Compania țintește extinderea în București, cu servicii oftlamologice de ambulatoriu pentru copii pe fondul cererii în continuă creștere
Infosan, singurul spital privat de oftalmopediatrie din România, a înregistrat o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro în 2023, la 22 de ani de activitate în piața locală, în creștere cu 10% față de anul trecut când veniturile s-au ridicat la circa 4 milioane euro.
Numărul solicitărilor pentru serviciile oferite de Infosan au crescut organic de-a lungul anilor, astfel că în 2006 Infosan devine clinică, iar în 2015 primul spital privat de oftalmopediatrie din România. Compania investește anual sute de mii de euro, pentru a oferi soluții de top pacienților săi, acces la specialiști și aparatură de ultimă generație, cu tehnologii avansate. Din 2002 și până în prezent, peste 75.000 de pacienți unici au trecut pragul Infosan.
„Domeniul de oftalmologie a cunoscut transformări semnificative și ne bucurăm că Infosan a contribuit la dezvoltarea acestei piețe. Acum 22 de ani, când am deschis primul cabinet, se știau foarte puține lucruri mai ales despre problemele de vedere ale copiilor și nu existau în România servicii specializate în acest domeniu. Am investit în tehnologie de ultimă generație și am adus în echipa noastră cei mai buni specialiști pentru a oferi soluții complete și tratamente avansate pentru tratarea afecțiunilor oftalmologice”, a declarat Rareș Ciubotaru, Director Executiv Infosan.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Piața de oftalmologie a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani, odată cu creșterea gradului de conștientizare și importanța acordată sănătății vizuale. Totodată, tot mai multe probleme de vedere încep să apară și pe fondul utilizării smartphonurilor și tabletelor de la vârste fragede. Totuși, oamenii sunt mai informați și există o preocupare mai mare pentru sănătate.
Infosan oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, dar și la adulți. Pe fondul cererii în continuă creștere a serviciilor oftlamologice de ambulatoriu pentru copii, compania are în plan să deschidă o nouă clinică în București cu activitate centrată pe această nișă, până la finalul anului.
În plus, Infosan este un susținător activ al prevenției și a identificării timpurii a afecțiunilor oculare. Astfel, compania a lansat un program de screening gratuit în grădinițe pentru limitarea cazurilor de orbire. Infosan își propune să ajungă la 10.000 de copii în primele 6 luni ale acestui anul în București, dar are în plan să ducă această inițiativă și în zona de sud a țării, fiind deja în căutare de colaboratori și parteneri.
Infosan se angajează să rămână la vârful inovației în oftalmologie și să contribuie la dezvoltarea continuă a acestui domeniu în România. Prin introducerea terapiei vizuale pentru pacienții cu ambliopie și dezvoltarea managementului miopiei, compania urmărește să ofere soluții avansate și personalizate pentru fiecare pacient. Totodată, se implică în proiecte educative precum realizarea lunară a unor webinarii și totoadată oferă șansa medicilor de a se înscrie într-un program de formare post rezidențiat sub supravegherea directă a celor mai buni specialiști în oftalmopediatrie.
Despre Infosan
Infosan este în prezent singurul spital privat de oftalmopediatrie din România. Compania a fost înființată în 2002 de doi medici sub forma unui cabinet, în 2006 devine clinică, iar din 2015 capătă statutul de spital. Infosan are un număr de 35 cadre medicale și o capacitate de tratament de 3000 de pacienți pe lună în ambulatoriu și 300 de pacienți pe lună în spitalizare de zi. Oferă servicii de diagnostic, tratament și îngrijire pentru o gamă largă de afecțiuni oftalmologice la copii, precum managementul miopiei, ambliopie, strabism, cataracta congenitală, retinopatie de prematuritate, dar și la adulți – cataractă, strabism, afecițuni retiniene, glaucom, etc. În cei 22 de ani de activitate peste 75.000 de pacienți unici au trecut pragul. Infosan a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.
Compania își propune să elimine deficiențele de vedere și orbirea prevenibilă, ajutând oamenii să trăiască o viață bună, să fie productivi și să contribuie la creșterea socio-economică a României.












