vineri, 27 iunie, 2025

ASEBUSS își întărește echipa de profesori cu doi experți în domeniile antreprenoriat și strategie de afaceri

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • Alina Parincu și Robert Maftei, doi executivi de top cu experiență în domeniile antreprenoriat și strategie de afaceri, s-au alăturat echipei de profesori ASEBUSS, școală de afaceri care are peste 1.500 de absolvenți ai programelor de Executive MBA și MBA.
  • Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS: ”La vremuri noi, avem nevoie de profesori noi și energici, care să pregătească actualele generații de manageri, într-o economie aflată în continuă schimbare”.

ASEBUSS Business School, școală de afaceri cu o istorie de peste 30 de ani în România, își întărește angajamentul față de educația managerială de înaltă calitate prin aducerea în echipă a doi profesori cu experiență în mediul de afaceri: Alina Parincu, care va preda cursul de Entrepreneurial Mindset, și Robert Maftei, care va fi responsabil de cursul de strategie din cadrul ASEBUSS.

Alina Parincu (43 ani), cu o experiență de 15 ani în în domeniul financiar bancar, în cadrul uneia dintre cele mai importante instituții financiar-bancare din România (BRD Groupe Societe Generale) și-a dedicat ultimii 6 ani antreprenoriatului, oferind servicii de consultanță în afaceri și management pentru companii, dar și domeniului cercetării academice, fiind Doctor în Management, titlu obținut ca urmare a elaborării unei lucrări ce reprezintă o noutate în cercetarea academică din România și care abordează domeniul complex al neuromanagementulului.  A absolvit Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Drept, după care și-a continuat studiile postuniversitare în Management financiar- bancar și Dreptul Afacerilor, iar în 2017 a absolvit programul Executive Master of Business Administration (EMBA) din cadrul ASEBUSS Business School.

Robert Maftei (44 de ani) are peste 20 de ani de experiență în servicii financiare business-to-business, managementul dezvoltării afacerilor și transformarea organizațională digitală, acumulate în bănci, companii de leasing financiar, leasing operațional și din industria auto. El a jucat un rol crucial în dezvoltarea portofoliului și a unor segmente de afaceri importante pentru grupuri precum BNP Paribas, Societe Generale și UniCredit. Robert absolvit programul Executive MBA al Universității de Economie și Afaceri din Viena și deține un doctorat în economie de la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este directorul adjunct al Filbo, companie din domeniul fintech.

”La vremuri noi, avem nevoie de profesori noi și energici, care să pregătească actualele generații de manageri, într-o economie aflată în continuă schimbare. Parcursul profesional, experiența acumulată și pregătirea profesorilor ASEBUSS aduc valoare adăugată ridicată programelor noastre, iar prin noile recrutări ASEBUSS Business School își reconfirmă angajamentul de a furniza educație de înaltă calitate în domeniul afacerilor”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.

De-a lungul ultimilor 30 de ani,  colectivul de profesori ASEBUSS Business School a fost format din peste 30 de profesori români și străini (dintre care o treime sunt străini), cu experiență profesională vastă în poziții de top management în companii locale și multinaționale.

Profesorii practicieni din diverse industrii aduc o perspectivă reală și actuală în sălile de clasă, îmbinând teoria cu experiența practică într-un mod care să inspire și să motiveze viitorii lideri de afaceri. Prin înțelegerea profundă a provocărilor și oportunităților din business, profesorii ASEBUSS oferă studenților exemple concrete, dezbat studii de caz relevante și oferă strategii aplicabile la locul de muncă al studenților. Această combinație unică de cunoștințe academice și expertiză practică consolidează fundamentul educațional oferit de ASEBUSS Business School și contribuie la formarea unei generații de profesioniști pregătiți să facă față cu succes provocărilor din mediul de afaceri actual.

Despre ASEBUSS:

ASEBUSS este prima școală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universități prestigioase din Statele Unite. Școala oferă două programe de educație managerială: Executive MBA ASEBUSS oferit în parteneriat cu școala de afaceri Robinson College of Business din cadrul Georgia State University din Atlanta, SUA (începând din 2024) și Entrepreneurial MBA ASEBUSS. Comunitatea de absolvenți a ASEBUSS numără peste 1.500 de manageri și antreprenori din companiile din România.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor