vineri, 27 iunie, 2025

REI: Fonduri suplimentate cu peste 500 mil. EUR pentru companiile care vor să acceseze până la 50% finanțare pentru investiții de minimum 1 milion euro. O premieră – constructorii pot primi până la 37,5 mil. EUR pentru utilaje și producție

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Executivul a publicat luna aceasta Revizia 5 din Ghidul Solicitantului pentru proiectul de finanțare prin ajutor de stat reglementat de HG 807/2014;
  • REI va depune peste 50 de proiecte prin HG 807 până la finele lui 2021;
  • Neamț, Sibiu și Dolj, județele fruntașe la atragerea de finanțare prin REI pentru ajutorul de stat instituit de HG 807;

Guvernul României a suplimentat cu peste 500 milioane euro fondurile nerambursabile destinate investițiilor, ce pot fi obținute prin ajutorul de stat reglementat de HG 807/2014, care susține proiectele ce vizează dezvoltarea sau creșterea producției pentru majoritatea companiilor și sectoarelor din economia României.

Executivul a publicat luna aceasta Revizia 5 din Ghidul Solicitantului1 pentru proiectele de finanțare prin ajutor de stat reglementat de HG 807/2014, ce oferă sprijin de până la 50% din valoarea investițiilor, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro. Noua versiune propusă de Guvern aduce o serie de noutăți și adăugiri față de varianta precedentă, publicată cu un an în urmă.

În acest fel, plafonul de finanțare a fost extins cu încă 550 milioane de euro, urcând valoarea totală a fondurilor de la circa 1 miliard euro la 1,45 miliarde euro, în timp ce noi domenii de activitate din industria construcțiilor au fost incluse pe lista eligibilității.

„Dacă până în prezent ajutorul de stat putea fi obținut de companii cu activitate în industria construcțiilor producătoare și prelucrătoare, de luna aceasta, pe lista eligibilității se numără și constructorii de drumuri și lucrări rezidențiale, coduri CAEN 41, 42 sau 43 – respectiv Construcții de clădiri, Lucrări de geniu civil sau Lucrări speciale de construcții”, explică Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors, una dintre cele mai mari companii de consultanță specializate în atragerea de finanțări prin fonduri europene și ajutoare de stat.

Secțiunea cod CAEN F „Construcții” include lucrări noi, reparații, completări și modificări, ridicarea de clădiri sau structuri din prefabricate pe șantier și, de asemenea, construcțiile cu caracter temporar. Construcții generale reprezintă realizarea de clădiri de locuințe, clădiri pentru birouri, magazine și alte clădiri publice și utilitare, clădiri pentru ferme etc. sau construcții inginerești (de geniu civil), cum ar fi autostrăzi, străzi, poduri, tuneluri, căi ferate, aerodromuri, porturi, lucrări hidrotehnice, sisteme de irigație, sisteme de canalizare, dispozitive industriale, conducte și linii electrice, baze sportive etc. Aceste lucrări se pot desfășură pe cont propriu, pe bază de onorarii sau contract. Unele lucrări și uneori întreaga activitate practică poate fi executată de către subcontractori.

Sunt incluse, de asemenea, activitățile de reparații a clădirilor și a lucrărilor de geniu civil. Aceasta secțiune include construcțiile de clădiri (diviziunea 41), lucrările de geniu civil (diviziunea 42), precum și activități speciale de construcții, atunci când sunt efectuate că o parte a procesului de construcție(diviziunea 43). Închirierea echipamentelor de construcție cu operator este clasificata în cadrul clasei de activitate de construcții efectuata cu acest echipament. Aceasta secțiune include de asemenea activitatea de dezvoltare a proiectelor de construcție pentru clădiri sau lucrări de geniu civil, prin reunirea mijloacelor financiare, tehnice și fizice în vederea realizării proiectelor de construcție destinate vânzarii ulterioare.

Dacă aceste activități nu sunt executate pentru vânzarea ulterioară a proiectelor de construcție, ci pentru operarea lor (de exemplu închirierea de spații în aceste clădiri, activități de producție în aceste uzine), unitatea nu vă fi clasificată aici, ci conform cu activitatea sa principala (operațională), adică în tranzacții imobiliare, industria prelucrătoare etc.

„Pe lângă suplimentarea fondurilor și adăugirile de noi coduri CAEN, Guvernul a decis că verificarea la fața locului a existenței activelor și a conformității declarațiilor/documentelor aferente cheltuielilor efectuate de firmele beneficiare se va suspenda până pe 31 decembrie 2021, lucru care simplifică și mai mult procesul de obținere a Acordului de Finanțare. Practic, nu va mai necesară justificarea cheltuielilor, respectiv detalierea echipamentelor ce urmează a fi achiziționate, acest proces urmând să fie realizat ulterior. Vedem un apetit și mai ridicat din partea companiilor de construcții, ca urmare a modificărilor apărute”, a mai punctat Roxana Mircea.

REI va depune peste 50 de proiecte de investiții prin HG 807/2014 în acest an: Neamț, Sibiu și Dolj, județele fruntașe

Un număr de peste 50 de proiecte vor fi depuse in 2021 de echipa de consultanți REI în 2021, cu patru proiecte care au obținut deja finanțare în ultimele 3 luni.

„Producția de materiale de construcții – prefabricate, beton, agregate -, producția de materie primă pentru șervețele, hârtie igienică sau folie, respectiv clinici medicale și hoteluri au fost principalele domenii de activitate care au depus proiecte în primele 9 luni ale acestui an. Neamț, Sibiu și Dolj au fost pentru noi județele fruntașe la atragerea de finanțare prin ajutorul de stat instituit de HG 807”, a declarat Roxana Mircea.
Potrivit reprezentanților REI, valoarea medie a proiectelor s-a situat în jurul a 5 milioane euro, iar acestea au vizat pe de-o parte achiziția de echipamente sau construcția de hale de producție și achiziția de echipamente.

„Estimăm ca vom obține finanțare pentru un numar de peste 300 de companii în acest an, atât prin HG 807/2014, care acordă finanțare nerambursabilă prin ajutor de stat pentru investiții în dezvoltare, OUG 130 – Măsura 2, schemă cu componentă de susținere a companiilor afectate de pandemie, cât și Schema HoReCa, respectiv POIM 6.4”, a adăugat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

HG 807/2014, singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment

Schema reglementată de HG 807/2014 este singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment, pe care există sesiune deschisă și se pot depune proiecte în mod continuu până la 31.12.2023 și care se pot implementa gradual, până la 31.12.2028. Achizițiile pot fi demarate și imediat după ce s-a depus planul de afaceri la Minister și s-a derulat procedura de achizție. Nu este nevoie să se aștepte emiterea Acordului încă 3-4 luni, decât dacă beneficiarul dorește acest lucru.
Schema acordă 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București, 35% – Ilfov și Vestul țării (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) și 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor țării.

 

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor

Unu din trei români anticipează pierderi semnificative pe piața muncii Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor