Interviu cu Ioan Vădeanu,
Fondator și Președinte al Consiliului de Administrație, Mecanica Huedin
Multe remorci și cărucioare din aeroporturile europene sau din zona Golfului Persic sunt făcute la Huedin
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Ce ați găsit în companie, în anul 2007, când ați preluat activele Mecanica Huedin, care produce dulapuri metalice, copertine, bene, construcții sudate, etc.?
Preluarea Agromec Huedin a fost o provocare pentru noi. După mai bine de 35 de ani de experiența managerială în Cluj la SC MAFIR SA, fosta întreprindere Unirea II, am luat decizia, alături de colegul Remus Murgoi, să punem bazele unei noi companii specializată în prelucrări metalice. Agromec Huedin era la anul 2007 firma moștenitoare a unor active dedicate producțiilor agricole, parte a vechiului model de agricultură colectivă. Era evident un capăt de drum pentru acest tip de activitate productivă, cu atât mai mult cu cât relația dintre parcul tehnologic și activitatea agricolă era deja compromisă.
Știam care sunt atuurile locației dar și punctele slabe ale fostului Agromec. Profilul tehnic fiind unul de orientare agricolă a fost nevoie de o retehnologizare pentru a putea intra in zona de competitivitate a confecțiilor metalice.
Ce investiții ați realizat, în acești 13 ani, împreună cu ceilalți acționari?
Încă de la început am fost sub auspiciile unei zodii norocoase. Am avut șansa de a avea în fostul Agromec oameni cu dorință de adaptare la noul model de societate comercială. Pe de altă parte din Cluj am reușit să capacităm persoane tehnice, foști angajați ai firmelor în care am lucrat împreună, care ni s-au alăturat.
Pentru a putea intra pe piața produselor prelucrate mecanic și a fi competitivi a fost obligatoriu să investim în tehnologizare. Dacă la început primele echipamente au fost second hand, pe parcurs ne-am orientat către echipamente moderne noi.
Cum vă motivați și stimulați echipa de angajați?
Parte din echipă a fost deja sudată la Cluj, angajații cunoscându-se de la firma unde, o perioadă de timp am lucrat împreună. Am reușit să creștem echipa și să o păstrăm unită, printr-un management care, fără lipsă de modestie, s-a dovedit unul de succes. Iar dovada este faptul că, inclusiv în anul 2020 care s-a dovedit a fi imprevizibil, echipa de la Mecanica Huedin a rămas compactă.
În ce mod au fost / sunt afectați clienții dumneavoastră de această pandemie?
Efectul pandemiei asupra firmei noastre s-a materializat printr-o ușoară scădere a solicitărilor și, cel puțin în prima decadă a anului trecut, o imprevizibilitate a comenzilor. Acest lucru s-a datorat firesc unor semne de întrebare pe care inclusiv partenerii noștri străini și le-au pus în privința evoluției economice globale. Din primele semne ale anului 2021, s-ar părea că perspectivele sunt optimiste, clienții noștri au deja planuri de afaceri concrete pentru întreg anul în curs.
Care sunt produsele cele mai solicitate?
Cele mai solicitate produse sunt cele de confecție metalică și cele de prelucrare metalică unde intervenția umană este indispensabilă. În relația cu partenerii străini, prețul manoperii din România este încă un criteriu puternic de eligibilitate.
Care sunt principalii clienți din România? Ce strategie aveți pentru atragerea altor clienți?
În România lucrăm în special pentru Energobit, unul dintre principalii producători de echipamente electrice din țara noastră, iar în rest comenzile pe piața internă sunt ocazionale. Credem că în anii de activitate de până acum am reușit să ne construim o carte de vizită care să ne recomande. Poate acesta este motivul pentru care suntem contactați pentru activități productive, în special din străinătate, fără a investi deloc în marketing și publicitate.
Realizați și exporturi, ați avut și aveți contracte cu firme prestigioase din străinătate. Care au fost cele mai importante proiecte la care ați lucrat pentru clienți externi?
Avem colaborări constante cu firme specializate în activități agricole în Franța, cu firme specializate în echiparea cu macarale a furgonetelor și mai recent, am dezvoltat o relație frumoasă tot cu o firmă din Franța specializată în comercializarea de remorci pentru aeroporturi de pasageri și de marfă. Deși pe produsele noastre este trecut numele firmei revânzătoare din Franța, suntem bucuroși că multe remorci și cărucioare din aeroporturile europene sau din zona golfului Persic sunt făcute la Huedin.
Cea mai recentă colaborare cu o firmă occidentală are ca obiect producerea unui utilaj – lift pentru centrele de reparații auto din Germania. Este vorba de un lift pneumatic folosit la ridicarea mașinilor de până în 3,5 tone greutate la o înălțime de maxim un metru. Producția noastră cuprinde confecționarea în întregime a subansamblelor metalice, vopsirea lor și asamblarea lor împreună cu echipamentele pneumatice. Este un produs complex care ne-a solicitat răbdarea și tocmai de aceea suntem bucuroși că intrăm în al doilea an de producție pe acest model.
În ultimii ani a fost o efervescență pe toate segmentele pieței de construcții – rezidențial, birouri, industrial, logistic, retail, hoteluri, etc. Putem spune că piața imobiliară din țara noastră este una matură?
Subiectul este în afara preocupărilor noastre, Mecanica Huedin nu are colaborări pe segmentul producției metalice pentru piața imobiliară.
Cum vedeți evoluția în următorii ani a acestei industrii, ținând cont de potențialul ei de creștere, de tranzacțiile realizate în ultimii doi ani, de nivelul actual al prețurilor și de cererea clienților?
Pentru a fi competitiv, segmentul confecțiilor metalice, la fel ca alte sectoare industriale, are nevoie să țină pasul cu nivelul tehnologic al firmelor de vârf. Orice întârziere în acecest sens, încetinește nivelul de performanță și te îndepărtează de zona de competitivitate. Partenerii străini caută firme capabile să ofere seriozitate, produse ireproșabile la prețuri cât mai competitive. România este o piață în dezvoltare, iar ducerea la bun sfârșit a proiectelor care combină forța de muncă românească cu performanțele unor utilaje de ultimă generație, poate fi o rețetă a succesului.
Cum apreciaţi condiţiile oferite investitorilor locali şi străini de către administraţiile locale şi de către Executiv?
Din partea autorităților locale din Huedin am avut mereu un sprijin total și o deschidere față de orice proiect comun. Din păcate, din partea administrației centrale nu ne-am bucurat de niciun sprijin concret care să încurajeze și să susțină investițiile autohtone. Recent o analiză a Camerei de Comerț Cluj ne-a situat pe primul loc pe județ ca firmă specializată în confecțiile metalice, lucru care ne onorează și ne ambiționează să ne continuăm traseul început.
Cum percepeți nivelul de fiscalitate în industria construcțiilor? Considerați că ar mai fi nevoie de alte facilități?
Considerăm oportun ca Guvernul României să sprijine firmele românești care au investit capital și fac performanță în sectoarele lor de activitate. Spre deosebire de alte firme străine, profitul companiei noastre este investit pe mai departe în firmă și în România.
Care este strategia pe termen mediu și lung a companiei? V-ați gândit să accesați fonduri europene?
Proiectul firmei noastre pe termen lung este strâns legat de nivelul de performanță, iar pentru performanță răspunsul stă în tehnologizare. Fondurile europene pot aduce acel capital necesar pentru a putea ține pasul cu nivelul tehnic solicitat de piață. Deși până acum am încercat fără succes să accesăm granturi guvernamentale, luăm în calcul depunerea de dosare pentru fondurile europene.










