vineri, 27 iunie, 2025

CEC Bank finanțează cel mai mare producător local de carne de curcan – Peneș

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.

CEC Bank a acordat o finanțare de 5 milioane de lei companiei STS Trading, parte a grupului Bravcod – cel mai mare producător de carne de curcan din România, sub brandul Peneș Curcanul. Finanțarea beneficiază de o garanție acordată de EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID 19.

“În ciuda provocărilor ridicate de pandemie, ne-am continuat activitatea pentru că știm cât de importantă este securitatea alimentară și ca produsele noastre, care respectă cele mai înalte standarde internaționale, să ajungă pe mesele românilor. Grupul Bravcod a demonstrat că în România se pot dezvolta businessuri solide în industria alimentară”, a declarat Neculae Stinghe, director general și administrator al STS Trading.

Grupul de firme Bravcod, deținătorul brandului Peneș Curcanul, a dezvoltat de-a lungul anilor un business integrat care include 5 ferme moderne de creștere, cu o capacitate de peste un milion de capete anual, un abator, o rețea de circa 100 de francize care distribuie produsele Peneș. În plus, Peneș furnizează materie primă și pentru principalii producători de mezeluri din România, cum ar fi Aldis, Cristim, Caroli etc. Circa 30% din producția grupului este exportată către țări din Uniunea Europeană. Producția Peneș îndeplinește cele mai riguoase standarde de calitate, de la certificările internaționale HACCP, la certificări Halal și Kosher.

Grupul de firme care deține brandul Peneș Curcanul colaborează cu CEC Bank încă din anul 2012, beneficiind, de-a lungul timpului, de finanțări de la CEC Bank în valoare cumulată de peste 110 milioane de lei.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1 000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 44,4 miliarde lei, la sfârșitul lunii iunie 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

Despre EximBank

EximBank este o instituție specializată ce se implică activ de aproape 30 de ani în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. În cadrul Programului guvernamental de susținere a companiilor mari, lansat în contextul pandemiei COVID -19, societățile mari și IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019 pot beneficia de produse de finanțare și garantare cu componentă de ajutor de stat, oferite de EximBank în cadrul mandatului acordat de statul român. Astfel, societățile comerciale pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru la rate de dobândă subvenționată precum și garanții de stat care acoperă necesarul de garantare până la 90% pentru credite noi sau deja acordate de băncile comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare. 

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor