberg, evaluarea companiei, calculată pe baza profiturilor anticipate, o plasează acum între giganții industriei de lux LVMH și Hermès, celebru pentru gențile Birkin. Și alte companii europene din domeniul apărării – precum Thales din Franța și Leonardo din Italia – au înregistrat creșteri importante. Valul de entuziasm este alimentat de angajamentul Germaniei de a aloca sute de miliarde de euro pentru apărare, o direcție pe care și liderii Uniunii Europene par hotărâți să o urmeze.

Entuziasmul crescut al investitorilor a dus la lansarea WisdomTree Europe Defence UCITS ETF, primul fond tranzacționat la bursă dedicat exclusiv sectorului de apărare european. Listat pe bursele din Milano, Frankfurt și, recent, la London Stock Exchange, acest ETF reunește 20 de companii europene active în producția de echipamente civile și militare, electronice de apărare și tehnologie spațială. Fondul aplică o politică de excludere riguroasă, evitând investițiile în companii implicate în fabricarea de arme interzise la nivel internațional, precum munițiile cu dispersie sau minele antipersonal. Rheinmetall deține cea mai mare pondere în portofoliu (18%), urmată de Leonardo (15%), Saab din Suedia și BAE Systems din Marea Britanie (câte 10%), respectiv Thales din Franța (9%).

„Cu șase luni în urmă, puțini se așteptau la o asemenea evoluție în sectorul apărării europene. Astăzi, perspectiva este complet diferită. Deși evaluările pot părea ridicate la prima vedere, acest lucru se întâmplă doar pentru că piețele nu au inclus încă complet creșterea prognozată a profiturilor. Dacă se va confirma o creștere de două cifre – ceea ce noi considerăm realist – actualele evaluări vor fi justificate”, explică Maxim Manturov, Head of Investment Research la Freedom24.

Totuși, unii analiști avertizează că prețurile acțiunilor ar putea fi deja supraevaluate, mai ales având în vedere că titlurile Rheinmetall s-au apreciat de peste 10 ori din februarie 2022 până în prezent. Săptămâna trecută, analistul Christian Kers de la Warburg Research a retrogradat acțiunile companiei de la „buy” la „hold”, argumentând că prețul actual reflectă deja estimările privind creșterea bugetului militar la 3% din PIB. „În acest context, recomandăm investitorilor să marcheze profiturile”, a declarat acesta.

Cu toate acestea, bănci importante precum Goldman Sachs și JPMorgan Chase consideră că potențialul de creștere pentru acțiunile din domeniul european de apărare nu a fost epuizat.

„Companiile europene din apărare încep să pară scumpe chiar și comparativ cu cele americane, însă așteptările de creștere sunt atât de ridicate încât evaluările actuale rămân în continuare sustenabile”, au scris analiștii de la Goldman Sachs. Analiștii JPMorgan au adăugat „rămânem optimiști cu privire la sectorul de apărare, chiar și în eventualitatea unui armistițiu între Ucraina și Rusia.”

Despre Freedom

Freedom24 este filiala europeană a Freedom Holding Corp, listată la NASDAQ, un grup internațional de investiții cu expertiză în SUA, Europa și Asia Centrală. Grupul deservește 555.000 de clienți din întreaga lume și are o capitalizare de piață de 8 miliarde de dolari. În calitate de agent de bursă de retail cu sediul în UE, Freedom24 oferă acces la peste 40.000 de acțiuni, 1.500 de ETF-uri și 800.000 de opțiuni pe acțiuni americane, pe principalele burse din SUA, Europa și Asia. Freedom24 operează conform reglementărilor MiFID II, asigurând cel mai înalt nivel de protecție a investitorilor, activele clienților fiind protejate de Fondul de Compensare a Investitorilor (ICF). Brokerul deține o licență CySEC și este certificat în toate statele membre ale UE. Fiind parte a Freedom Holding Corp. listată la NASDAQ, acesta respectă, de asemenea, standardele de reglementare SEC. Acesta este auditat de Deloitte, unul dintre Big Four, care efectuează audituri regulate și due diligence. În plus, Freedom24 este membru al Euroclear Bank și al Asociației Piețelor Financiare din Europa (AFME).

Disclaimer: Investițiile în valori mobiliare și alte instrumente financiare implică întotdeauna riscul de pierdere a capitalului. Previziunile sau performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a rezultatelor viitoare. Este esențial să vă faceți propria analiză înainte de a face orice investiție. Societatea poate participa la tranzacționarea instrumentelor financiare menționate în acest material în calitate de contraparte sau furnizor de lichidități. Cu toate acestea, toate recomandările și informațiile prezentate în acest material sunt de natură independentă și nu sunt asociate cu pozițiile de tranzacționare ale companiei. Luăm toate măsurile necesare pentru a preveni orice conflict de interese și pentru a asigura obiectivitatea informațiilor furnizate.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor