Articol de Ruxandra Covacef, Fondatoare CFOHUB
Fractional CFO & M&A expertise
Evenimente 2026 - Club Antreprenor:
Există o diferență pe care mulți antreprenori riscă să o descopere abia atunci când încep discuțiile cu un potențial cumpărător: o companie poate fi un business excelent, profitabil, cu o poziție consolidată în piață și perspective reale de dezvoltare, iar investitorul o poate evalua totuși la un nivel considerabil inferior așteptărilor proprietarului, diferență care, în anumite tranzacții, poate însemna sute de mii sau chiar milioane de euro. Nu pentru că investitorul nu înțelege businessul, ci tocmai pentru că un investitor experimentat va privi dincolo de rezultatele financiare raportate, va analiza calitatea veniturilor, va reconstrui profitabilitatea recurentă și va testa capacitatea companiei de a genera numerar în următorii ani, raportând oportunitățile de creștere la investițiile necesare și la riscurile pe care urmează să și le asume.
Aici apare un conflict de perspectivă care poate influența decisiv rezultatul unei tranzacții: antreprenorul vede valoarea pe care a construit-o și oportunitățile pe care le cunoaște din interior, în timp ce investitorul urmărește valoarea economică pe care o poate fundamenta și randamentul pe care îl poate obține pentru capitalul investit. Diferența dintre aceste două perspective, deși ambele pot fi legitime, nu poate fi eliminată prin optimismul vânzătorului sau printr-o negociere mai agresivă, ci printr-o înțelegere aprofundată a mecanismelor economice care determină valoarea companiei și prin capacitatea antreprenorului de a demonstra, cu argumente financiare solide, potențialul său de dezvoltare.
În practica M&A, EBITDA rămâne un reper important pentru evaluarea performanței operaționale, însă două companii cu același nivel al acestui indicator nu au automat aceeași valoare, întrucât una poate depinde de câțiva clienți importanți, poate necesita investiții recurente semnificative sau poate fi excesiv de dependentă de implicarea fondatorului, în timp ce cealaltă poate beneficia de o echipă de management autonomă, contracte recurente, venituri predictibile, marje solide și o structură operațională care permite o conversie superioară a rezultatelor în fluxuri de numerar.
Pentru antreprenor, ambele pot reprezenta companii cu performanțe financiare comparabile, însă, pentru investitor, diferențele privind predictibilitatea încasărilor, necesarul de reinvestire, autonomia managerială și expunerea la risc pot justifica evaluări fundamental diferite. Mai mult, atunci când dezvoltarea accelerată presupune investiții suplimentare care generează randamente inferioare costului capitalului, compania poate deveni mai mare fără să devină neapărat mai valoroasă, ceea ce explică de ce dimensiunea afacerii și ritmul de creștere nu reprezintă, în sine, garanții ale creării de valoare pentru acționari.
Poate cea mai importantă confruntare dintre perspectiva antreprenorului și cea a investitorului apare însă atunci când discuția se mută de la rezultatele istorice la strategia de dezvoltare, deoarece antreprenorul cunoaște piața, identifică oportunitățile și anticipează extinderea companiei, în timp ce investitorul va analiza ce volume suplimentare pot fi comercializate, ce capacitate operațională trebuie construită, cum vor evolua marjele, cât capital de lucru va absorbi creșterea și ce fluxuri de numerar vor rămâne după finanțarea investițiilor. O estimare privind creșterea anuală a veniturilor cu 12% poate părea atractivă, însă, în absența unor ipoteze operaționale verificabile, ea rămâne o ambiție comercială, nu o demonstrație a valorii economice viitoare, motiv pentru care poziționarea unei companii în fața investitorilor presupune construirea unui business plan financiar integrat pe trei până la cinci ani, pornind de la examinarea aprofundată a modelului de business, a structurii comerciale, a profitabilității pe segmente, a avantajelor competitive și a capacității reale de dezvoltare.
Un asemenea model trebuie să transpună strategia în proiecții financiare coerente, în care evoluția veniturilor și a EBITDA este corelată cu investițiile, capitalul de lucru, structura finanțării și fluxurile de numerar, permițând totodată testarea unor scenarii alternative și evaluarea randamentului capitalului suplimentar investit. Miza nu este construirea unor proiecții spectaculoase, ci demonstrarea faptului că direcția de dezvoltare propusă este realizabilă, finanțabilă și capabilă să genereze randamente adecvate riscurilor asumate. Investitorul nu are nevoie ca antreprenorul să îi promită o companie mai mare peste cinci ani, ci să poată înțelege valoarea actuală a businessului și să evalueze, prin analiza cifrelor care susțin strategia, în ce măsură creșterea anticipată poate produce valoare economică suplimentară.
Momentul în care antreprenorul înțelege mecanismele care determină valoarea propriei companii este esențial, întrucât îi oferă posibilitatea de a identifica și corecta din timp vulnerabilitățile care ar putea diminua atractivitatea businessului în perspectiva unei tranzacții. O companie care intră într-un proces de vânzare fără să poată demonstra continuitatea managementului în absența fondatorului, stabilitatea relațiilor comerciale, profitabilitatea reală pe segmente de activitate, caracterul recurent al EBITDA sau capacitatea de conversie a rezultatelor operaționale în numerar riscă să descopere, în urma analizei cumpărătorului, riscuri care pot influența semnificativ evaluarea, într-o etapă în care posibilitățile de remediere sunt deja limitate. În schimb, intervențiile realizate anterior unei eventuale vânzări, prin optimizarea profitabilității, eficientizarea capitalului de lucru, consolidarea echipei manageriale și reducerea dependențelor operaționale, pot contribui la îmbunătățirea performanței economice și la construirea unei poziții de negociere mai solide, în care antreprenorul poate susține atât valoarea actuală a companiei, cât și perspectivele sale investiționale prin rezultate măsurabile și o strategie de dezvoltare credibilă.
În această ecuație, distincția dintre valoarea economică a activității operaționale, Enterprise Value, și valoarea capitalurilor proprii, Equity Value, rămâne esențială, întrucât mecanismul de reconciliere dintre acestea, cunoscut drept Equity Bridge, include ajustările aferente datoriei nete, elementelor asimilate datoriei, eventualelor active neoperaționale și capitalului de lucru net raportat la nivelul contractual de referință, în timp ce structura plății, componentele condiționate de performanța viitoare, costurile tranzacției și fiscalitatea aplicabilă pot determina diferențe suplimentare între prețul negociat și suma netă efectiv încasată de acționar. Din această perspectivă, succesul unei tranzacții nu poate fi redus la obținerea unui multiplu de evaluare atractiv, ci trebuie apreciat inclusiv în raport cu mecanismele contractuale de determinare a prețului, distribuția riscurilor între părți și rezultatul financiar final al vânzătorului.
Dincolo de perspectiva unei eventuale tranzacții, creșterea valorii economice a companiei ar trebui să devină un obiectiv central al disciplinei strategice antreprenoriale, prin care deciziile privind investițiile, finanțarea, profitabilitatea și organizarea operațională sunt evaluate nu doar prin impactul asupra rezultatelor imediate, ci și prin contribuția lor la valoarea creată pentru acționari. Aceasta nu apare în momentul în care proprietarul decide să vândă, ci se construiește prin deciziile luate cu ani înainte și se consolidează atunci când managementul poate demonstra că performanța istorică are continuitate, iar strategia următorilor trei până la cinci ani se sprijină pe premise economice solide, proiecții financiare credibile și un necesar de capital realist.
Pentru un antreprenor care ia în calcul vânzarea companiei, poate cea mai valoroasă decizie nu este alegerea momentului în care să iasă din business, ci alegerea momentului în care să înceapă să lucreze sistematic la valoarea pe care dorește să o obțină, astfel încât, atunci când va intra într-o negociere, să poată demonstra nu doar ceea ce compania a construit până în prezent, ci și capacitatea acesteia de a proteja și dezvolta valoarea deja creată.
În fond, întrebarea care ar trebui să preocupe orice proprietar de business nu este doar „Cât valorează compania mea astăzi?”, ci și „Cât din valoarea pe care businessul meu o poate genera în următorii ani sunt pregătit să demonstrez unui investitor și ce trebuie să schimb astăzi pentru a o susține?”










