Procesul-verbal: între birocrație și forță juridică. Articol de opinie semnat de av. Iliescu Dan-Florin, Legal Partner TPA România

Proces-verbal

De predare-primire. De control fiscal. De constatare a contravenției. De ședință. De numărătoare a voturilor.

Dacă ar exista o ierarhie a actelor juridice după frecvența lor în cotidian, procesul-verbal ar fi campionul absolut și incontestabil.

Zilnic se încheie procese-verbale în materie contravențională, în procedura fiscală, în moșteniri, în executări silite, în dreptul societar, în fuziuni și achiziții, în materie imobiliară, în procedura cadastrală, în lucrările de construcții, în procesul electoral – dacă e să menționăm doar câteva exemple la îndemână.

Practic este extrem de greu – dacă nu imposibil – de imaginat vreun domeniu în care să nu se fi semnat, la un moment dat, cel puțin un proces-verbal.

Nu are solemnitatea unei hotărâri judecătorești, nici festivismul unui act normativ, dar acest banal document este omniprezent în viețile noastre, de la ședințele asociațiilor de proprietari până la alegerile prezidențiale. Nu i s-au dedicat studii aprofundate, nu s-au scris disertații ori teze de doctorat despre neînsemnatul proces-verbal.

Nici denumirea contra-intuitivă nu-i face dreptate: procesul-verbal nu este, de fapt, legat de vreun proces în sine și nu este, în niciun caz, verbal, având întotdeauna formă scrisă.

Sintagma „proces-verbal” provine din francezul „procès-verbal”, denumirea fiind preluată mot-a-mot la noi în secolul al XIX-lea, odată cu codurile și procedura administrativă de inspirație napoleoniană.

În franceză, „procès” semnifică și „desfășurarea unui fapt” sau „succesiunea unei acțiuni”, iar „verbal” are, în context, accepțiunea de „formulat în cuvinte” (de la latinescul „verbum” – cuvânt).

Originile expresiei se pierd în negura istoriei – în timpul Războiului de 100 de ani, dezertorii din armata regelui Franței erau aduși în fața judecătorilor într-o procedură expeditivă, exclusiv orală, bazată doar pe relatările martorilor, fără vreun act scris, inclusiv sentințele de condamnare la moarte pronunțate în aceste procese ad-hoc fiind executate pe loc, fără a fi consemnate în scris – de aici expresia de „proces-verbal”.

Câteva secole mai târziu, tot în Franța, constatările jandarmilor din misiunile de patrulare erau relatate și transcrise în documente oficiale la sediile prefecturilor.

Peste veacuri, „proces-verbal” înseamnă practic un înscris în care sunt consemnate fapte ori împrejurări, termeni în care îl găsim definit și în dicționarele autohtone.

Prozaicul proces-verbal, un document aparent neînsemnat, are o remarcabilă forță juridică și o incontestabilă utilitate procedurală – consemnează și atestă, în scris, fapte, decizii și circumstanțe, documentând toate acestea în înscrisuri, mijloace de probă cruciale pentru funcționarea întregului angrenaj social și instituțional.

Omniprezent și indispensabil, procesul-verbal este liantul între realitate și normă, între fapte și acte, între viața cotidiană și ordinea juridică.

Într-o lume birocratică des criticată pentru hârtii plimbate inutil, procesul-verbal rămâne instrumentul cel mai uzitat și, implicit, cel mai util, în ciuda – sau poate grație – simplității sale lipsite de echivoc.

Trivialul proces-verbal rămâne eroul anonim și tăcut al administrației publice și al circuitului civil, un act juridic comun și rudimentar, dar fără de care niciun alt mecanism statal nu ar putea funcționa, piatra de temelie pe care este edificat orice eșafodaj instituțional și orice raport sofisticat de drept privat.

Data viitoare când primiți un proces-verbal de amendă contravențională, consolați-vă cu ideea că aveți în față una dintre cele mai longevive și mai răspândite forme de act juridic din istoria modernă.

Semnat, fără martori și fără obiecțiuni,

av. Iliescu Dan-Florin

Legal Partner TPA România

Dan Iliescu s-a alăturat practicii juridice afiliate TPA România în 2007, fiind promovat Legal Manager în 2011 și, ulterior, Legal Partner în 2018. Avocat definitiv, membru activ al Baroului Bucureşti, Dan a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Bucureşti în 2001 și are o experiență profesională de peste 15 ani, fiind specializat în litigii, tranzacții imobiliare, fuziuni şi achiziții. De când s-a alăturat TPA România, Dan a contribuit la consolidarea și dezvoltarea portofoliului de litigii, oferind consultanță și asistență juridică unor clienți importanți din diverse sectoare și industrii. Împreună cu echipa juridică a TPA, a contribuit la soluționarea cu succes a unor proiecte complexe și a construit relații de colaborare pe termen lung, bazate pe profesionalism, calitate și încredere, atât cu clienții, cât și cu partenerii săi de echipă.