vineri, 27 iunie, 2025

Kaufland lansează campania România știe să gătească

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Kaufland România lansează campania „România știe să gătească”, un proiect la nivel național cu misiunea de a-i inspira pe români să gătească acasă.

Așadar, Kaufland își propune să unească emoțiile și tradițiile fiecărei regiuni ale României, având în vedere motivația oamenilor de a găti pentru că „Merită fiecare emoție”.

Campania are la bază un studiu derulat la nivel național la finalul lui 2023, pentru a afla care sunt atitudinea și emoțiile românilor față de gătit. Una dintre principalele concluzii ale studiului „Emoții în bucătărie” relevă că sentimentele românilor atunci când gătesc în familie sau pentru cei apropiați sunt, în principal, pozitive.

Astfel, 43% sunt bucuroși, 41% au un sentiment de încredere, 39% simt pasiune, 36% sunt inspirați, 31% simt iubire, iar 30%, grijă

În ceea ce privește emoțiile resimțite în momentul în care persoanele apropiate degustă preparatele, participanții la cercetare au declarat în procent de 77% că simt bucurie, iar 51%, mândrie. Pentru români, pregătirea preparatelor tradiționale reprezintă, în principal, un motiv de mândrie și nostalgie. 

Un alt element semnificativ al studiului scoate în evidență împărțirea emoțiilor pe regiuni. Sentimentele pe care românii le au în mod predominant atunci când gătesc diferă în funcție de zona țării, așadar comunicarea se împarte pe fiecare regiune, în mod nominal.

De asemenea, rezultatele cercetării au arătat că gătitul ocupă un loc important în rutina românilor din mediul urban, fiind o activitate desfășurată foarte des, în medie de patru ori pe săptămână, care implică prepararea mai multor feluri de mâncare simultan. Potrivit participanților la studiu, timpul petrecut în bucătărie are ca motivație emoțională grija față de membrii familiei și sănătatea acestora, însă joacă și un rol economic pentru că reduce din cheltuieli.

Alina Golopența, Director Marketing Kaufland România și Republica Moldova:

„Ne-am decis să inițiem campania România știe să gătească din dorința de a celebra toate motivele pentru care merită să gătești. În primul rând pentru toate sentimentele pozitive și pentru apropierea pe care o generează între oameni. În plus, pregătirea mai multor mese acasă are și un impact benefic asupra sănătății și bugetului unei familii. România știe să gătească este un demers pe termen lung care ne dorim să inspire fiecare român, din orice generație face parte sau orice rol are într-o familie”.

În privința criteriilor importante pentru aprovizionare, magazinele reprezintă principala sursă de cumpărături alimentare destinate gătitului. Între criteriile de alegere a alimentelor, calitatea și prețul se situează pe primele două locuri, fiind urmate de beneficiul de a găsi toate ingredientele într-un singur loc.

Studiul, dezvoltat în parteneriat cu iSense Solutions, a fost derulat pe un eșantion reprezentativ de populație urbană, din toate regiunile țării, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. 

Despre Kaufland România 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 173 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.

Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor