vineri, 24 octombrie, 2025

IKEA România a înregistrat o creștere solidă a vânzărilor și a numărului de clienți în anul fiscal 2025

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

IKEA România a anunțat rezultatele vânzărilor pentru anul fiscal 2025 (1 septembrie 2024 – 31 august 2025), raportând o evoluție pozitivă, atât online, cât și offline.

Compania a înregistrat o creștere de 8,6% a vânzărilor totale, în timp ce comerțul online a crescut cu 2% comparativ cu anul precedent. În anul fiscal 2025, IKEA România a vândut peste 43,9 milioane de produse, contribuind la o cifră de afaceri de peste 1,5 miliarde de lei.

Într-un an marcat de creșterea costului vieții și de incertitudini economice la nivel global, IKEA România s-a concentrat pe menținerea prețurilor accesibile pentru clienți și pe îmbunătățirea experienței pe care o oferă, atât în magazine, cât și în mediul digital. Am continuat să reducem prețurile produselor din gama noastră, fără a compromite calitatea, forma, funcționalitatea sau durabilitatea lor. Am investit, de asemenea, în punctele noastre de întâlnire cu clienții și în îmbunătățirea soluțiilor și serviciilor digitale pentru a oferi o experiență de cumpărături cât mai bună. Aceste rezultate reflectă pasiunea și efortul echipelor noastre din toate magazinele”, a precizat Vincent Devloo, Area Retail Manager IKEA SEE (România, Croația, Serbia, Slovenia, Ucraina).

IKEA România a atras 6,2 milioane de vizitatori în magazinele sale în anul financiar 2025, confirmând accesibilitatea brandului și interesul constant al clienților din întreaga țară pentru soluțiile IKEA, dar și preferința acestora pentru experiențele de cumpărături în locațiile fizice.

Și platforma online IKEA a înregistrat rezultate solide, cu peste 37 de milioane de vizite și mai mult de 414.000 de comenzi online. Totodată, numărul membrilor IKEA Family a înregistrat o creștere notabilă, astfel încât, în prezent, 1.152.000 de clienți beneficiază de programul de fidelizare și de ofertele speciale ale companiei.

Articolele de mobilier au înregistrat cel mai mare volum al vânzărilor – 66%, în timp ce accesoriile pentru casă au reprezentat 34% din vânzări, gama de soluții pentru amenajarea dormitorului având o contribuție semnificativă în această evoluție.

Cele mai populare game de mobilier în anul financiar 2025 au fost PAX, KOMPLEMENT, HEMNES și BRIMNES, reflectând interesul constant al clienților pentru soluții de depozitare funcționale și personalizabile pentru dormitor. În categoria accesoriilor, textilele au înregistrat cea mai mare cerere, cu game precum DVALA și NATTJASMIN în topul vânzărilor. Cu peste 1 milion de unități vândute în anul fiscal 2025, farfuria albă OFTAST 25 s-a menținut printre cele mai îndrăgite produse IKEA, demonstrând preferința clienților pentru articolele practice și accesibile.

Cifre cheie – IKEA România, anul fiscal 2025:

Total vânzări retail IKEA: 2025: 1,539 miliarde RON (+8.6%); 2024: 1,402.3 miliarde RON; 2023: 1,252.1 miliarde RON.

Număr total de produse vândute: 2025: 43,9 milioane (66% articole de mobilier și 34% accesorii) 

Vizite în magazin: 2025: 6,2 milioane de vizite; 2024: 6,02 milioane de vizite; 2023: 5,22 milioane de vizite. 

Online: 2025: 37 milioane de vizite pe website și 414.000 comenzi online.

Creșterea vânzărilor online: 2025: 2%; 2024: 5%; 2023: 6%.

Extindere: inaugurarea primului Studio de planificare și comandă din București.

La nivel regional, Ingka Group a anunțat vânzări IKEA Retail de 39 de miliarde EUR pentru anul fiscal 2025, înregistrând o creștere de 1,6% a volumelor vândute, iar numărul vizitelor în magazine și online a crescut cu 1,3%, respectiv 4,6%. Principala prioritate a fost menținerea prețurilor la un nivel accesibil, ceea ce a condus la o scădere a vânzărilor totale cu 1,6% față de anul anterior (39,6 miliarde EUR în anul fiscal 2024).

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT revista CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Conferința Cities of Tomorrow, organizată de AHK România: Cum pot deveni mai reziliente în fața schimbărilor climatice și geopolitice

Pentru a oferi o calitate superioară a vieții locuitorilor, orașele trebuie să se adapteze constant la provocările climatice, economice...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni