Documentarea prețurilor de transfer nu este un moft birocratic, ci un scut care protejează companiile de ajustări fiscale dureroase. Un dosar prost făcut poate costa mai mult decât orice impozit neplătit. Iar autoritățile fiscale devin tot mai agresive în controalele pe tranzacțiile intragrup.
O regulă simplă, un mecanism complicat
„Tranzacțiile intragrup trebuie să fie la preț de piață.”
Pare o propoziție banală, ceva desprins din manualul de economie de clasa a XI-a.
În realitate, este una dintre cele mai sofisticate reguli fiscale din lume.
De ce? Pentru că între două companii afiliate nu există negocieri reale, nu există presiunea concurenței și nu există schimb de putere economică. Prețul este decis în interiorul grupului, iar tentația de a „aranja” lucrurile astfel încât profitul să se mute dintr-o țară în alta este mare.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
Iar statul știe asta. De aceea cere un dosar al prețurilor de transfer. Nu ca să umple sertarele, ci ca să vadă dacă prețurile interne reflectă realitatea din piață.
Controlul ANAF nu mai este o formalitate
Ani la rând, dosarul prețurilor de transfer a fost tratat de multe companii ca un apendice birocratic. O formalitate. O mapă frumos capsată, plină de tabele și diagrame, pe care nimeni nu o citea cu adevărat.
Vremurile acelea s-au terminat.
ANAF a investit în formarea inspectorilor specializați, a creat echipe dedicate și a început să folosească baze de date internaționale pentru a compara prețurile intragrup cu cele reale din piață.
Asta înseamnă că:
- serviciile intragrup trebuie demonstrate și cuantificate real;
- marjele trebuie justificate prin date obiective;
- comparațiile nu se mai fac „după ureche”;
- orice ajustare se traduce în impozite suplimentare + penalități + dobânzi.
Pentru multe companii, ajustarea costă mai mult decât onorariul pentru un dosar bine făcut.
De ce contează calitatea documentației
Un dosar corect al prețurilor de transfer trebuie să fie defensibil.
Adică să reziste la controale, la întrebări, la cereri de clarificări.
Nu e suficient să fie „complet”. Trebuie să fie convingător.
Asta înseamnă:
- descriere clară a activităților din grup;
- justificarea economică reală a tranzacțiilor;
- studii de comparabilitate robuste;
- metode aplicate consecvent;
- explicații pe înțelesul inspectorului fiscal, nu doar al economistului din grup.
În lipsa argumentelor solide, inspectorul poate decide că prețurile nu sunt de piață și poate ajusta profitul după propria formulă. De multe ori, când compania contestă, e deja prea târziu: ai nevoie de ani de litigii pentru a întoarce o decizie.
De unde începe responsabilitatea
Mulți antreprenori cred că prețurile de transfer sunt doar pentru multinaționale. Total fals.
Orice firmă care lucrează cu o altă firmă afiliată — chiar dacă e în aceeași localitate și are un singur acționar comun — intră în această categorie.
Iar controalele se extind tot mai des către companii românești medii, nu doar către gigantici.
În plus, există și un rol strategic: un dosar bine făcut îți curăță evidențele, clarifică rolurile companiilor din grup și reduce riscul unor ajustări viitoare. Practic, este și o formă de asigurare fiscală.
Multe companii aleg să externalizeze pregătirea documentației către consultanți specializați, precum Transfer Pricing Services, tocmai pentru că analiza independentă aduce un nivel de rigoare pe care un departament intern îl obține mai greu.
Concluzie
Un dosar al prețurilor de transfer bine întocmit nu este doar o obligație, ci o investiție.
Protejează businessul, reduce riscurile, aduce claritate și îți asigură liniștea într-unul dintre cele mai sensibile domenii fiscale.
Iar într-o lume în care fluxurile financiare se mișcă mai repede decât autoritățile, cel mai inteligent lucru pe care îl poate face o companie este să fie cu un pas înainte — nu după control, ci înainte de el.
