JA România: Echipa Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Pitești a obținut distincția „Mention for Quality of the Proposed Technological Solution”

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

📲Rămâi conectat la cele mai importante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat. Urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

  • Echipa Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Pitești a obținut distincția „Mention for Quality of the Proposed Technological Solution”, la cea de-a doua ediție a Skills Upload Jr Challenge

A doua ediție a competiției internaționale Skills Upload Jr Challenge s-a încheiat cu rezultate remarcabile pentru România, demonstrând interesul crescut al elevilor pentru utilizarea responsabilă și creativă a tehnologiei.

Competiția, desfășurată în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026, a adus împreună elevi și profesori din șapte țări – România, Albania, Grecia, Portugalia, Spania, Turcia și Țările de Jos –, într-un demers comun de a identifica soluții digitale care contribuie la reducerea decalajului digital și la crearea unei societăți mai incluzive.

Tema ediției, „Tehnologia ca aliat: Promovarea bunăstării digitale prin utilizarea conștientă a tehnologiei”, a încurajat participanții să exploreze modul în care tehnologia poate sprijini echilibrul dintre viața online și offline, relațiile sănătoase și luarea unor decizii informate.

În România, competiția a fost organizată cu sprijinul Junior Achievement România și a avut la start 178 de echipe. Peste 650 de elevi de gimnaziu și 103 profesori coordonatori au lucrat împreună pentru a transforma idei inovatoare în soluții digitale cu aplicabilitate reală pentru generația tânără. De la aplicații pentru gestionarea timpului petrecut online până la instrumente care susțin sănătatea emoțională sau combat dezinformarea, proiectele dezvoltate au demonstrat creativitatea și implicarea adolescenților în construirea unui mediu digital mai sigur și mai echilibrat.

Doar 5 echipe, însumând 19 elevi, au ajuns în finala națională organizată la București, pe 9 februarie 2026, unde și-au prezentat soluțiile în fața juriului. Nivelul ridicat al proiectelor finaliste a evidențiat nu doar competențele digitale ale elevilor, ci și capacitatea lor de a înțelege și aborda provocări reale din mediul online.

Echipa DMS Team, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Pitești (județul Argeș), coordonată de profesorul Popa Miana Florentina și formată din elevii Chiroiu Sofia Ioana, Neacșu David Andrei și Tudor Matei Bogdan, a reprezentat România în etapa europeană a competiției, unde a concurat alături de echipe din celelalte țări participante. 

DMS Team a impresionat prin aplicația „Darry the Tree”, un instrument digital conceput ca un sprijin real pentru adolescenți în gestionarea emoțiilor și a experiențelor cotidiene. Sub forma unui jurnal virtual empatic, aplicația oferă sugestii personalizate pentru depășirea momentelor dificile și pentru dezvoltarea echilibrului emoțional. Cu acordul utilizatorului, inteligența artificială analizează timpul petrecut pe telefon și recomandă „pauze cu sens” – exerciții de relaxare adaptate nevoilor fiecăruia. Un element distinctiv este reprezentarea vizuală a emoțiilor sub forma unui copac, ale cărui frunze reflectă stările zilnice, transformând experiențele utilizatorului într-o poveste vizuală a trăirilor.

Astfel, soluția propusă evidențiază modul în care tehnologia poate deveni un aliat în construirea unui viitor digital mai conștient, empatic și uman.

Echipa din România a fost premiată cu distincția „Mention for Quality of the Proposed Technological Solution”, o recunoaștere a calității, relevanței și potențialului soluției dezvoltate în cadrul competiției.

Pe parcursul întregii competiții, elevii și profesorii au beneficiat de o experiență educațională completă, care a inclus ateliere tematice pentru sprijinirea echipelor în dezvoltarea ideilor de proiecte înscrise, precum și sesiuni de mentorat susținute de voluntari VOIS și Vodafone România. Aceste activități au contribuit la dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitor, precum gândirea critică, colaborarea, creativitatea și utilizarea responsabilă a tehnologiei.

Skills Upload Jr Challenge face parte din programul Skills Upload Jr, dezvoltat de Fundația Vodafone, o inițiativă europeană care, încă din 2021, sprijină elevii și profesorii în dezvoltarea competențelor digitale și promovează incluziunea prin educație. În acest an, în România, competiția a fost sponsorizată de către VOIS România, prin programul Brighter Futures.

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2025, organizația a urcat pentru a șaptea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 307.000 de elevi și studenți din 1.949 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:

Pentru cele mai relevante știri, interviuri, analize și oportunități din mediul de afaceri / antreprenoriat, urmărește Club Antreprenor pe WhatsApp.
👉 Abonează-te la Club Antreprenor pe WhatsApp.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Linkedin, Twitter, Instagram, YouTube și Google News!

Scrie un comentariu
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo transavia sa Aniversare 35 ani

Ultimele Știri

AAF: Argumente experți în drept și finanțe – de ce prescripția creanțelor din fracțiile de acțiuni este esențială pentru piața de capital

Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) salută inițiativa mai multor recunoscuți profesori de drept și experți din domeniul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni