- Noul Superb se face remarcat cu un look și mai emoțional
- Nava amiral a flotei Škoda integrează primele elemente ale noului limbaj de design Modern&Solid
- Proporții dinamice și design nou pentru farurile Matrix LED și pentru blocurile optice spate cu LED, ce încorporează noi detalii cristaline atractive
- Premiera va fi transmisă în direct în 2 noiembrie la ora României 20:00 (19:00 CET) – #SuperbPremiere
Cu aproximativ o săptămână înaintea premierei mondiale a celei de-a patra generații a modelului Superb, Škoda Auto a publicat pentru prima dată schițele exteriorului navei sale amiral a flotei modelelor cu motorizări clasice.
Designul noului model integrează elemente ale noului limbaj de design Modern&Solid, iar printre caracteristicile principale se numără farurile Matrix LED și blocurile optice spate cu LED, ce încorporează detalii cristaline atractive. Premiera mondială va fi transmisă în direct în 2 noiembrie, la ora României 20:00 (19:00 CET).
Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA:
”Este deja o tradiție ca Superb să dicteze limbajul de design al mărcii Škoda, iar a patra generație nu face excepție: designul noului model este caracterizat de linii tăioase, proporții clar definite și dinamice, la care se adaugă un stil sculptural modern și elemente cristaline.”
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Schițele exteriorului prezintă primele elemente ale noului limbaj de design Modern&Solid al mărcii Škoda, ce evidențiază evoluția filozofiei designului Škoda, care însă rămâne totodată fidel renumitelor valori tradiționale ale mărcii, precum caracterului practic și spațiului generos.
La a patra generație, Superb a devenit și mai lung și mai înalt și asigură performanțe aerodinamice optimizate, plus nenumărate dotări și caracteristici impresionante. Printre altele, farurile au devenit mai ascuțite și prezintă mai multe detalii cristaline.
De remarcat este și că a crescut considerabil spațiul la nivelul capului, precum și spațiul pentru bagaje.
Premiera mondială va fi transmisă în direct pe Škoda Storyboard, precum și pe canalul de YouTube al mărcii Škoda, în 2 noiembrie 2023, la ora României 20:00 (19:00 CET).
Škoda Auto
› se îndreaptă cu pași siguri spre obiectivele Strategiei Škoda Next Level 2030.
› intenționează ca până în anul 2030 să fie în Topul 5 al celor mai bine vândute mărci din Europa, în baza unui portofoliu atractiv de modele în segmentele de intrare în gamă, precum și cu modele electrice adiționale.
› își dezvoltă cu succes activitatea pe piețele emergente, ca de pildă în India, Africa de Nord, Vietnam și regiunea ASEAN.
› în prezent, marca le oferă clienților următoarele game de autoturisme: Fabia, Scala, Octavia, Superb, Kamiq, Karoq, Kodiaq, Enyaq și Enyaq Coupé.
› a livrat clienților de pe întregul glob peste 731.000 de automobile în 2022.
› face parte de 30 de ani din Grupul Volkswagen. Grupul Volkswagen este unul dintre cele mai de succes concerne auto din lume.
› ca parte a Grupului, produce și dezvoltă componente, precum sisteme de baterii pentru platforma de electrificare MEB, motoare și transmisii; aceste componente sunt utilizate și pentru autovehiculele altor mărci ale Grupului.
› are trei sedii în Republica Cehă; dispune de capacități adiționale de producție în China, Slovacia și India, în principal prin intermediul unor parteneriate încheiate în cadrul Grupului, precum și în Ucraina cu un partener local.
› are la nivel mondial peste 40.000 de angajați și activează în aproximativ 100 de țări.