joi, 20 noiembrie, 2025

Industria serviciilor de livrare rapidă: venituri anuale de aproape un miliard de euro, contribuție economică de 600 milioane de euro (0,18% din PIB)

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Industria serviciilor de livrare rapidă realizează venituri anuale de aproximativ un miliard de euro. Ca exemplu, industria a realizat venituri de peste 970 de milioane de euro în 2023, de peste zece ori mai mult față de suma realizată în 2019 (74,5 milioane de euro în 2019). 

În cifre, sectorul a contribuit (direct și indirect, cumulat) cu aproximativ 0,18% (600 de milioane de euro) la construcția PIB-ului României, în anul 2023. 

„Cifrele prezentate în studiu indică o creștere exponențială a afacerilor locale ajutate de expansiunea și popularitatea serviciilor de livrare rapidă. Obiceiurile de consum ale românilor s-au modificat datorită platformelor care intermediază serviciile de livrare, iar bugetul de stat beneficiază de pe urma expansiunii și popularității acestor servicii, atât direct dar și indirect.” spune Cătălin Codreanu, Președintele Coaliției pentru Economia Digitală.

Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

Vezi toate Evenimentele 2025 organizate de CA & ZP

Ecosistemul serviciilor de livrare rapidă este alcătuit din trei segmente principale: platformele de livrare online care conectează clienții cu furnizorii și coordonează comenzile și livrările prin intermediul livratorilor; operatorii logistici sau de livrare, care sunt responsabili de efectuarea livrărilor și partenerii, care furnizează produsele, incluzând restaurante, cafenele, restaurante fast-food-uri, magazine alimentare și non alimentare precum și orice alți operatori economici care desfășoară activități comerciale prin intermediul platformelor de livrare.

„Transformările tehnologice și schimbările aduse de pandemie au accelerat dezvoltarea serviciilor de livrare rapidă, deschizând noi perspective pentru afacerile locale. Cererea în creștere pentru livrările de la restaurante, pentru produse alimentare și alte bunuri creează premisele pentru o adopție la scară largă a acestor servicii. În ultimii cinci ani, ecosistemul serviciilor de livrare rapidă a avut o contribuție tot mai importantă la economia națională, sprijinind dezvoltarea afacerilor și generând noi oportunități de creștere. ” a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanță pentru Afaceri, PwC România.

În acest ecosistem, partenerii (restaurante, cafenele etc) au generat peste 70% din totalul veniturilor, operatorii logistici au generat circa 15%, iar restul de aproape 15% a fost generat de activitatea platformelor.

Datele sunt cuprinse în studiul „Analiza amprentei socio-economice a serviciilor de livrare rapidă din România” realizat de PwC România pentru Coaliția pentru Economia Digitală. 

Evolutiv, contribuția directă la PIB, în termeni de valoare adăugată brută, a crescut de 18 ori, de la puțin peste 17 milioane de euro, în 2019, la peste 315 milioane de euro în 2023. Contribuția este amplificată și mai mult atunci când este considerată componenta economică indirectă (respectiv efectele asupra altor industrii din lanțul valoric), care a crescut de la 19 milioane de euro în 2019, la aproximativ 266 de milioane de euro în 2023.

Conform datelor din raport, pentru fiecare 1 leu generat de ecosistemul serviciilor de livrare rapidă, un impact economic total de 1,8 lei este generat, din care 0,8 lei sunt creați indirect de-a lungul lanțului valoric. 

În termeni de contribuție la bugetul de stat, constând în impozite și taxe (atât directe cât și indirecte), aportul industriei se estimează la peste 192 de milioane de euro, o creștere substanțială de 11 ori față de anul 2019. Taxele și contribuțiile directe sunt estimate în anul 2023 la peste 131 de milioane de euro, o creștere de 11,4 ori mai mare comparativ cu cele aproape 11 milioane de euro din 2019. La acestea se adaugă contribuția indirectă (taxele pe muncă și impozitul pe profit) care în 2023 sunt estimate la peste 61,4 milioane de euro, de la aproape 6 milioane de euro în 2019. 

„Ne dorim, la nivel de industrie, să contribuim în continuare la dezvoltarea ecosistemului, iar acest lucru este posibil doar prin înțelegerea de către factorii de reglementare a specificului acestei industrii”, spune Cătălin Codreanu, Președintele Coaliției pentru Economia Digitală.

Despre Asociația Coaliția pentru Economia Digitală

Coaliția pentru Economia Digitală reprezintă principalele platforme digitale de transport alternativ Bolt, Lime și Uber și principalele platforme digitale de livrare de alimente și bunuri Bolt Food, Bringo, Glovo și Wolt. Coaliția este un catalizator pentru digitalizarea economiei României și un avocat al inițiativelor și programelor inovatoare, ce încurajează serviciile digitale în folosul unei Românii competitive. Susținem inovarea digitală și impactul său pozitiv asupra societății. 

RO_Sinteza_Analiza amprentei socio-economice a serviciilor de livrare rapidă

- NEWSLETTER -
Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Avantajele camerelor PTZ pentru afaceri și locuințe

În contextul actual, supravegherea video a evoluat semnificativ, devenind un element esențial atât pentru afaceri, cât și pentru locuințe....
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni