joi, 29 ianuarie, 2026

Confederația Patronală Concordia inaugurează Concordia Hub Est, primul centru regional dedicat dialogului social și dezvoltării economice

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Confederația Patronală Concordia a inaugurat astăzi,  29 ianuarie 2026, la Iași, centrul regional Concordia Hub Est, prima platformă de dialog între mediul de afaceri, autoritățile publice și mediul academic din estul României. 

Concordia Hub Est își deschide oficial porțile pentru toate companiile din regiunea de est a României (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța și Ialomița) care doresc să participe activ la construirea unui cadru economic mai echitabil și mai competitiv.

Platforma va organiza periodic întâlniri de lucru, consultări sectoriale și evenimente dedicate dialogului cu autoritățile, având ca obiectiv pe termen lung transformarea estului României într-un pol economic dinamic și atractiv pentru investiții. 

„Concordia Hub Est este un semnal că doar împreună suntem mai puternici. Fără Moldova competitivă, fără Dobrogea competitivă, nu există România competitivă. Două Românii – una care reușește și una care stagnează – nu pot coexista la nesfârșit. Viitorul economic al acestei regiuni se scrie astăzi, prin dialog real și o voce puternică a mediului de afaceri”, a declarat Dan Șucu, Președintele Confederației Patronale Concordia.

Pentru acest an, hubul regional își propune creșterea nivelului de conștientizare privind rolul și importanța dialogului social, dublată de construirea unui mecanism permanent, structurat și bidirecțional de legătură între mediul de afaceri regional și nivelul central al Confederației.

„Concordia Hub Est vine să amplifice vocea mediului de afaceri local și să transforme nevoile concrete ale companiilor din teritoriu în politici publice la nivel național. Pentru cei care se întreabă <ce câștig din asta?>, răspunsul este simplu: câștigați forța comunității de afaceri din România exact atunci când izolarea costă cel mai mult.”, a menționat Paul Aparaschivei, Director Executiv al Confederației Patronale Concordia.

„Dincolo de faptul că ne aflăm deja în dialog cu mediul de business local, considerăm esențial să pornim cu răspunsuri și clarificări despre ce este dialogul social, de ce este relevant pentru companii și cum sunt transformate nevoile din teritoriu în poziții și politici publice susținute de Concordia la nivel național și european”, a completat Dan Zaharia, Regional Manager, Concordia Hub Est.

Hubul va funcționa ca un punct de colectare structurat a nevoilor companiilor din regiune: de la bariere administrative, fiscale și legislative, la probleme de infrastructură, forță de muncă, acces la finanțare sau digitalizare.

Tot ca obiectiv pentru 2026, Concordia Hub Est își propune să devină un spațiu de colaborare între mediul privat și decidenții locali, în care să fie identificate, împreună, soluțiile la provocările comune.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, lideri ai mediului de afaceri și universitar, experți în dezvoltare economică și jurnaliști pentru a analiza perspectivele de dezvoltare ale regiunii și pentru a identifica direcții comune de acțiune. 

Dialogul inițiat în cadrul conferinței de inaugurare continuă în mod aplicat prin două workshop-uri organizate în cadrul Concordia Hub Est, programate pentru 30 ianuarie, la hotel Majestic Iaşi. Workshop-urile abordează ca teme dialogul social în practică și analiza tendințelor și riscurilor economice pentru anul 2026.

Pentru mai multe informații privind vorbitorii care au participat la eveniment, vă rugăm să accesați link-ul Inaugurarea Concordia HUB Est – Confederația Patronală Concordia.

Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești și este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel național. Cu o contribuție de 30% din în PIB și peste 450.000 de angajați în 4.200 de firme mari și mici, cu capital românesc și străin, Confederația Patronală Concordia este singura organizație din România membră BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC)

Ca partener social reprezentativ, ne concentrăm pe teme de o importanță majoră pentru  dezvoltarea și prosperitatea României, printre care se numără piața muncii și dialogul social, educația, digitalizarea, protecția consumatorilor, viitorul transportului, fondurile europene, economia circulară.

Eveniment organizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacității Concordia pentru dialog social”, cod proiect 302141, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+), și Guvernul României, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

Business Breakfast la Palatul CCIB, dedicat schimbărilor fiscale din 2026

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a organizat astăzi o nouă ediție a evenimentului Business Breakfast...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni