Despre autori

Doctorul în Achiziții, Episodul 17

„Capcanele achiziției directe”

Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă :

Dragă coleg din București,

Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice ar fi trebuit să fie un instrument de claritate pentru achizitor, dar în practică a devenit un adevărat câmp minat. Ambiguitatea excepțiilor formulate face ca fiecare literă să fie interpretată diferit de la o instituție la alta, iar riscul contravențional să planeze permanent.

Litera d) – plafonul care nu spune pe ce se aplică

La litera d), problema majoră este lipsa precizării clare că plafonul de 9.000 lei se aplică pe necesitate și pe an bugetar, nu pe fiecare achiziție în parte.

În lipsa acestei clarificări:

• unele instituții fragmentează achizițiile,

• altele le cumulează excesiv,

iar rezultatul este un haos normativ.

ANAP a confirmat implicit această interpretare prin Ghidul de bune practici pentru achiziția directă (ANAP, 2021), unde se precizează că:

„Fragmentarea achizițiilor similare în scopul evitării pragurilor legale constituie abatere.”

Iar aceste abateri, dacă sunt contravenții, se lasă cu amenzi care vin pe instituție și, în final, se transferă pe persoană fizică… știți ce zic.

Litera c) – „o singură ofertă”, multe necunoscute

La litera c), formularea „achiziționarea pe baza unei singure oferte” nu explică mecanismul concret:

• Cum se identifică furnizorul unic?

• Cum se justifică lipsa competiției?

• Ce documente trebuie întocmite în dosarul achiziției?

În lipsa acestor detalii, achizitorul rămâne expus acuzațiilor de lipsă de transparență.
Tehnicitatea expresiei este insuficient explicată, iar riscul rămâne pe umerii celui care semnează.

Doctorul în Achiziții din București răspunde :

Dragă Doctorule din Timișoara,

Ai punctat bine. Aș adăuga câteva clarificări esențiale privind litera c).

Termenul „a consulta” are caracter angajant, spre deosebire de Consultarea pieței prevăzută la art. 139–140 din Legea nr. 98/2016, unde ofertele sunt neangajante.
Aici, instituția solicită oferte ferme, ceea ce schimbă radical natura obligației.

Potrivit art. 7 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 98/2016, consultarea minimă a trei operatori economici este obligatorie pentru:

• valori peste 140.000 lei fără TVA (produse/servicii),

• valori peste 300.000 lei (lucrări),

dar mai mici sau egale cu pragurile de la lit. a).

De asemenea, consultarea prevăzută la litera b) NU se realizează prin SEAP, la meniul „Consultarea pieței” din categoria „Inițieri de proceduri de achiziție”, așa cum greșit procedează unele instituții.

Cei „trei norocoși” și lipsa criteriilor

Nici la litera c) nu se detaliază cum se ajunge la cei trei operatori cărora li se solicită oferte angajante.
Lipsa unor criterii de selecție clare creează suspiciuni de favoritism.

Deși literele a) și b) prevăd alternative, realizarea achiziției prin SEAP rămâne cea mai transparentă și verificabilă modalitate, fiind ușor de auditat.

Capcana fundamentală a achizițiilor directe este că ele devin adesea invizibile, deși ar trebui să respecte aceleași principii ca o licitație deschisă, conform art. 2 din Legea nr. 98/2016:

• tratament egal,

• nediscriminare,

• transparență,

• proporționalitate.

Ce ar trebui să facă un achizitor prudent

Pentru a evita suspiciunile de la litera c), un achizitor ar trebui să întocmească o Notă justificativă detaliată, care să documenteze explicit:

1. Identificarea furnizorilor
   Criterii obiective pentru selectarea celor trei ofertanți (SEAP, Registrul Comerțului, piața locală etc.).

2. Situația unei singure oferte
   Contractul poate fi încheiat sau factura acceptată doar dacă prețul și condițiile sunt justificate și nu încalcă principiul utilizării eficiente a fondurilor.
   În caz contrar, achizitorul riscă sancțiuni pentru lipsă de diligență.

Achiziția directă nu este un „drum liber”, ci o excepție bazată pe principii stricte.

Doctorul din Timișoara intervine din nou

La litera a) din art. 7 alin. (7), cu un strop de umor, aș fi formulat invers:
mai întâi publicarea în SEAP, și abia apoi „sau” utilizarea catalogului electronic.

Prima variantă asigură transparență totală.
A doua, deși pare comodă, ascunde minusuri, mai ales la lucrări specifice, unde catalogul nu oferă flexibilitate.

În plus, conform art. 14 alin. (1) din Anexa HG nr. 395/2016, autoritățile trebuie să țină evidența achizițiilor directe ca anexă la PAAP.

Și, bineînțeles, după niște discuții „inteligente”, autoritatea contractantă descoperă, absolut uimitor, pe e-licitatie.ro, oferta magică care corespunde exact, fix exact, cu necesitatea sa.

Concluzii comune ale doctorilor

Ambii doctori suntem de acord că:

1. ANAP ar trebui să emită o Instrucțiune sau Notificare care să clarifice literele art. 7 alin. (7).
   În lipsa acestora, ele riscă să devină „bombe cu efect contravențional”
   (amenzi de 3.000–5.000 lei).

2. Deoarece achiziția directă nu este o procedură, instituțiile publice au obligația de a-și elabora proceduri interne clare pentru achizițiile directe.

3. În 2025, pragurile achizițiilor directe rămân neschimbate:

   • 270.120 lei – produse/servicii

   • 900.400 lei – lucrări

4. Începând cu 1 ianuarie 2026, noile praguri valorice au fost revizuite
   (link ANAP):
   https://anap.gov.ro/web/notificare-cu-privire-la-modificari-ale-pragurilor-aplicabile-procedurilor-de-achizitie-publica-3/

5. Achiziția directă e unealtă, nu capcană. Folosește-o cu precizie.

n.a. Articolul (al șaptesprezecelea) face parte din seria
„Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde”.

p.s. S-a folosit AI pentru crearea imaginilor vizuale (pozele) din articol.