În lumea vitezei și a bisturiului, oamenii nu mai au răbdare să-și recapete frumusețea și prospețimea tenului prin tratamente de lungă durată, ci preferă să recurgă la proceduri invazive, doar pentru a obține efectele dorite, „peste noapte”. În aceste condiții, oamenii de știință au căutat permanent soluții inovative și revoluționare, pentru reducerea ridurilor într-un timp cât mai scurt, iar cosmeceuticele high-end cu dublă validare clinică sunt rezultatul complet neinvaziv, mult așteptat al întregului proces de cercetare, susține Drd. Farmacist Ema Gheorghiță. 
Recent intrat în vocabularul frumuseții, cuvântul ”cosmeceutice” se referă la produsele care îmbină atributele pentru frumusețe, cu beneficiile pentru sănătatea tenului, în fomule unice, care conțin ingrediente active și tehnologii revoluționare high-end.
„În cazul acestui tip de produse inovatoare se pune foarte mare accent pe validarea clinică și chiar pe dubla validare clinică, ce pot testa și confirma eficacitatea acestor produse, în cadrul unor studii clinice independente. Acest nivel de certificare îl asigură pe cumpărător că fiecare produs, care îmbină știința avansată cu cele mai fine ingrediente, nu doar promite rezultate impresionante, dar le și livrează așa cum promite, oferind exact acea soluție eficientă și sofisticată, pentru diminuarea ridurilor și obținerea unui ten tânăr, care radiază de frumusețe”, a explicat specialistul Cosmetrice, Ema Gheorghiță.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
18 decembrie 2025: Gala Club Antreprenor
Vezi toate Evenimentele din 2025
Ce înseamnă tehnologii de vârf în domeniul frumuseții
Una dintre cele mai apreciate inovații în domeniul frumuseții este utilizarea peptidelor biomimetice și a acidului hialuronic cu greutate moleculară mică, care penetrează profund pielea, pentru a stimula producția de colagen și elastină, subliniază specialistul. Acest proces, care nu este posibil prin aplicarea cosmeticelor obișnuite, ajută la refacerea structurii pielii de la interior către exterior, diminuând vizibil liniile fine și ridurile.
Antioxidanții puternici și rolul lor în cosmeceuticele viitorului 
Antioxidanții, precum vitamina C, E și ferulic joacă un rol esențial în protejarea pielii de daunele pe care I le pot provoca radicalii liberi și poluarea. Prin utilizarea acestor compuși care asigură neutralizarea acestor particule dăunătoare, cosmeceuticele avansate previn îmbătrânirea prematură a pielii și contribuie la menținerea unui ten luminos și sănătos.
Personalizarea inteligentă a îngrijirii pielii
„În era personalizării și a schemelor individuale și exclusive de tratament, aceste produse cosmeceutice permit o abordare tailor-made, adaptându-se nevoilor specifice fiecărui tip de piele. Mai mult decât atât, prin combinarea diferitelor cosmeceutice destinate obținerii aceluiași tip de efect, utilizatorii pot crea o rutină de îngrijire personalizată, indiferent dacă își doresc doar hidratare profundă sau vizează corectarea tonului neuniform al pielii”, dezvăluie creatorul Cosmetrice, cea mai nouă, sofisticată și eficientă gamă de cosmeceutice.
Rafinament și Expertiză
În căutarea soluțiilor de top pentru conservarea unui ten fără vârstă și îngrijirea pielii, Cosmetrice a reușit să aducă inovația și luxul în ritualul zilnic de frumusețe, oferind acces la o selecție exclusivistă de produse cu dublă validare clinică și cu un conținut natural de peste 99%, menite să combată semnele îmbătrânirii, să îmbunătățească textura pielii și să revitalizeze tenul.










