vineri, 27 iunie, 2025

MOL începe lucrările de construcție pe autostrăzile A1 și A2 pentru șase dintre cele 14 stații de servicii din contractul încheiat cu CNAIR

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • MOL România a demarat pregătirile lucrărilor de construcție pentru șase stații de servicii de pe autostrada A1 Lugoj – Deva și A2 Medgidia – Constanța, care fac parte din contractul de concesiune servicii încheiat cu CNAIR la începutul acestui an;
  • Pentru alte două stații de servicii, situate pe autostrada A1 Lugoj – Deva au fost eliberate autorizațiile de construcție, iar lucrările vor demara în luna decembrie;
  • Valoarea investiției MOL pentru întreg proiectul este estimată la aproximativ 28 de milioane de Euro.

MOL România a demarat pregătirile lucrărilor de construcție pentru șase dintre cele 14 stații de servicii pe care urmează să le realizeze, în baza contractelor de concesiune de servicii în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii încheiat cu CNAIR la începutul acestui an. Compania MOL Romania a obținut autorizațiile de construcție pentru patru loturi (opt stații de servicii), aferente contractelor cu CNAIR, respectiv pentru lotul 7 – comuna Ilia, Județul Hunedoara; lotul 9 – localitatea Vințu de Jos, comuna Pianu, Județul Alba; lotul 10 – comuna Câlnic, Județul Alba; lotul 13 – localitatea Murfatlar, Județul Constanța. Pregătirile pentru lucrările de construcție au fost deja demarate pe loturile de la Ilia, Vințu de Jos și Murfatlar, iar la Câlnic vor începe în decembrie.

MOL estimează o investiție aproximativă de 2 milioane EUR pentru fiecare dintre stațiile care vor fi construite, bugetul total al proiectului fiind de aproximativ 28 de milioane EUR. Termenul estimat pentru deschidere este a doua jumătate a anului 2022.

MOL România are o istorie de peste 25 de ani pe piața autohtonă, timp în care a devenit un jucător important în economia locală, cu o rețea de 245 de stații de servicii. În prezent, MOL se află în plin proces de transformare dintr-un retailer de carburant într-un furnizor de servicii complexe. Din acest punct de vedere, stațiile pe care le vom construi în baza acordului cu CNAIR vor reflecta obiectivele noastre în ceea ce privește diversificarea portofoliului pentru clienți. Vorbim despre spații de servicii cu tehnologie de ultimă generație, despre locuri în care șoferii se pot opri nu numai pentru a-și alimenta mașinile, ci și pentru a se odihni, mânca sau relaxa. Avem expertiza necesară și suntem pregătiți să construim stații de servicii ale viitorului pe autostrăzile din România, care vor oferi o nouă experiență de călătorie”, a declarat Camelia ENE, CEO & Country Chairman MOL România.

Stațiile nou-construite vor oferi servicii de alimentare cu carburant, pompe rapide pentru camioane, puncte de încărcare pentru vehicule electrice, restaurant Fresh Corner, spații special amenajate pentru șoferii de camioane, utilizatorii de auto rulote și multe alte servicii.

La începutul anului, în urma unei proceduri de licitație publică, companiei MOL România Petroleum Products i-au fost atribuite șapte contracte de concesiune servicii în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii pentru șapte loturi duble (14 spații de servicii) în scopul dezvoltării și construirii de stații de servicii după cum urmează: 10 amplasamente pe ruta Nădlac – Sibiu (A1), 2 amplasamente pe ruta Pitești – București (A1) și 2 amplasamente pe ruta Cernavodă – Constanța (A2).

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 245 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor. Pentru mai multe referințe accesați www.molromania.ro

 

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

eLog intră pe piața din România cu un nou spațiu de depozitare și birouri în CTPark Bucharest North

CTP consolidează hub-ul logistic din București cu un nou client internațional în sectorul ambalajelor pentru retail CTP, cel...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor