vineri, 27 iunie, 2025

World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, expusă în centrele a nouă orașe din România

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Cea de-a 66-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată și anul acesta, la nivel național, începând cu 5 mai 2023. Adusă în România de 12 ani consecutivi de către Fundația Eidos, expoziția va fi expusă publicului larg în centrele a nouă orașe din țară, itinerariul începând cu București, Timișoara, Sibiu, Constanța și Oradea.

Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România a declarat că „trăim într-o eră în care fake news-ul devine din ce în ce mai greu de izolat, iar fotojurnalismul de calitate și etic este calea prin care putem obține informații autentice și nealterate. Ca fotojurnalist am fost în mijlocul unor evenimente extrem de dure, însă chiar dacă realitatea din teren era prea violentă, prea explicită sau pur și simplu prea greu de digerat, am realizat cât de important este ca noi, fotojurnaliștii, să redăm totul cât mai raw, astfel încât să reușim să transpunem oamenii chiar în acel loc și în acel moment. Doar așa putem acționa și înțelege cu adevărat probleme cu care această lume se confruntă.”

Cele 120 de fotografii surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina și impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice și protestele civile din jurul lumii. Fotografiile vor fi însoțite și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

Timp de câteva luni de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse simultan în perioada 5 mai – 31 mai în București, Timișoara și Sibiu, apoi în perioada 3 iunie – 3 iulie în Constanța și Oradea, ca mai apoi să fie prezentate publicului în alte orașe importante din România. Întreg itinerariul și detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziției – World Press Photo Exhibition Romania.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Cei patru câștigători globali au fost selectați din 24 de câștigători regionali, aleși din peste 60.000 de lucrări înscrise:

  • Premiul Fotografia anului: Bombardament aerian asupra spitalului de maternitate din Mariupol, realizată de Evgeniy Maloletka, Ucraina, Associated Press
Photo of the Year WPP 2023 _Evgeniy Maloletka_Associated Press
Portrait Evgeniy Maloletka
  • Premiul Reportajul anului: Prețul Păcii în Afganistan, realizat de Mads Nissen, Denmark, Politiken/Panos Pictures
  • Premiul Proiect pe termen lung: Ape zbuciumate, realizat de Anush Babajanyan, Armenia, VII Photo/National Geographic Society
  • Premiul Format Liber: Aici, ușile nu mă cunosc, proiect realizat de Mohamed Mahdy, Egypt

Expoziția World Press Photo este adusă în România de Fundația Eidos, organizată cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Arcub și finanțată de Ministerul Culturii.

Partener principal: Raiffeisen Bank


Despre Fundația Eidos

Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, inițiativa UNFINISHED Democracy, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks. 

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor