Liceul Teoretic “Little London”, instituția de învățământ privat din România, care valorizează sistemul educațional românesc, a demarat lucrările de construcție pentru extinderea campusului școlar situat în Voluntari, pe strada Erou Iancu Nicolae.
Inițiativa conduce la o creștere cu 30% a capacității de școlarizare pentru nivelul liceal, începând cu anul școlar 2025–2026. În acest context, instituția are în plan să investească 3 milioane de euro până în 2028. Proiectul se înscrie într-o strategie amplă de extindere a unității, evaluată la 20 de milioane de euro, finanțată integral din capital privat prin fondul de investiții Morphosis Capital.
Lucrările pentru noua construcție au termen de finalizare martie 2026. Campusul va deveni funcțional începând cu modulul IV al anului școlar 2025–2026 și va cuprinde o clădire, cu 10 săli de clasă, două laboratoare moderne, bibliotecă, sală de conferințe, cafeterie și o sală de sport.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
Astfel, din anul școlar 2025–2026, Liceul Teoretic “Little London” va avea două noi clase de liceu – profil real și umanist – fiecare cu câte 20 de locuri, cu perspectivă de extindere în anii următori. 
“Little London nu este o școală internațională în sens clasic, ci o alternativă românească solidă care îmbină tradiția sistemului național cu bune practici din pedagogia modernă. Elevii urmează curriculumul și susțin examenul de Bacalaureat românesc, dar beneficiază în primii ani de o bază internațională prin sistemul PYP (Primary Years Programme), implementat până la finalul clasei a IV-a. Suntem una dintre puținele școli private care aleg să valorizeze sistemul românesc, nu să fugă de el. Nu formăm copii pentru a se încadra într-un sistem, ci pentru a naviga cu succes între mai multe structuri și culturi diferite, pregătindu-i atât pentru universități din România, cât și din străinătate”, a declarat Luminița Macsim, membru fondator Little London International Academy.
În prezent, Liceul Teoretic “Little London” este școala privată cu cel mai mare număr de elevi înscriși la examenele naționale în sistemul românesc din Ilfov. Aici sunt acceptați copii cu niveluri academice variate, fără selecție elitistă, accentul punându-se pe creșterea nivelului de cunoștințe ale elevilor în cadrul școlii. Începând cu acest an școlar, instituția a primit din partea Ministerului Educației și Cercetării statutul de Școală Pilot, pentru implementarea unui program de pilotare inspirat de modelul aplicat la Colegiul Național «Gheorghe Lazăr».
Astfel, din modulul al III-lea, elevii de clasa a XII-a vor studia exclusiv disciplinele relevante pentru examenul de Bacalaureat, în funcție de profilul urmat Această structură urmărește optimizarea timpului de învățare, reducerea stresului asociat studiului unor materii cu relevanță scăzută pentru evaluarea finală, creșterea performanțelor academice și, nu în ultimul rând, personalizarea traseului educațional în funcție de obiectivele individuale ale fiecărui elev. 
„Pentru noi, valoarea unei școli nu se măsoară în premii, ci în parcursuri reale. Ne bucurăm sincer când un elev care a intrat la liceu cu media 7 reușește să obțină peste 9 la Bacalaureat. Pentru că școala nu i-a pus etichete, ci i-a oferit încredere și susținere autentică. Viziunea noastră este de a construi o școală care formează elevi autonomi, responsabili și performanți, sprijiniți de un cadru educațional relevant, adaptat și sustenabil”, a declarat Alexandra Toader, director educațional Little London International Academy.
Cu o comunitate unită, profesori calificați și un număr în creștere de consilieri educaționali, Liceul Teoretic “Little London” continuă să construiască o școală axată pe nevoile moderne ale elevilor, în care deciziile importante sunt luate transparent, în interesul elevilor.
„Little London a demonstrat că un model educațional bazat pe susținere autentică, în care fiecare elev este tratat individual poate avea un impact major. Rezultatele academice obținute ne confirmă eficiența modelului nostru: peste 90% dintre elevi obțin medii de peste 8 la Evaluarea Națională sau Bacalaureat, iar un număr tot mai mare accesează universități de top din țară și străinătate. Instituția funcționa deja la capacitate maximă, iar cererea continuă să crească. Din acest motiv, decizia de a susține extinderea școlii a venit firesc – este un proiect solid, cu rezultate excelente și o echipă dedicată care livrează performanță într-un mod sustenabil”, a declarat David Masculic, Director de Investiții la Morphosis Capital.
Instituția are în plan să-și dubleze capacitatea de școlarizare, în anii viitori.
Despre Little London International Academy
Înființată în 2003, Little London International Academy este o instituție educațională privată acreditată, recunoscută oficial, care oferă un ciclu educațional complet, de la grădiniță la liceu, un curriculum național cu un program extins de învățare a limbii engleze, precum și o componentă internațională acreditată la nivel de gradiniță și școală primară – International Baccalaureate Primary Years Programme.
În 2025, Little London International Academy a aderat la Romania Education Alliance (REA), platforma națională pentru excelență în educația privată.










