vineri, 27 iunie, 2025

Atos lansează OneCloud Sovereign Shield pentru a sprijini nevoile de suveranitate digitală a industriilor și guvernelor

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

Atos lansează OneCloud Sovereign Shield, un set unic de soluții, metodologii și servicii operaționale în cloud, ce permite clienților din întreaga lume să facă față provocărilor legate de gestionarea datelor edge și cloud continuum, în conformitate cu cele mai ridicate cerințe legale de guvernare a datelor.

Atos OneCloud Sovereign Shield reprezintă un ecosistem complet de platforme edge to cloud și un serviciu extrem de sigur, ce îmbunătățește nivelul de control pe care clienții îl au asupra datelor produse și trazacționate, ajutându-i, totodată, să facă față în mod eficient directivelor legale. În acest sens, Atos a creat o varietate de soluții risk control, sprijinind industriile și guvernele în implementarea strategiilor hibride și multi-cloud referitoare la segregarea datelor, infrastructură, aplicații, securitate și operațiuni. Compania oferă o versiune personalizată a soluției în funcție de sensibilitatea datelor clienților.

Atos OneCloud Sovereign Shield poate fi implementat pe un cloud privat deconectat – adaptat cerințelor clienților, asigurând segregarea datelor, un cloud public, regional sau local – imun la accesul non-european sau un cloud public global – furnizat cu controale suverane.

Soluția propusă de Atos se bazează pe un cadru optimizat de:

  • Pachete tehnologice proprii – expertiza Atos în open-source software, serverele BullSequana Edge, proiectate și fabricate de Atos, gama de produse de criptare Trustway, software-ul Evidian de gestionare a identității și accesului, IDnomic Trusted Identities, servicii de monitorizare a securității cibernetice Atos Managed Detection and Response (MDR) și terțe părți de încredere.
  • Parteneriate locale și dedicate – asigurarea controlului, procesării și tratării jurisdicționale a datelor prin parteneriate cu jucători strategici din fiecare regiune geografică și oferirea de consultanță dedicată din partea unor experți locali. Aceste parteneriate, momentan în curs de dezvoltare, vor fi anunțate pe măsură ce vor fi semnate.
  • Parteneriate globale – asigurarea accesului la cloud-ul public, conectivității și alegerii furnizorilor, de la Google GCP, Amazon AWS, Microsoft Azure, OVHcloud, VMWare și Red Hat. Parteneriatele adiționale vor fi anunțate curând.

Soluția se bazează pe principalii factori diferențiatori ai Atos, respectiv expertiza și capacitatea sa în următoarele direcții:

  • asigurarea faptului că datele, inclusiv cele în tranzit edge – cloud, sunt gestionate într-un mod complet securizat și auditabil, în conformitate cu cerințele de suveranitate ale clienților, precum și cu viitoarele standarde ale industriei, cum ar fi etichetele Gaia-X1 și Schema europeană de securitate cibernetică (ENISA).
  • asigurarea jurisdicției teritoriale astfel încât datele să fie prelucrate și operate la nivel local, în deplină conformitate cu reglementările locale existente.
  • utilizarea tehnologiei suverane Atos, dezvoltată în Europa, respectiv capacitățile de top în protejarea datelor în repaus, în tranzit și în utilizare.
  • sprijinirea operațiunilor prin expertiza sa dovedită în consultanță, printr-o rețea de experți locali certificați în fiecare teritoriu

Atos OneCloud Sovereign Shield a fost creat ca urmare a experienței noastre în sprijinirea guvernelor și organizațiilor mari din Europa, unde există o nevoie tot mai crescută de control și protecție sporită a datelor, schimbului de date și infrastructurii, în conformitate cu cerințele naționale și internaționale. Sunt încântat că Atos poate îndeplini acum toate aceste nevoi prin intermediul Atos OneCloud Sovereign Shield, lucrând alături de toți furnizorii premium de cloud și integrând soluțiile companiei pentru a oferi cea mai flexibilă, receptivă și unică ofertă disponibilă pe piață”, a declarat Pierre Barnabé, co-CEO interimar și Head of Big Data & Security în cadrul Atos.

Pentru a face față provocărilor interne de creștere, de expansiune internațională a businessului și suveranitate a datelor, am definit o strategie care utilizează cea mai bună combinație de cloud privat și public. Atos ne sprijină în această direcție, oferindu-ne setul potrivit de servicii pentru a analiza segregarea datelor și cerințele de securitate, cu scopul de a selecta soluțiile adecvate, cu abordarea corectă a suveranității. Apreciem gama de opțiuni care răspund nevoilor diferențiate, locale și internaționale, făcând posibilă concilierea suveranității și competitivității” a spus Xavier Etienne, Executive VP-Technology & International, FDJ.

Atos OneCloud Sovereign Shield poate fi personalizat pentru un grup dedicat de utilizatori și va fi disponibil pentru industria de apărare într-o versiune separată și îmbunătățită.

Despre Atos SE

Atos este lider global în transformare digitală, având peste 105.000 de angajați și venituri anuale de peste 11 miliarde EUR. Compania ocupă prima poziție la nivel european în domeniile securității cibernetice, cloud și performance computing. Grupul oferă soluții personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de țări. Pionier în servicii și produse de decarbonizare, Atos se angajează să furnizeze un sistem digital securizat și decarbonizat pentru clienții săi. Atos este o societate europeană (Societas Europaea), listată la Bursa de la Paris cu indicele bursier CAC40. Compania operează sub mărcile Atos și Atos|Syntel.

Scopul Atos este de a ajuta la proiectarea viitorului spațiu informațional. Expertiza și serviciile sale susțin dezvoltarea cunoașterii, educației și cercetării printr-o abordare multiculturală și contribuie la dezvoltarea excelenței științifice și tehnologice. La nivel mondial, Grupul Atos susține faptul ca atât clienții și angajații, cât și membrii societății în general, să trăiască, să lucreze și să se dezvolte într-un mod sustenabil, într-un spațiu informațional securizat.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor