joi, 22 ianuarie, 2026

IMM România: Adoptarea monedei euro trebuie să fie următorul proiect strategic al României

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Aderarea la EURO – Proiect Strategic de Țară – lansarea proiectului ”Lideri pentru Europa”

România are nevoie de proiecte de țară care își propun dezvoltarea economică și socială, proiecte care să ofere rezultate concrete, palpabile pentru antreprenori și populație. Dezvoltarea României nu poate fi gândită în afara spațiului Uniunii Europene, iar o integrare a economiei naționale în economia europeană impune aderarea la moneda euro.  

IMM România consideră că adoptarea monedei euro trebuie să fie următorul proiect strategic al României. 

1. Criterii

Pentru a adopta moneda euro, un stat membru al UE trebuie să demonstreze un grad ridicat de convergență economică durabilă și să asigure compatibilitate juridică deplină cu cadrul monetar al UE. În practică, aceasta înseamnă îndeplinirea cerințelor bazate pe tratat, evaluate în Rapoartele de convergență ale Comisiei Europene și ale BCE.

Rapoartele de convergență se elaborează o dată la 2 ani sau mai des, dacă este necesar:

– rapoarte de convergență în anii 2024, 2022, 2020, etc

– raport de convergență pentru Bulgaria în 2025

– raport de convergență pentru Lituania în 2013

– raport de convergență pentru Cipru și Malta în 2007

Adoptarea monedei euro implică:

1. compatibilitate juridică (legislație națională aliniată)

2. îndeplinirea celor patru criterii de convergență de la Maastricht

2.1 stabilitatea prețurilor (inflația): inflația trebuie să fie apropiată de cea a statelor membre ale UE cu cele mai bune performanțe, respectiv o inflație medie de maximum 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre cu cele mai bune performanțe;

2.2 finanțe publice solide: țara nu trebuie să se afle sub o procedură de deficit excesiv, iar deficitele/datoria trebuie să se încadreze în cadrul Tratatului (deficit de obicei ≤3% din PIB; datoria de obicei ≤60% din PIB sau în scădere suficientă);

2.3 rate ale dobânzii pe termen lung: randamentele medii pe 12 luni ale obligațiunilor guvernamentale pe termen lung trebuie să fie apropiate de cele ale statelor membre cu cele mai bune performanțe, repectiv nu mai mult de 2 puncte procentuale peste rata celor trei state membre cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește stabilitatea prețurilor;

2.4 stabilitatea cursului de schimb: participarea la European Exchange Rate Mechanism (ERM II)  timp de cel puțin doi ani, fără tensiuni severe și fără devalorizare față de euro, respectiv menținerea cursului de schimb într-un interval de +/-15% față de un curs de schimb de referință timp de cel puțin 2 ani.

2. Poziția României în ultimul raport de convergență (2024) și situația actuală

1. Compatibilitate juridică: raportul reiterează faptul că Legea BNR nu a fost modificată de la Raportul de Convergență din 2022, așadar aceleași probleme rămân. Dintre aceste probleme amintim:

– riscul de independență: participarea ministrului de finanțe și a unui secretar de stat la ședințele Consiliului BNR (chiar și fără drept de vot) este tratată ca fiind incompatibilă cu articolul 130 din TFUE, deoarece poate permite structural (sau poate părea că permite) influența asupra procesului decizional.

– lacune în integrarea/alinierea sarcinilor la Sistemnul European al Băncilor Centrale (ESCB): absența unor referințe explicite la integrare și mai multe inconsecvențe/imprecizii legate de sarcini (politica monetară, operațiuni valutare, gestionarea rezervelor, emiterea de bancnote, sistemele de plăți etc.).

– „Imperfecțiuni” suplimentare: de exemplu, rolurile BCE/UE în statistică, numirea auditorului extern, regimurile de raportare financiară și drepturile de sancționare ale BCE.

2. Îndeplinirea celor patru criterii de convergență de la Maastricht

2.1 stabilitatea prețurilor (inflația): deși inflația totală a decelerat față de vârful din 2022, raportul subliniază că scăderea inflației din România a fost mai prelungită decât în ​​alte țări ale UE, persistența fiind legată de dinamica serviciilor/alimentelor și de evoluția salariilor (43% creștere a salariului minim în perioada 2020-2023). 

Acest criteriu fusese anterior îndeplinit în 2016.

2.2 finanțe publice solide: România se află sub incidența procedurii de deficit excesiv din 2020, cu o recomandare a Consiliului [articolul 126 alineatul (7) din TFUE] de a corecta situația până cel târziu în 2024. Adiacent, deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, România trebuie să implementeze o traiectorie de reducere a deficitului sub 3% din PIB până în 2030.

Acest criteriu fusese anterior îndeplinit în 2014, 2016 și 2018.

2.3 rate ale dobânzii pe termen lung: la momentul raportului, criteriul era relativ aproape de a fi îndeplinit (în luna mai 2024 rata a fost de 6,4% față de 5,5% media ratelor celor trei state membre cu cele mai bune performanțe) și reflectă percepția investitorilor asupra riscului și contextul macroeconomic (inflație, orientare fiscală, poziție externă).

Acest criteriu fusese anterior îndeplinit în 2016 și 2018.

2.4 stabilitatea cursului de schimb: România nu participă la European Exchange Rate Mechanism (ERM II) – nu are un curs de schimb de referință – drept urmare acest criteriu nu poate fi îndeplinit.

IMM România a înființat un Departament de Afaceri Europene, care funcționează ca un centru de expertiză pentru organizațiile patronale și IMM-uri. Acesta are rolul de a monitoriza, analiza și anticipa principalele politici și reglementări europene cu impact direct asupra mediului de afaceri din România. În acest scop, vor fi elaborate periodic analize strategice privind:

– Directivele europene cu impact asupra pieței muncii și costurilor salariale, 

– Inteligența artificială și transformarea modelelor de business, 

– Politica industrială europeană și competitivitatea IMM-urilor, 

– Tranziția verde și digitală (Green Deal, Fit for 55), 

– Migrația forței de muncă și ocuparea sustenabilă.

Toate materialele vor fi centralizate într-un portal digital dedicat denumit „Afaceri Europene”, integrat în platforma www.immromania.eu, oferind organizațiilor patronale acces rapid la informații relevante și analize aplicate.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

IKEA deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Brașov 

IKEA anunță deschiderea primului Studio de Planificare și Comandă în Brașov, situat în cadrul Magnolia Shopping Center, pe Strada...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni