Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut, în data de 5 noiembrie a.c., o întrevedere oficială cu noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. dl Muhammad Arshad Jan Pathan,cu prilejul vizitei de prezentare.
Pe parcursul întrevederii, dl Mihai Daraban a subliniat importanța extinderii cooperării economice în sectoare strategice, cu accent pe agricultura și industria alimentară, menționând faptul că România prezintă o deficiență în ceea ce privește exportul produselor alimentare procesate, preferând exportul materiilor prime.
„Recent s-a încheiat târgul INDAGRA & INDAGRA FOOD, cel mai mare eveniment al industriei agricole și al industriei alimentare din regiunea Europei de Est. În viitor, acesta poate reprezenta o platformă pentru companiile pakistaneze de profil pentru a identifica potențiali parteneri de afaceri, din România și Europa, sens în care cele două state ar trebui să identifice cadrul optim de schimb de informații si finanţare a unor proiecte de joint venture, valorificând spre exemplu relaţia dintre Exim Banca Românească și organizația pakistaneză corespondentă. În egală măsură, avem în vedere domenii economice în care România este performantă, pe care CCIR le-a promovat constant în ultimii ani, care au un potențial semnificativ în relația bilaterală a României cu Pakistan”, a arătat în intervenția sa președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Evident, sectorul agricol reprezintă o oportunitate de afaceri pentru antreprenorii pakistanezi, având în vedere faptul că deținem experienţă în acest domeniu, precum și forță de muncă calificată. În egală măsură însă suntem interesaţi de alte domenii de cooperare cu impact în plan bilateral, în atenția noastră fiind domeniul apărării, cel aeronautic, precum și cel energetic. Ca și țara dvs., Pakistan produce energie nucleară, având o capacitate de 20.000 de MW, iar cum România urmează să devină un hub energetic regional atât în ceea ce privește exploatarea resurselor de petrol și gaze naturale, cât și prin investiții în centrala nucleară de la Cernavodă și reactoarele modulare, există un interes sporit din partea noastră de a colabora în proiecte majore comune în acest domeniu”, a declarat ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în România, E.S. dl Muhammad Arshad Jan Pathan.