- Mai mult de un sfert dintre absolvenți au trecut pe un rol nou în timpul programului
- Prin Upgrade, eMAG vizează formarea a 800 de angajați pentru noua piață a muncii
După un an de la lansare, Upgrade, cel mai amplu program de dezvoltare accelerată inițiat de eMAG pentru a susține angajații aflați la început de drum în a se adapta la nevoile actuale de pe piața muncii, numără 131 de absolvenți, care au parcurs peste 5.500 de ore de training. Mai mult de un sfert dintre participanții la program au reușit să treacă pe un rol nou în cadrul eMAG chiar în timpul programului.
Principalele specializări de care angajații eMAG aflați la începutul carierei au beneficiat sunt tehnologie, marketing, vânzări, finanțe și optimizarea proceselor.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
„Prima ediție Upgrade ne arată o dorință foarte mare de învățare a colegilor noștri tineri și de a fi la curent cu cele mai noi evoluții din domenii variate, astfel că ne bucurăm că un sfert dintre participanți au făcut deja un pas înainte în evoluția lor în acest an. Investim constant în programe de dezvoltare dedicate oamenilor din companie având convingerea că numai prin învățare continuă putem crește pe o piață a muncii în permanentă transformare, pe care economia digitală o aduce. Ținem cont de feedback-ul pe care îl primim la fiecare ediție și actualizăm programul pentru a oferi o experiență adaptată, care să răspundă nevoilor fiecărui participant în parte,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organisation eMAG.
La lansarea programului, în iulie 2021, au aplicat 400 de angajați care și-au dorit să evolueze carieră, iar dintre aceștia au fost selectați 201. Upgrade este o investiție de 4 milioane de lei pe care eMAG o derulează pe parcursul a mai multor ani și are în vedere susținerea a 800 de colegi aflați la începutul carierei, care vor primi sprijinul necesar pentru a se adapta nevoilor curente de pe piața muncii. Programul presupune mai multe module de învățare intensivă, iar participanții beneficiază de sprijinul necesar pentru a-și dezvolta competențele profesionale necesare pentru a se perfecționa sau pentru a accesa roluri noi în companie.
Programul Upgrade (https://upgrade.emag.ro/) continuă, iar cei selectați vor participa la întâlniri de grup, organizate cu scopul de a-i ajuta să se cunoască mai bine, să își identifice punctele forte și rolul pentru care își doresc să se pregătească. Odată ce-și aleg rolul, ei vor putea participa la cursuri și programe de mentorat, precum și de e-learning, potrivite cu rolul pe care îl vizează.
eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat de-a lungul timpului Academii de Business, Marketplace & People, programe pentru avansarea în carieră a noii generații de lideri precum Future25 sau inițiative dedicate seniorilor din companie precum Grow Talent, programe de executive development realizate în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics.
Despre eMAG
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.