vineri, 27 iunie, 2025

Piața muncii, după primul trimestru: Aproape 100.000 de joburi postate, 2,7 milioane de aplicări și peste 200.000 de candidați noi

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Scade interesul pentru joburile în străinătate, dar rămâne crescut cel pentru joburile remote. Urmează o perioadă cu creșteri în aplicări

Primul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, dar și cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut.

„Nu vedem diferențe notabile în ceea ce privește numărul de joburi postate sau de aplicări, însă vedem o schimbare majoră în ceea ce privește numărul de candidați nou apăruți în platformă. Astfel, de la începutul anului și până acum, avem 200.000 de candidați noi, cu 20% mai mult decât în aceeași perioadă din 2022. Vorbim, deci, despre cel mai mare număr de candidați din istorie. Faptul că acest lucru nu se reflectă încă în nivelul aplicărilor ne arată că aceștia au intenția de a-și schimba jobul în perioada următoare, dar prospectează, pentru moment, piața și așteaptă, cel mai probabil, să vadă care va fi cursul economiei în următoarele luni”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Tot spre deosebire de anul trecut, se observă o creștere a interesului candidaților pentru joburile remote și o scădere sensibilă a numărului de aplicări pentru joburile din străinătate. Pe acest fond, 84,6% dintre aplicări sunt pentru joburile din România, doar 1,6% pentru străinătate și 13,8% pentru locurile de muncă din categoria remote. „Dacă joburile din străinătate au intrat într-un picaj abrupt în 2020 din care nu au reușit să își mai revină, în cazul joburilor remote observăm că, pe măsură ce numărul de opțiuni scade, crește dorința candidaților pentru acest mod de lucru”, explică Bogdan Badea.

Această tendință este oglindită și în ceea ce privește structura joburilor – în primele trei luni ale anului, 87,7% dintre locurile de muncă postate au fost pentru companii din România care practică un program de lucru hibrid sau de la birou, 6,2% au fost remote, iar 6,1% joburi în afara țării. În perioada ianuarie – martie 2022, 9,1% din numărul total de joburi erau remote și 8,3% pentru străinătate.

Domeniile care au angajat cel mai mult în primul trimestru al anului au fost retailul, serviciile, call – center / BPO, producție, IT / telecom, transport / logistică și industria alimentară. Aproximativ jumătate dintre joburile postate au fost destinate candidaților entry – level (cu 0 – 2 ani de experiență). Cel mai mult s-a aplicat pentru locurile de muncă din retail, call – center / BPO, servicii, IT / telecom, banking, transport / logistică și industria alimentară. 

Peste 1 milion de aplicări au venit din partea candidaților cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 803.000 au aparținut segmentului 18 – 24 de ani, 500.000 din zona 36 – 45 de ani și aproape 300.000 de la candidații cu vârsta de peste 45 de ani. „Categoria de vârstă 18 – 24 de ani a explodat față de primul trimestru al anului trecut, creșterea fiind de mai mult de 150.000 de aplicări. Este segmentul care a cunoscut cea mai mare fluctuație în dinamică în acest interval de timp, în vreme ce candidații din zona 25 – 35 de ani au înregistrat chiar o ușoară scădere”, completează Bogdan Badea.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă. 

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,9+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor