vineri, 24 octombrie, 2025

BCR lansează cea de-a patra ediție LifeLab

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro
  • BCR lansează cea de-a patra ediție LifeLab și continuă să sprijine profesorii să aducă educația financiară la clasă, indiferent de materie

În octombrie, Luna Educației Financiare, Banca Comercială Română (BCR) anunță lansarea celei de-a patra ediții a programului național LifeLab, care aduce educația financiară mai aproape de profesori și elevi, indiferent de disciplina predată. 

Începând cu această ediție, programul introduce o componentă nouă – dezvoltarea unei comunități de profesori-ambasadori, care își ajută colegii să construiască încredere prin educație financiară, să înțeleagă importanța ei la orice materie și să folosească resursele gratuite disponibile pe platforma LifeLab.ro.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare din România (ASP), Asociația Eduino și Asociația Educație pentru Succes.

Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR BCR:

„Banii sunt parte din aproape toate aspectele vieților noastre, de aceea credem că și educația financiară trebuie predata la fiecare materie din școală. Este ceea ce face Life Lab – educație financiară interdisciplinară, încă din 2022.

Ediția de anul acesta aduce o schimbare de paradigmă – le dăm profesorilor posibilitatea de a deveni ambasadori ai educației financiare și de a duce mai departe valorile programului în comunitățile lor, transformându-se în mentori pentru colegii interesați să integreze noțiuni financiare la clasă. Când profesorii au încredere în ei înșiși, le transmit acest sentiment elevilor lor și cresc generații pregătite pentru viață, care înțeleg lumea în care trăiesc și care știu că pot face alegeri bune.” 

Profesorii integrează, LifeLab premiază 

Profesorii care își doresc să introducă educația financiară la clasă, indiferent de materia pe care o predau, pot câștiga premii la concursul organizat de LifeLab.  

Competiția națională se desfășoară între 1 octombrie 2025 – 31 mai 2026 și este deschisă cadrelor didactice din România din toate ciclurile de învățământ – preșcolar, primar, gimnazial și liceal – care aplică la clasă materialele educaționale disponibile în platforma LifeLab, accesibilă prin intermediul website-ului www.lifelab.ro. Pentru a se putea înscrie, participanții trebuie să creeze un cont în platformă, să completeze un formular și să încarce dovezile că au folosit resursa alături de elevii lor.

În urma procesului de jurizare vor fi desemnați 80 câștigători, fiecare dintre aceștia fiind premiat cu un voucher eMAG în valoare de 300 de lei.

Materiale educaționale gratuite, pentru orice materie

În prezent, platforma LifeLab.ro oferă profesorilor peste 500 de materiale de educație financiară adaptate pentru fiecare ciclu de învățământ și peste 20 de materii, de la biologie la educație fizică și sport. Portofoliul de resurse este variat – fișe educaționale, materiale video, exemple de bune practici, webinarii dedicate, susținute de specialiști și, în curând, cursuri interactive de educație financiară. În plus, profesorii pot accesa webinarii gratuite, create special pentru ei, direct din platformă.

LifeLab, comunitatea profilor care au încredere în ei și în educația financiară

Cea de-a patra ediție vine cu un element nou: o comunitate de ambasadori ai programului, formată din profesori care duc mai departe viziunea LifeLab în școli, în comunități, către colegii lor și, uneori, pe Social Media – mai exact, 40 de ambasadori din 18 județe si Municipiul București. 

Indiferent de materia predată, ambasadorii au ceva în comun: prin implicarea lor în program, au înțeles că nu au nevoie de o oră specială pentru educație financiară, ci doar de încredere că pot integra noțiunile esențiale acolo unde contează cel mai mult – la clasă, așa cum arată ea pentru fiecare dintre ei. Rolul lor este de a-i forma pe colegii lor, de a-i ghida în folosirea resurselor, de a organiza evenimente pentru comunitatea didactică și, poate cel mai important, de a-i ajuta pe tineri să înțeleagă lumea din jurul îmbrățișând educația financiară ca educație pentru viață.

Educația financiară înseamnă încredere 

Educația financiară este educație pentru viață. De 9 ani, BCR democratizează accesul la noțiuni financiare prin programe naționale gratuite ca Școala de Bani și LifeLab, oferind resurse, cursuri, și sprijin pentru peste 1 milion de români.  

Când nivelul de educație financiară în școli crește, atât profesorii, cât și elevii capătă încredere că pot lua decizii mai inteligente și dezvoltă abilități utile și în afara școlii. Cu fiecare ediție, LifeLab adună din ce în ce mai mulți profesori care înțeleg importanța educației interdisciplinare. 

Despre BCR

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 297 unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 72% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este una dintre principalele bănci pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni