vineri, 27 iunie, 2025

Bestjobs: Angajații români își aglomerează vacanțele pe timpul verii

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • 6 din 10 prioritizează odihna, pe fondul creșterii volumului de muncă din acest an, și profită de orice zi liberă legală pentru mini-vacanțe

Perioada verii este asociată în mod tradițional concediilor, iar traficul de la granițe confirmă acest lucru. Astfel, în ziua de 12 august a fost înregistrat recordul acestui an, de aproximativ 600.000 de oameni care au intrat sau ieșit pe teritoriul țării noastre, potrivit datelor Poliției de Frontieră. Sărbătoarea legală de pe 15 august, care a fost într-o zi de marți, a permis multor angajați români să facă punte cu zilele de weekend și să se bucure astfel de mai mult timp liber. În plus, aproape 60% dintre angajați așteaptă vara pentru a-și plănui concediul și își rezervă între 5 și 10 zile libere în această perioadă, după cum reiese din cel mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs.  

În percepția angajaților români, volumul de muncă a crescut anul acesta, amplificând nevoia de timp liber. 57% dintre respondenți spun că au muncit mai mult în comparație cu anul trecut, iar 30% consideră că cerințele sunt la fel. Astfel, nevoia de liniște și relaxare este principalul motiv pentru care își iau concediu, așa cum declară 63% dintre participanții la sondajul bestjobs, urmată de dorința de explorare, aventură și experiențe inedite (31%) și rezolvarea unor chestiuni administrative sau gospodărești (22%). Mulți dintre ei folosesc perioadele libere pentru a căuta noi oportunități profesionale, volumul aplicărilor pe bestjobs fiind foarte crescut în lunile de vară, în special în rândul segmentului 18-34 de ani. Totodată, în ultima lună aplicările de pe mobil au crescut cu 30%, semn că utilizatorii platformei continuă să exploreze ofertele de muncă și din vacanță. 

Cu 20 de zile de concediu plătite pe an conform Codului Muncii, România se află printre țările europene cu cea mai scurtă vacanță de odihnă oferită angajaților din mediul privat, întrucât cei din sectorul public își pot lua între 21 și 25 de zile de concediu, în funcție de vechimea în muncă. Cu toate acestea, numai anul acesta au fost 15 sărbători legale considerate zile libere, iar cele mai multe dintre ele au fost în zile de marți sau joi, oferind angajaților posibilitatea de a se lega de cel mai apropiat weekend și a se bucura de mai multe mini-vacanțe, folosind în mod eficient zilele de concediu. În plus, angajatorii care recunosc nevoia de odihnă a angajaților și oferă ca beneficiu zile libere suplimentare, cu ocazia zilelor de naștere a angajatului, a copiilor săi, pentru vechime sau pentru a sărbători o zi specifică industriei, sunt mai apreciați de către candidați. În ultimele 30 de zile, joburile care oferă acest beneficiu au înregistrat peste 8.000 de căutări.

Ridicarea restricțiilor de după pandemie a deschis multor români apetitul pentru călătorii internaționale, iar aproape 20% dintre ei declară în cadrul sondajului bestjobs că și-au plănuit întregul concediu de anul acesta în afara granițelor. Alți 28% și-au împărțit concediul între destinații din țară și unele din străinătate, în timp ce 44% se bucură exclusiv de turismul local. Doar 8% dintre participanții la sondaj nu și-au făcut încă planuri concrete pentru vacanța din acest an. 

Pentru a-și realiza planurile de vacanță, aceștia alocă o parte semnificativă din buget. Cu toate acestea, 43% dintre angajați vor încerca anul acesta să nu cheltuiască mai mult decât anul trecut, în timp ce 30% estimează că bugetul alocat va fi mai mare, iar 21% speră să aibă costuri mai mici. 

Aproape jumătate dintre respondenți au mărturisit că nu au rămas cu nicio zi din concediul de anul trecut, tot mai mulți profitând de orice zi liberă disponibilă. Această tendință favorizează redobândirea echilibrului între viața personală și cea profesională, aspect influențat în anii trecuți de contextul sanitar. 

Sondajul bestjobs a fost realizat în perioada iulie-august, pe un eșantion de 956 de utilizatori de internet. 

Despre BestJobs 

Bestjobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu, bestjobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării. Bestjobs sprijină candidații în găsirea jobului potrivit, oferindu-le informații salariale actualizate constant, și îi susține pe angajatori în procesul de recrutare prin serviciul de tip agenție – HIRE, care contribuie semnificativ la optimizarea costurilor și la reducerea timpului de căutare. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 35.000 de joburi și 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor