vineri, 27 iunie, 2025

AQUILA încheiat primele 9 luni din 2024 cu venituri de 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 20%

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, cu 30 de ani de experiență în această industrie, a încheiat primele 9 luni din 2024 cu venituri de 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Rezultatele înregistrate de companie au fost susținute de creșterea organică a segmentului de distribuție și de aportul adus de cele trei companii achiziționate în 2024 care activează în piața din România. Romtec și cele două companii Parmafood au contribuit cu 5,3% la veniturile companiei.

Cătălin Vasile, CEO AQUILA:

„Acțiunile întreprinse în primele nouă luni sunt aliniate cu strategia noastră de creștere sustenabilă. Cele trei achiziții strategice realizate în 2024 consolidează poziția noastră. Anul acesta, aniversăm 30 de ani de activitate, perioadă în care am crescut odată cu piața din România, ne-am extins în Republica Moldova, iar rezultatele obținute reflectă angajamentul constant față de partenerii, clienții și investitorii noștri. Ne concentrăm activ pe maximizarea prezenței în canalele de distribuție cu rate de creștere și marje mai mari, precum HoReCa și benzinării, și pe sinergiile cu cele trei companii noi. Excelența operațională este prioritară pentru AQUILA, în contextul expansiunii grupului, construind pe fundația solidă creată, eficiență, digitalizare și sustenabilitate.”

În structura veniturilor, în primele 9 luni din 2024, segmentele de afaceri distribuție și logistică au înregistrat creșteri de 21%, respectiv 7%, în timp ce segmentul de afaceri transport a înregistrat o ușoară scădere, de 2%. Prin extinderea portofoliului de branduri proprii, respectiv achiziția Romtec, am generat o creștere de 37% a veniturilor din brandurile JetXpert, Expert Wipes, Gradena, La Masă și Yachtis, ajungând la 88 milioane lei la nivelul primelor 9 luni din 2024, peformanță care reflectă angajamentul nostru continuu pentru excelență și inovație, precum și încrederea crescută a consumatorilor în produsele noastre.

EBITDA a înregistrat o creștere de 7%, până la 124 milioane lei. Profitul net înregistrat în primele 9 luni din 2024 este de 57 milioane de lei, o scădere de 19% comparativ cu perioada similară din 2023, în principal ca urmare a impozitului pe profit de minim 1% din venituri, intrat în vigoare anul acesta, și a costurilor mai mari cu angajații.

În linie cu obiectivele de sustenabilitate, AQUILA a alocat 16,9 milioane de euro în 2024 pentru investiții în mijloace de transport și echipamente de depozit.

Raportul integral despre rezultatele financiare și operaționale ale companiei AQUILA pentru primele 9 luni din anul 2024 îl găsiți aici.

Despre AQUILA

AQUILA operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. AQUILA vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață. Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume și fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de pește și fructe de mare; precum și mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate și conserve – Bonduelle; smântâna vegetală și frișcă vegetală – Gran Cucina și Hulala; pește și preparate din pește – Frosta. Prin achiziția Romtec, compania și-a adăugat în portofoliu peste 20 de branduri de produse pentru întreținerea autoturismelor, dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert și Brake Xpert, și deține o unitate de producție în Iași. De asemenea, în anul 2024 odată cu achiziționarea companiilor Parmafood, portofoliul AQUILA s-a extins cu peste 100 de branduri cu notorietate națională și internațională, printre care Tabasco, Calvo, Mutti, Kikkoman, Serena Wines, La Molisana, Frescobaldi.

Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București.

Compania a obținut nota maximă, 10, în cadrul evaluării VEKTOR efectuată de Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor