TAB România, reprezentant exclusiv al companiei americane The Alternative Board (TAB), a lansat procesul de francizare la nivel național, aducând pe piața locală un model de business care pune accent pe leadership colaborativ și învățare continuă. Inițiativa marchează o nouă etapă pentru antreprenoriatul românesc, oferind profesioniștilor în consultanță, coaching dar și altor profesioniști în dezvoltarea antreprenorială oportunitatea de a deveni parteneri într-o rețea globală care transformă antreprenorii în lideri ai propriilor comunități de business. 
„Credem că antreprenorii sunt motorul oricărei economii, iar rolul nostru este să-i aducem împreună, într-un cadru de încredere, neconcurențial, unde pot discuta deschis despre provocări, oportunități și decizii importante, atât pe plan profesional, cât și personal. Cu cât un antreprenor ajunge mai sus, cu atât este mai singur, iar misiunea noastră este să ne asigurăm că nu parcurge acest drum singur. Noi nu lucrăm cu companiile, ci cu antreprenorii, cu proprietarii companiilor. Când lucrezi cu afacerea, contribui la maximizarea profitului companiei, dar, când lucrezi cu antreprenorul, contribui la maximizarea potențialului vieții lui pentru ca el să poată conduce mai bine propria organizație”, a declarat Jason Zickerman, CEO global al The Alternative Board, prezent la București, la evenimentul de lansare a procesului de francizare.
Viziunea TAB este de a activa în fiecare economie competitivă, la nivel global, pentru a avea un impact real asupra antreprenorilor, familiilor, angajaților și comunităților lor. „Valorile noastre – comunitate, responsabilitate, învățare continuă, inovație, încredere, excelență și respect – rămân aceleași în toate cele 26 de țări în care activăm. Indiferent dacă un antreprenor este din România, Noua Zeelandă, Germania sau Canada, provocările, oportunitățile și aspirațiile sunt similare. Ne adaptăm însă la cultura locală pentru ca antreprenorii să se deschidă mai ușor, să colaboreze și să-și împărtășească experiențele mai ușor, dar valorile și principiile TAB rămân neschimbate în întreaga lume”, a precizat Jason Zickerman.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Prin deschiderea francizării, TAB România oferă profesioniștilor din consultanță, coaching dar și altor profesioniști în dezvoltarea antreprenorială oportunitatea de a deveni parteneri într-o rețea internațională validată, cu infrastructură digitală completă, programe de training livrate de echipa din Statele Unite și suport constant din partea comunității globale. În România, conceptul a fost adus în 2021 de Nicodim Hagău, antreprenor cu peste un deceniu de expertiză în adaptarea, testarea și livrarea programelor de management și leadership pentru mediul antreprenorial, și este dezvoltat în parteneriat cu Bogdan Herea, antreprenor cu experiență relevantă în domeniul IT, care a descoperit conceptul TAB în Franța, în urmă cu șapte ani, pe vremea când era vicepreședinte al Departamentului de Inginerie într-o companie aflată în clasamentul Fortune 500.
În ultimii patru ani, TAB România a dezvoltat cu succes primele proiecte în Cluj și București, iar obiectivul pentru următorii zece ani este crearea unei rețele de 15-20 de francizați și susținerea dezvoltării a peste 2.000 de companii la nivel național.
„Conceptul funcționează datorită oamenilor și noi îi căutăm pe cei pasionați să ajute alte persoane să se dezvolte. Cine dorește să devină francizat, dar este valabil și pentru membri, testează întâi acest concept, să vadă dacă i se potrivește. Este un proces care durează 3-4 luni în care ne cunoaștem, facem o serie de teste, participă la o întâlnire de board, vorbește cu un francizat din rețeaua globală, analizează planul de afaceri și apoi se decide. Un lucru foarte important este să fi lucrat înainte în consultanță sau coaching, pentru că este de ajutor să faci parte deja dintr-o comunitate, să ai o rețea de antreprenori cu care ai colaborat deja”, a explicat Nicodim Hagău, Master Francizor TAB România.
Modelul TAB este construit pe conceptul de boarduri de antreprenori – grupuri de 6-8 lideri din industrii diferite care se întâlnesc lunar pentru a analiza decizii strategice, a împărtăși experiențe și a identifica soluții de creștere atât la nivel de business, profesional, dar și la nivel personal. Boardurile sunt completate de sesiuni individuale de coaching și de instrumente strategice dedicate, cum este programul StratPro, care ajută echipele să-și clarifice viziunea și să-și alinieze obiectivele.
„În următorii ani, ne dorim să creștem semnificativ numărul de francizați și de parteneri facilitatori în afara Bucureștiului și Clujului, pentru că antreprenoriatul este diferit în fiecare regiune și are nevoie de sprijin adaptat. Vrem să identificăm oameni care cred în proiectul nostru și care vor să ajute antreprenorii să se dezvolte, oameni care vor să facă parte dintr-o comunitate globală de sprijin, în care fiecare membru poate învăța și contribui la succesul celorlalți”, a declarat Nicodim Hagău.
TAB reprezintă un spațiu real de leadership colectiv, unde antreprenorii se ajută reciproc să ia decizii mai bune. La nivel global, TAB înseamnă peste 500 de boarduri active, o comunitate de mii de antreprenori care cresc mai repede decât media pieței și o rețea construită pe încredere și confidențialitate.
„Rezultatele apar rapid, pentru că, odată ce intri în TAB, se întâmplă mai multe lucruri în paralel: intri într-un proces de coaching, faci o radiografie completă a vieții tale – nu doar a afacerii – și îți stabilești un plan anual cu obiective clare, pe care le urmărești împreună cu coach-ul tău. Aceste obiective pot fi de business, personale sau financiare. Apoi devii parte dintr-o comunitate restrânsă, cu care poți discuta absolut orice. Aici este adevărata valoare adăugată a TAB: îți oferă un spațiu unde găsești 6-7 oameni care te ascultă, te înțeleg și te provoacă să acționezi. Este un grup de suport, dar și un grup care te responsabilizează, pentru că primești feedback, oferi la rândul tău sfaturi bazate pe experiență și vezi cum ideile se transformă în rezultate concrete”, a declarat Bogdan Herea, cofondator TAB România, membru din 2019 al unui board TAB în Franța.
Valentin Bolboacă, cofondator al agenției de marketing online Klain și membru TAB din ianuarie 2022, spune că, pe lângă sprijinul primit din partea comunității TAB și dezvoltarea personală, beneficiile s-au reflectat clar și în rezultate concrete: „Anul acesta, afacerea a crescut cu 40%, anul trecut cu 60%, iar în urmă cu trei ani cu 50%. Sunt creșteri semnificative într-un context dificil. Toate aceste rezultate au fost planificate în platforma TAB și monitorizate constant împreună cu Nicodim și boardul”, a declarat Valentin Bolboacă.
Într-un climat economic tot mai instabil, succesul nu mai depinde doar de strategie, ci de capacitatea de a lua decizii curajoase, bazate pe colaborare, date și învățare continuă. „Cred că cel mai important este să creștem treptat, să ajungem la cât mai multe persoane din București, dar și din alte orașe în care există un ecosistem antreprenorial dezvoltat. Apoi, cred că, în următorii 3-5 ani, munca noastră va fi axată pe educația și dezvoltarea antreprenorului, nu doar a afacerii. Vom lucra împreună cu echipele și liderii din organizațiile respective, pentru că, dacă vrei să ai un antreprenor care să crească și să se dezvolte, trebuie să-i oferi sisteme, să-l sprijini să-și dezvolte echipa și să-l ajuți să-și organizeze resursele. Scopul este ca el să poată să se concentreze nu doar pe afacere, ci și pe viața personală și familia sa. Aceasta, cred eu, este cheia succesului într-un mediu antreprenorial”, explică Bogdan Herea.
Despre TAB
The Alternative Board (TAB), companie americană cu o istorie de peste 35 de ani, reprezintă o combinație unică între advisory board, coaching, training și planificare strategică. Activă în 26 de țări, organizația a ajutat până acum peste 25.000 de companii antreprenoriale să se dezvolte și să își crească afacerile într-un ritm de 2,5 ori mai rapid decât competitorii. Modelul TAB integrează boarduri formate din antreprenori, sesiuni individuale de coaching și instrumente de planificare strategică, oferind un cadru practic pentru leadership eficient și creștere sustenabilă. La nivel global, organizația are între 7.000 și 8.000 de membri activi, provenind din peste 1.100 de domenii de activitate. În cele peste trei decenii de activitate, conceptul de board advisory a ajutat companiile care au aderat la sistem să își crească veniturile până la un nivel de aproape 30 de miliarde de dolari, valoarea cumulată.










