luni, 27 octombrie, 2025

NNDKP asistă Medicover în legătură cu achiziția spitalului Polaris Medical din Cluj-Napoca

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

NNDKP a asistat Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, în tranzacția prin care compania a achiziționat spitalul Polaris Medical din Cluj-Napoca de la familia Socea.

În urma tranzacției, Medicover va deţine pachetul majoritar din acţiunile Polaris Medical și își va extinde prezența în zona de nord-vest a țării, cât și expertiza în servicii medicale integrate. Medicover va investi peste 8 milioane de euro pentru a reconfigura spitalul Polaris într-un spital multidisciplinar destinat diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecțiuni acute. Dr. Ovidiu Gogu Cacuci, fondatorul Spitalului Pelican Oradea, preluat de Medicover în 2018, va fi partener în proiect.

NNDKP a acordat consultanță juridică și a fost implicată în toate etapele proiectului, inclusiv în procesul de due diligence, în pregătirea și negocierea documentației contractuale, dar și în legătură cu alte aspecte relevante în contextul achiziției.

Echipa NNDKP implicată în această tranzacție a fost coordonată de Gabriela Cacerea, Partener și unul din coordonatorii practicii de Corporate/M&A, care a lucrat îndeaproape cu Mădălina Pancă, Asociat Manager în cadrul aceleiași practici. Din echipa de proiect au mai făcut parte Vlad Tănase, Partener în cadrul practicii de Tranzacții Imobiliare, Anca Diaconu, Asociat Senior în cadrul practicii de Concurență, Mihai Fifoiu, Asociat Senior în cadrul practicii de Corporate/ M&A.

A fost important să avem consultant în semnarea acestei investiții o companie care ne împărtășește angajamentul și pasiunea de a ne deservi pacienții. Mulțumim echipei NNDKP pentru excelenta expertiză și implicarea cu care au facilitat planurile de dezvoltare ale Medicover în România”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, directorul general Medicover România.

Medicover este o companie vizionară care își propune să crească constant și să investească în sănătate în beneficiul pacienților. Suntem onorați pentru oportunitatea de a lucra din nou alături de Medicover la această tranzacție de referință pe piața serviciilor medicale din România și de a contribui la procesul de dezvoltare al companiei în acest domeniu extrem de competitiv. Totodată, sunt mândră de colegii mei din echipă NNDKP pentru munca depusă și profesionalismul cu care abordează fiecare proiect în care suntem implicați”, a declarat Gabriela Cacerea, Partener NNDKP.

Tranzacția completează portofoliul de proiecte de fuziuni și achiziții în care NNDKP a fost implicată de-a lungul ultimelor 12 luni în domenii precum servicii medicale, tehnologie/IT, agri-business, energie și resurse naturale, financiar și asigurări, transport și logistică, auto. Acestea se adaugă palmaresului impresionant construit în peste 30 de ani de experiență în asistarea clienților în tranzacții cu o valoare cumulată de zeci de miliarde de euro, inclusiv în proiecte care au modelat piața locală de afaceri.

Despre NNDKP

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) este promotor al avocaturii de afaceri în România de peste 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale.

NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocații NNDKP au oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – şi este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 şi IFLR1000.

NNDKP este de cinci ori câștigătoarea prestigiosului premiu „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe, care i-a fost acordat în anii 2021, 2017, 2013, 2012 și 2009.

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Aon sprijină companiile să transforme creșterea costurilor medicale într-o oportunitate de inovare și echilibru financiar

Țara noastră depășește media europeană de 8,2% și rămâne cu una dintre cele mai afectate economii din regiune România...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni