vineri, 27 iunie, 2025

Recepția este primul contact pe care orice vizitator îl are cu o companie, iar canapeaua poate fi chiar cartea de vizită a unui business

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Recepția este primul contact pe care orice vizitator îl are cu o companie, iar prima impresie ar fi recomandat să fie una bună, dacă nu chiar foarte bună. Este un spațiu intermediar, dar în care majoritatea celor care îi trec pragul ajung să petreacă mai mult sau mai puțin timp. Însă, fiind un spațiu de așteptare, cel puțin ar trebui să fie confortabil.

Biroul este reprezentativ pentru fiecare companie, lucru de care se ține cont și în momentul amenajării zonei de recepție. Fie că este amenajată într-o încăpere separat sau că face parte dintr-un spațiu de lucru open space, recepția trebuie să aibă cel puțin câteva piese de mobilier, așa cum este o canapea.

Dacă vă aflați în căutarea unor canapele recepție și nu aveți idee de unde ați putea începe, am pregătit câteva informații ce vă pot fi de folos. Un lucru este cert, canapeaua pentru recepție trebuie să fie reprezentativă pentru companie.

Cele mai importante aspecte de luat în considerare în alegerea unor canapele pentru birou:

–        Design

–        Dimensiuni

–        Calitate și durabilitate

–        Nivel de confort

Designul canapelei pentru recepție

Estetica companiei trebuie să se regăsească în piesele de mobilier, drept urmare o firmă bazată pe creație se poate îndrepta oricând spre o canapea cu design unic, minimalist, în culori puternice, așa cum este canapeaua extensibilă în mai multe culori și picioare de lemn. Ramele din material lemnos și interiorul cu arcuri și spumă de densitate ridicată sunt un mic intro pentru orice business în care predomină angajații tineri. În aceeași măsură, domeniile de activitate impunătoare, așa cum sunt firmele de avocatură, ar trebui să se orienteze spre o canapea vintage, poate chiar un model Chesterfield sau o canapea de catifea.

Culoarea canapelei poate fi în ton cu cele ale companiei, dar și în nuanțe neutre, în cazul în care pereții din zona de recepție au deja un design aparte.

Dimensiunile canapelei pentru recepție

În funcție de domeniul de activitate, recepția poate fi mai mare sau mai restrânsă, însă dimensiunile canapelei nu trebuie să fie întotdeauna direct proporționale cu ale acesteia. Sunt recomandate canapelele fixe cu un design mai restrâns, cu mai multe locuri, ce se pot muta cu ușurință atunci când este necesar.

Calitatea și durabilitatea canapelei

Mobilierul pentru recepție trebuie să fie, fără doar și poate, de calitate. Prin acest spațiu nu trec doar angajații, ci și potențialii clienți, investitori sau viitorii angajați. Canapeaua trebuie să fie perfectă și chiar și cele mai mici detalii să fie la locul lor. Pentru că este o investiție pe termen lung, canapeaua trebuie să fie durabilă, iar semnele de uzură să nu fie evidente după doar 1-2 ani de la utilizare.

Nivelul de confort al canapelei

Este unul dintre cele mai importante aspecte, mai ales pentru ca ar fi indicat un model mai rigid, dar confortabil în același timp. O canapea mult prea moale este specifică locuințelor, iar așezarea pe canapea și ridicarea de pe aceasta ar trebui să fie realizate cu ușurință. De asemenea, nu sunt indicate canapelele secționate sau cele care sunt însoțite de perne. O canapea confortabilă pentru zona recepției are spătarul drept, pentru ca cei care se așază să aibă o postură potrivită spațiului în care se află și ar fi indicat ca acesta să fie de dimensiuni medii sau mari, pentru un plus de confort. În cazul în care spătarul este prea scund, disconfortul se va simți încă de la așezare.

Canapeaua din recepție nu este o simplă piesă de mobilier, iar în unele cazuri poate fi chiar cartea de vizită a unui business care se arată prietenos încă de la intrare.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor