miercuri, 14 ianuarie, 2026

Limitless Agency: De Black Friday 2022, magazinele online au înregistrat 150.000 de comenzi și venituri de peste 20 milioane de euro

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Un televizor de 149.000 euro, cea mai mare comanda de Black Friday

În weekendul 11-13 noiembrie, în care au avut loc cele mai intense campanii de Black Friday 2022, magazinele online au înregistrat venituri în valoare de aproape 21 milioane de euro, în ușoară creștere, cu 1,5%, față de perioada similară de anul trecut, arată datele Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing online din România. Totodată, cea mai mare comandă de Black Friday a fost un televizor în valoare de 148.731 euro.

Potrivit Limitless Agency, care a analizat datele a 568 de magazine online, în cele mai intense zile ale ediției Black Friday 2022, magazinele online au raportat creșteri între 5% și 10% per total vânzări. Astfel, veniturile sunt mai mari cu 1,5% (aproape 21 milioane euro), numărul de comenzi mai mari cu 3% (150.499 comenzi), venitul mediu per utilizator mai mare cu 6,2% (2 euro) și rata de conversie mai mare cu 1% (la 2,4%). Scăderi s-au înregistrat privind comanda medie – cu 2% (la 126 euro), numărul de utilizatori – cu 3% (5 milioane useri) și număr de sesiuni în eshop-uri – cu 5% (la 7,6 milioane sesiuni).

Top industrii cu cele mai mari venituri în weekend-ul de Black Friday 2022 vs 2021:

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor

Vezi toate Evenimentele din 2025

  • IT & C: 16 milioane euro, în scădere cu 1,4%
  • Fashion: 1,8 milioane euro, în creștere cu 8.5%
  • Casă & Grădină: 700.000 euro, în creștere cu 30,5%
  • Auto: 694.000 euro, în creștere cu 19,7%
  • Librărie: 260.000 euro, în scădere cu 3,2%
  • Beauty: 195.000 euro, în creștere cu 163,3%
  • Baby: 172.000 euro, în creștere cu 31,7%
  • Bijuterii: 142.000 euro, în scădere cu 21,6%
  • Pharma: 138.000 euro, în creștere cu 59,5%
  • Food: 136.000 euro, în scădere cu 14,6%

“Ediția de Black Friday de anul acesta a fost mult mai așteptată de consumatorii finali comparativ cu edițiile anterioare, după cum reiese din analiza noastră internă. Astfel, creșterea vânzărilor de Black Friday a fost generată de alegerea oamenilor de a economisi pe fondul inflației, achiziționând la reduceri consistente față de o zi obișnuită. Spre exemplu, au fost comenzi cu până la 45 de perechi de pantofi, ceea ce este un indicator al faptului că ediția de Black Friday de anul acesta a fost cel mai bun moment pentru ca românii să-și îndeplinească nevoile, dar și pentru a achiziționa produse mai puțin accesibile la prețuri mai mult mai mici decât într-o perioadă fără promoții”, explică Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

Totodată, în perioada 1-13 noiembrie, comparativ cu perioada similară de anul trecut, au fost înregistrate creșteri privind comanda medie – cu aproape 4% (la aproape 116 euro/comandă) și venitul mediu per utilizator – cu 6% (la 1,68 euro). În același timp, au scăzut numărul de comenzi – cu 10% (peste 382.000 comenzi), venituri – cu 7,6% (44,3 milioane euro), numărul de utilizatori – cu 3% (aproape 17 milioane useri), numărul de sesiuni în eshop-uri – cu 2,8% (peste 24 milioane sesiuni) și rata de conversie – cu 2,6% (la 2,05%).

Analiza Limitless Agency arată că industriile cu cele mai mari vânzări în perioada 1-13 noiembrie sunt:

  • IT&C: 32 milioane euro, în scădere cu 11,8%
  • Fashion: aproape 4,5 milioane euro, în creștere cu 9,4%
  • Auto: 1,6 milioane euro, în scădere cu 6,9%
  • Casă & Grădină: 1,5 milioane euro, în creștere cu 24,7%
  • Librărie: 535.000 euro, în scădere cu 10%
  • Bijuterii: 485.000 euro, în creștere cu 10,4%
  • Food: 462.000 euro, în scădere cu 0,6%
  • Baby: peste 417.000 euro, în creștere cu 68,3%
  • Beauty: aproape 407.000 euro, în scădere cu 23,1%
  • Pharma: 367.000 euro, în creștere cu 19,5%

Anul trecut, 26% din utilizatori au făcut cumparaturi în săptămâna de dinainte de Black Friday, 32% au cumpărat în weekend-ul cu Black Friday și 42% au cumpărat de Black Friday. În 2022, doar 13% din consumatori fac cumparaturi spontane, în scădere de la 36%, în 2021, iar pentru 46% din cumpărătorii online prețul este criteriul principal în decizia de achiziție.

În ultimii ani, piața de ecommerce din România a crescut accelerat, urmând să ajungă la 7 miliarde de euro în 2022, în creștere estimată de 13% față de anul trecut. Cea mai mare creștere a fost în 2020, de 30%, în contextul restricțiilor în pandemie, când consumatorii au fost nevoiți să cumpere online.

În plus, spre deosebire de alte piețe, în România, nivelul de fidelitate este mai mare, 76% dintre consumatorii români preferând să plaseze comenzi în unul sau câteva magazine online și doar 45% sunt interesați să cumpere de la un retailer nou, în scădere de la 52% în 2021.

Despre Limitless Agency

Limitless Agency este una dintre cele mai mari agenții de marketing online din România, oferind soluții complete de promovare digital, Pay-Per-Click (PPC), Google Ads, Facebook Ads, SEO, Automatizări pentru Shopping și analiză de date, folosind tehnologii avansate pentru analizarea comportamentului consumatorilor și pentru promovare precisă cu scopul de a crește vânzările și vizibilitatea brandurilor. Având o echipă solidă de peste 100 de experți în promovare digitală, Limitless Agency realizează campanii de impact în mediul digital pentru companii din industriile fashion, home&deco, IT&C, pharma, bricolaj și altele.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

PENNY inaugurează două noi magazine în Lazuri și Uricani și ajunge la 460 de unități

PENNY continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează două noi magazine în Lazuri, județul Satu Mare, și în...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni