joi, 11 septembrie, 2025

Analiză ONV LAW: Valoarea celor mai mari investiții în sectorul Real Estate în a doua jumătate din 2022 se ridică la peste 4 mld. EUR

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • La începutul lunii noiembrie, la nivel național, sunt în derulare proiecte imobiliare de anvergură începute în prima parte sau la jumătatea anului, care valorează în total peste 4 mld. EUR., potrivit datelor publice analizate de specialiștii ONV LAW. Acestea se află în diverse stadii, unele fiind aproape finalizate, altele cu termene de livrare pentru prima jumătate a anului 2023.
  • Sectorul cel mai efervescent rămâne în continuare cel al spațiilor industriale și logistice. Cererea pentru aceste spații rămâne ridicată după pandemie, iar proiectele care au termene de livrare în următoarele luni, însumează investiții de peste 500 mil. EUR.
  • Proiecte cu o valoare de peste 3 mld. EUR sunt anunțate și din bugetul de stat pentru finalul anului și vor continua probabil și în prima jumătate din 2023*.
  • Cele mai recente statistici publice arată că, la finalul celui de-al doilea trimestru al anului, investițiile în real estate au crescut cu 4,1%, față de aceeași perioadă din anul trecut. Ritmul accelerat s-a mai temperat în septembrie, față de luna precedenta. Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a fost în scădere cu 4%, dar cel a clădirilor nerezidențiale a crescut cu 1,1%**.

La începutul lunii noiembrie, la nivel național, sunt în derulare proiecte imobiliare de anvergură începute în prima parte sau la jumătatea anului, care valorează în total peste 4 mld. EUR., potrivit datelor publice analizate de specialiștii ONV LAW. Acestea se află în diverse stadii, unele fiind aproape finalizat, altele cu termene de livrare pentru prima jumătate a anului 2023.

Chiar dacă sectorul imobiliar traversează o perioadă cu multe provocări, din cauza prețurilor mari la energie sau a lipsei materialelor de construcții, investitorii s-au adaptat rapid la situația socio-economică actuală, astfel că multe segmente sunt încă în plină dezvoltare.

Potrivit analizei ONV LAW, dezvoltatorii imobiliari oferă acum termene de livrare mai lungi și se orientează către materiale de construcții accesibile.

Proiecte cu o valoare de peste 3 miliarde de euro sunt anunțate din bugetul de stat pentru finalul anului și vor continua probabil și în prima jumătate din 2023. Cele mai multe investiții se fac în infrastructura rutieră, modernizarea clădirilor sau a instituțiilor publice*.

Totodată, cele mai mari investiții în proiecte rezidențiale însumează în prezent o valoare care ar putea depăși 100 de milioane de euro. Astfel de investiții se fac în orașele dezvoltate, precum Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, București sau Constanța.

De altfel, există dezvoltatori imobiliari care activează în România și au planuri de expansiune în unele țări din Europa.

Sectorul industrial și logistic, investiții în ritm accelerat

Sectorul cel mai efervescent rămâne cel al parcurilor logistice și industriale, în continuare. Cererea pentru aceste spații rămâne ridicată după pandemie, iar proiectele care au termene de livrare în următoarele luni, însumează investiții de peste 500 mil. EUR.

Majoritatea proiectelor sunt investiții cu capital străin, iar cele mai multe sunt dezvoltate în județe din vestul țării.

Cererea este în continuare ridicată în zona real estate, care este probabil cea mai sigură investiție în momente de incertitudine economică, însă există și o zonă de lipsă de predictibilitate pentru investitori în acest moment în piață. În acest context, suspendarea PUZ-urilor de sector și, ulterior, anularea PUZ-urilor sectoarelor 3, 5 și 6 au condus la blocaje majore ale investițiilor imobiliare la nivelul Capitalei, ce au avut un impact financiar negativ atât pentru dezvoltatori, cât și pentru bugetul local. Mai mult, anularea în primă instanță a Planului Urbanistic General actual și estimarea autorităților că elaborarea noului PUG ar putea să dureze încă trei ani, constituie un nou element de incertitudine în sectorul imobiliar din București”, declară Sînziana Bărbieru, partener ONV LAW.

Cele mai recente statistici publice arată că, la finalul celui de-al doilea trimestru al anului, investițiile în real estate au crescut cu 4,1%, față de aceeași perioadă din anul trecut. Ritmul accelerat s-a mai temperat în septembrie, față de luna precedenta. Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale a fost în scădere cu 4%, dar cel a clădirilor nerezidențiale a crescut cu 1,1%**.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală. Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clienților privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital. Website: www.onvlaw.ro.   

 

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA