joi, 29 ianuarie, 2026

Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Schoenherr a asistat asociatul unic al All Birotic Devices Trade & Service (ABD), o companie românească de tehnologie specializată în recondiționarea de echipamente IT, în cadrul vânzării companiei către Foxway, lider european în domeniul tehnologiei circulare. Foxway colaborează cu ABD din 2023 pentru repararea de echipamente IT pentru una dintre gamele sale de calculatoare recondiționate.

Echipa Schoenherr i-a acordat asistență juridică vânzătorului în toate etapele tranzacției.

Pentru antreprenorii români, tranzacții precum aceasta demonstrează că dezvoltarea de capabilități specializate în economia circulară poate atrage investitori strategici europeni dedicați sustenabilității și extinderii ciclului de viață al dispozitivelor electronice„, a declarat Mădălina Neagu, Partner, care a coordonat echipa Schoenherr care a asistat în cadrul acestei tranzacții. „Ne bucurăm că am fost alături de asociatul ABD în această etapă, care reflectă importanța crescândă a modelelor de afaceri orientate spre sustenabilitate.”

Foxway este o companie europeană lider în domeniul tehnologiei circulare, care prelungește durata de viață a milioane de dispozitive tehnologice anual prin recondiționare, reparare și reutilizare. Achiziția ABD face parte din planul pe termen lung al Foxway de a construi o infrastructură europeană mai puternică pentru tehnologia circulară, permițând ca mai multe dispozitive să fie reparate, modernizate și reintroduse pe piață.

ABD oferă servicii de recondiționare a calculatoarelor, cum ar fi revopsirea și aplicarea de folii, pentru a restaura dispozitivele la un standard ridicat. Compania are sediul în Buftea, județul Ilfov și are aproximativ 50 de angajați. În anul financiar 2024, ABD a raportat venituri de aproximativ 6,3 milioane de euro, cu o marjă EBITDA de 11%.

Echipa Schoenherr care a asistat vânzătorul în tranzacție a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner) și i-a inclus pe Mihaela Popescu (Managing Attorney at Law), Alina Cristea (Senior Attorney at Law) și Ștefan Popa (Attorney at Law).

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Fragedo Forbes for Kids

Ultimele Știri

„LACUL LEBEDELOR” o aduce în premieră pe balerina GANNA MUROMTSEVA la Bucureşti, pe 2 februarie la Sala Palatului

Balerina GANNA MUROMTSEVA, prim solistă a Teatrului de Operă şi Balet din Kiev şi nume de referinţă în Baletul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni