miercuri, 14 ianuarie, 2026

BestJobs: Angajații români nu se simt deprimați de Blue Monday, considerată cea mai deprimantă zi din an, dar sunt în schimb stresați și resimt oboseala acumulată la final de an

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Supranumită „Blue Monday”, a treia zi de luni din noul an este considerată de specialiști drept cea mai deprimantă zi din an, din cauza schimbărilor frecvente de vreme, a sfârșitului sezonului festiv și a nivelului scăzut de motivație. Totuși, puțin peste o treime (36%) dintre angajați resimt încărcătura acestei zile, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Totodată, 64% declară că nu au motive să considere această zi una deprimantă, semn că ultimii ani au crescut rezistența românilor în fața perioadelor dificile. Cu toate acestea, aproape jumătate dintre respondenți declară că revenirea la job după perioada sărbătorilor a fost dificilă din cauza oboselii acumulate.

Odihna este, așadar, un factor important ce determină starea de spirit a angajaților la început de an și capacitatea lor de a face față presiunilor la job. Acest lucru are strânsă legătură cu timpul liber, iar sondajul BestJobs arată că, în perioada dintre Crăciun și Revelion, 38% dintre respondenți au avut vacanță, în timp ce 44% au beneficiat doar de zilele libere legal și alți 11% nu au avut deloc zile libere pentru a-și reîncărca bateriile.

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor

Vezi toate Evenimentele din 2025

În acest context, angajații consideră satisfacția la job importantă pentru o stare generală mai bună și 76% dintre participanții la sondaj spun că felul în care se simt în raport cu munca pe care o fac le influențează gradul de împlinire personală. Mai mult, 3 din 10 angajați (la fel de mulți ca anul trecut) se declară nemulțumiți de actualul lor job și au în plan să îl schimbe, în timp ce doar 8% se consideră cu adevărat fericiți la job și 62% au o atitudine neutră.

Românii au învățat în ultimii ani să-și gestioneze mai eficient timpul petrecut la muncă și activitățile care presupun un grad mai mare de stres. În plus, cei mai mulți dintre ei înțeleg acum mai bine importanța echilibrului dintre viața personală și cea profesională, astfel că tendința lor este să elimine cât mai mult activitățile generatoare de stres, să adopte un stil de viață sănătos și să lucreze în acord cu nevoile și valorile lor. În acest sens, vedem cum tot mai mulți candidați se îndreaptă către joburi flexibile, cu salariul afișat și care oferă beneficii extrasalariale generoase”, a spus Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

De asemenea, pentru sănătatea lor mintală, aproximativ 54% dintre respondenți și-au propus ca anul acesta să adopte un stil de viață mai sănătos, 15% au în plan să meargă la terapie și 11% își doresc să muncească mai puțin. Alți 20% au în plan să își crească veniturile, negociind salariul actual sau aplicând la joburi noi, cu salariu mai mare.

Sondajul a fost efectuat în luna ianuarie 2023, pe un eșantion de 925 de utilizatori de internet din România.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști). 

 

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

TAXE ȘI IMPOZITE MARI? Plătește în rate fără dobândă cu Cardul Deștept de la Exim Banca Românească

Cardurile Exim Banca Românească oferă mai mult decât siguranță și flexibilitate, aducând la începutul acestui an beneficii speciale ”de...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni