sâmbătă, 25 octombrie, 2025

Analiză Consiliul Concurenței: Procedurile de achiziție publică a indicatoarelor rutiere nu sunt blocate artificial prin contestații

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Consiliul Concurenței a constatat că procedurile de achiziție publică a mijloacelor de semnalizare rutiere nu sunt blocate artificial prin contestații. Concluzia reiese dintr-o analiză realizată pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră în România.

În urma analizei, a reieșit că, în ultimii trei ani, procedurile de achiziție publică de mijloace de semnalizare rutieră nu au fost blocate artificial prin contestații, cu toate că există anumite excepții de contestații care au înregistrat perioade lungi de soluționare.

Astfel, Consiliul Concurenței a constat că, în perioada 2019-2021, s-a înregistrat o scădere atât a numărului de contestații depuse, cât și a celui de contestatari. Există și excepții, la nivel individual, de companii active pe piața de lucrărilor de marcaje/indicatoare rutiere care participă la licitații, însă cu rate mici de câștig a acestora și cu număr mai mare de contestații.

Principalul motiv al reducerii semnificative a ratei contestațiilor îl reprezintă introducerea obligației achitării unei cauțiunii de 2% din valoarea estimată a procedurii sau a lotului contestat, atât la introducerea contestației la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor), cât și la contestarea deciziei CNSC sau la promovarea acțiunii direct în instanță.

Cu toate acestea, faptul că firmele pot contesta deciziile CNSC poate avea ca efect prelungirea duratei procedurilor de atribuire, atunci când autoritatea contractantă nu finalizează procedura de atribuire, în urma rezoluției favorabile de la CNSC, așteptând hotărârea finală a instanței.

Autoritatea de concurență a mai constatat că, deși datele de identificare ale companiilor participante la proceduri de achiziții publice care au contestat în instanță o decizie a CNSC sunt disponibile pe portalul www.just.ro, hotărârea motivată instanței este publicată în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) cu confidențializarea informațiilor referitoare la identitatea firmelor.

Ca urmare, Consiliul Concurenței consideră că este excesivă confidențializarea denumirii societăților care au fost parte în proces, fiind astfel încălcat principiului transparenței[1], ceea ce îngreunează în mod nejustificat accesul terților legitim interesați la respectivele informații (precum eventuali concurenți activi pe aceleași piețe relevante ai societăților contestatare, participante la respectiva procedură de achiziții, sau actori instituționali ce urmăresc protejarea unui interes public).

În acest context, autoritatea de concurență recomandă modificarea legislației astfel încât să fie publice datele de identificare ale companiile care au contestat rezultatul unei proceduri de achiziție publică, atât în hotărârile instanțelor de soluționare a plângerilor, publicate în SEAP, cât și în deciziile CNSC publicate.

Reamintim că autoritatea de concurență a finalizat cu amenzi cumulate de 6,2 milioane de lei două cazuri de cartel pe piața lucrărilor de marcaje rutiere/indicatoare rutiere, două anchete sectoriale ce au privit piața construcțiilor de drumuri și autostrăzi, respectiv pe cea a lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi din municipiile reședință de județ. În prezent, autoritatea de concurență are în derulare o investigație privind un posibil cartel pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră din România.

Analiza contestațiilor cu privire la procedurile de achiziție publică de mijloace de semnalizare rutieră poate fi consultată pe pagina web a instituției: www.consiliulconcurentei.ro.

[1] Conform art. 2 alin. 2 lit. d din  Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni