vineri, 27 iunie, 2025

Junior Achievement România continuă programul de educație pentru sănătate la liceu, derulat cu sprijinul AstraZeneca

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Junior Achievement (JA) România continuă, cu sprijinul AstraZeneca, programul de educație pentru sănătate prin intermediul căruia pune la dispoziția liceelor conținuturi applied learning pentru abordarea unor teme de bază pentru formarea comportamentelor cu rol preventiv.
  • Programul se află la a XIII-a ediție în România și face parte din inițiativa internațională Young Health Programme, lansată de AstraZeneca pentru încurajarea tinerilor spre adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cu rol în prevenția bolilor cronice.
  • În acest an, programul include activități la clasă pentru 3.000 de liceeni, dar și o serie de acțiuni extracurriculare dedicate incluziunii tinerilor din medii defavorizate.

Junior Achievement (JA) România continuă, cu sprijinul AstraZeneca, programul de educație pentru sănătate prin intermediul căruia pune la dispoziția liceelor resurse și conținuturi de tip applied learning, care facilitează abordarea la clasă a unor teme de bază ce țin de educația pentru sănătate. Acestea cuprind informații-cheie despre prevenția bolilor, modul de funcționare a sistemului cardiovascular și respirator, dar și despre importanța activității fizice și a alegerilor alimentare în stabilirea obiectivelor pentru un stil de viață sănătos.

Conținuturile și resursele educaționale dezvoltate în cadrul programului sunt completate printr-o serie de sesiuni la clasă și de tip webinar, prin care voluntarii AstraZeneca aduc exemple practice din domeniul sănătății, punând accent pe importanța factorilor de risc asociați bolilor cronice netransmisibile și pe prevenția prin obiceiuri zilnice sănătoase și echilibrate.

Elevii manifestă un real interes pentru temele propuse în acest program. Materialele puse la dispoziție sunt extrem de utile, îi determină pe elevi să reflecteze asupra stilului de viață pe care îl au și să conștientizeze importanța prevenției și a unui stil de viață sănătos.“ – apreciază unul dintre profesorii participanți la program, din cadrul Colegiului Economic Dimitrie Cantemir, Suceava.

Programul se află la a XIII-a ediție în România și, pe lângă activitățile la clasă, aduce în prim-plan o serie de activități extracurriculare dedicate incluziunii tinerilor din medii defavorizate:

  • activități extracurriculare, desfășurate în aer liber, concepute pentru a combate sedentarismul și pentru a stimula implicarea tinerilor în sport și mișcare, dar și pentru a-i orienta spre acțiuni de sustenabilitate precum ecologizarea și protecția mediului;
  • burse și sesiuni de orientare și mentorat pentru dezvoltarea încrederii în sine, a motivației și a capacității de planificare a carierei, care îndrumă elevii spre oportunități profesionale pe baza nevoilor identificate în profilul acestora.

Programul face parte din Young Health Programme, o inițiativă globală derulată de AstraZeneca în peste 30 de țări din întreaga lume, având ca scop informarea și educarea tinerilor pentru prevenirea celor mai frecvente boli cronice. Cu o abordare integrată, programul își dorește să crească gradul de conștientizare în rândul adolescenților cu privire la importanța prevenției, încurajând adoptarea un stil de viață activ, echilibrat și contribuind astfel la sănătatea generațiilor viitoare.

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2024, organizația a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a treia nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 292.000 de elevi și studenți din 1.834 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.

Despre AstraZeneca

AstraZeneca este o companie biofarmaceutică globală, condusă prin știință, care se concentrează pe descoperirea, dezvoltarea și comercializarea de medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală în oncologie, boli rare și produse biofarmaceutice, inclusiv cardiovasculare, renale și metabolice și respiratorii și imunologie. AstraZeneca operează în peste 100 de țări, iar medicamentele sale inovatoare sunt folosite de milioane de pacienți din întreaga lume. 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor