📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.
Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov (ADRBI) și Asociația „Măgurele Science Park (AMSP) organizează în data de 2 noiembrie a.c., orele 10.00 – 14.00, la Conacul Oteteleșanu din Orașul Măgurele, str. Călugăreni nr. 45, evenimentul Coeziune în regiunea București-Ilfov prin proiectul investițional strategic „Măgurele Science Park”.
La sesiune vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri și cercetători, precum și reprezentanți ai autorităților publice, mediului academic și altor factor interesați, conform agendei propuse, disponibilă aici.
Capacitatea sălii fiind de 50 de locuri, participarea este asigurată în ordinea înregistrării, prin completarea formularului de înregistrare https://2014-2020.adrbi.ro/inscriere-eveniment/ , până la data de 28 octombrie 2022.
Evenimentul este înscris ca side event în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor (#EUREgionsWeek), cel mai mare forum de dezbatere asupra politicii de coeziune a UE, detalii la https://europa.eu/regions-and-cities/programme/2022/side-events .

Prin Programul Regional 2021-2027, ADRBI va sprijini dezvoltarea regională prin 7 axe prioritare, iar în cadrul primei axe o acțiune este dedicată proiectului investițional Parc Științific și Tehnologic „Măgurele Science Park”, iar AMSP susține Consiliul Județean Ilfov în derularea activităților specifice necesare realizării proiectului, având ca prim obiectiv atât dezvoltarea comunității (reprezentanți ai universităților, institutelor naționale de cercetare – dezvoltare, mediului privat, antreprenorilor, studenților, elevilor, autorităților etc.), cât și a legăturilor de colaborare între cei interesați (stakeholders) în jurul acestui obiectiv major.
Persoana de contact este Daniel Vieru, Expert promovare în cadrul ADRBI, tel. 0756.129.968, e-mail: daniel.vieru@adrbi.ro .









