Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă: „Achiziții la marginea absurdului: când caietul de sarcini e scris de Kafka”

Autori: Ovidiu Slimac – Timișoara; și Alin Izvoran – București

Într-o dimineață de luni, cu cafeaua rece și Outlook-ul plin de notificări, „Doctorul în Achiziții” din Timișoara se trezește în fața unui caiet de sarcini care pare scris nu de un inginer, ci de Franz Kafka în colaborare cu Salvador Dalí.

Cerințele sunt clare … în sensul că sunt scrise cu font Times New Roman, corp 12. În rest, e o poveste cu fantome:

• Se cere un „autoturism integrat inteligent, cu personalitate proprie”.
  
• Livrarea se face „în termen de 3 zile lucrătoare, dar nu mai târziu de ziua în care Jupiter intră în retrograd”.
  
• Garanția produsului este „până la epuizarea răbdării beneficiarului”.
  

Doctorul citește, oftează, își aprinde un cigar imaginar (că e în birou, totuși), și spune:

• „Asta nu e achiziție. E literatură experimentală.”

Kafka în SEAP

În lumea achizițiilor publice, Kafka nu e doar un autor. E o stare de spirit. E acel moment când ai trimis clarificări, dar răspunsul vine sub forma unei întrebări. E acel sentiment când ai respectat toate procedurile, dar ești descalificat pentru că ai folosit agrafe albastre în loc de negre.

E acel vis în care te trezești transformat într-un formular DUAE.

Comisia de evaluare: teatru absurd

Comisia se întrunește. Membrii sunt serioși, dar confuzi. Unul întreabă:

– Ce înseamnă „personalitate proprie” la un autoturism?

Altul răspunde:

– Poate funcționează doar când e fericit.

Altul completează:

– Sau când simte că este apreciat pentru teribilul raport calitate / preț.

Doctorul în Achiziții zâmbește. Știe că nu e despre autoturisme. E despre cum achizițiile au devenit un teren de joacă pentru ambiguitate, unde logica se luptă cu metafora.

Soluția? Umorul și luciditatea

În fața absurdului, ai două opțiuni: să te enervezi sau să râzi. Doctorul alege să râdă. Trimite o clarificare în care întreabă dacă „personalitatea autoturismului” trebuie să fie extrovertită sau introvertită.

Răspunsul vine: „Să fie adaptabilă.”

Perfect. Autoturismul va fi și poet, și contabil.

Concluzie

Achizițiile publice nu sunt doar despre prețuri și termene. Sunt despre oameni. Despre cum interpretăm cerințele, cum navigăm printre ambiguități și cum transformăm absurdul în eficiență.

„Caietul de sarcini e ca viața: uneori confuz, uneori exagerat, dar mereu negociabil.”

Și dacă Kafka ar fi fost evaluator de oferte, probabil ar fi spus:

„Oferta conformă nu există. Există doar interpretări conforme.”

Doctorul în Achiziții din București răspunde:

Dragă Doctorule din Timișoara,

Nu sunt „doctor” în achiziții publice, nici nu dețin licență dublă în birocrație și umor negru. Sunt doar un „agent de teren”, care zilnic încearcă să dezamorseze capcanele legislative și procedurale ce apar în domeniu, mai repede decât alertele de securitate cibernetică.

De parcă nu era suficientă lupta cu termene imposibile, caiete de sarcini contradictorii și clarificări care cer … clarificări, guvernanții au mai introdus și OUG nr. 41/2025 (M.Of. nr. 773/19.08.2025). Aceasta vine cu o „inovație explozivă” : posibilitatea de reziliere a unor contracte deja semnate.

James Bond avea gadget-uri sofisticate, noi avem articole de lege cu efect retroactiv. Diferența? La Bond explozia era de efect special; la noi, e pe buget și pe nervii operatorilor economici.

Scenă de film:

Ofertantul intră în procedură, respectă legislația, își asumă riscurile și semnează contractul.

Beneficiarul, liniștit, taie panglici virtuale și raportează progres.

Din spatele ușii apare … OUG 41/2025, cu dreptul de a opri filmul la jumătate.

Rezultatul? Contractele devin licențe temporare de lucru, nu angajamente ferme. Exact ca în filmele cu spioni, nimeni nu știe cine va supraviețui până la final.

Ce rămâne de făcut?

Să fim mai puțin academici și mai mult practici. Nu pot să vă dau rețete magice, dar pot să spun că, în fața unui mediu normativ care schimbă regulile jocului din mers, soluția e să fim pregătiți ca Bond:

– să avem mereu un plan B (subcontractanți de rezervă, surse alternative de finanțare, clauze flexibile);

– să învățăm să descifrăm legile cu aceeași răbdare cu care un agent citește un mesaj criptat;

– să utilizăm Consultarea de piață nu doar ca formalitate, ci ca instrument real de colaborare; aici, autoritatea contractantă și operatorii economici pot construi împreună, proactiv, soluții optime pentru derularea proceselor de achiziții publice, reducând riscul unor situații „explozive”;

și, mai ales, să păstrăm simțul umorului. Pentru că, dacă nu râdem, riscăm să devenim noi explozibilii din toată povestea.

Și atunci, până când Guvernanții decid care contracte se reziliază sau nu, ce ar trebui să facă semnatarii acestora?

E rău oricum : dacă opresc contractele și ele erau eligibile în continuare, pierd investiții și timp ; dacă le continuă și, retroactiv, apare în septembrie-octombrie decizia că ele trebuiau oprite din ziua publicării ordonanței, pierd iarăși bani și credibilitate.

În fața acestor paradoxuri, Achizițiile publice în România au ajuns să semene mai puțin cu un proces administrativ și mai mult cu un film de acțiune. Doar că la final, în loc de genericul „The End”, avem „Contract reziliat”.

Doctorul în Achiziții din București Alin Izvoran

n.a. Articolul (primul) face parte din seria „Doctorul în Achiziții din Timișoara recomandă – Doctorul în Achiziții din București răspunde” – o colecție de reflecții umoristice și realiste despre lumea achizițiilor publice din România și nu numai.

p.s. S-a folosit AI Copilot pentru crearea imaginilor vizuale (pozele) din articol.