joi, 11 septembrie, 2025

Top 10 SRL-uri cu cel mai mare capital social. Frații Pavăl de la Dedeman sunt pe primul loc, cu peste 6,6 mld. lei în Pavăl Holding

Evenimente Club Antreprenor

Redacția
Redacțiahttps://www.clubantreprenor.ro/
Club Antreprenor dezvoltă cultura antreprenorială care se evidențiază prin varietatea activităților sale, inclusiv site-ul, revista și evenimentele de business.
  • Aproape 90% dintre SRL-urile funcționale care au depus deja bilanțul pe anul 2024 trebuie să își majoreze capitalul social, după ce Ministerul Finanțelor a venit cu un proiect de lege care prevede modificări pentru firme.

Context

Mai exact, Ministerul Finanțelor vrea un capital social de minim 8.000 de lei pentru SRL-uri. Dintre cele peste 750.000 de SRL-uri funcționale care au depus bilanțul pe anul trecut, aproape 667.000 de firme au avut un capital social sub 8.000 de lei.

Capitalul social reprezintă valoarea totală a contribuțiilor efectuate de către acționari/asociați într-o firmă, fiind constituit prin aportul acționarilor, și poate lua mai multe forme: bani (numerar), bunuri mobile sau imobile (în natură, exprimat în bani) sau, mai rar, expertiză (aport în industrie).

Suma de bani depusă in conturile bancare ale societății ca aport la constituirea sau la majorarea capitalul social poate fi utilizată în activitatea curentă a societății, ceea ce înseamnă că banii nu sunt blocați

Nivelul minim al capitalului social a fost de 200 de lei începând cu anii `90, iar în 2020 a fost redus la 1 leu, în cazul firmelor cu un singur asociat. În cazul firmelor cu mai mulți asociați, nivelul minim al capitalului social era mai ridicat.

Săptămâna trecută, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a explicat că nivelul minim trebuie să ajungă la 8.000 de lei începând cu data de 1 ianuarie 2026, cu aplicabilitate imediată de la acel moment pentru firmele nou-înființate și cu o perioadă de tranziție pentru firmele deja înființate.

Totuși, odată cu publicarea proiectului de lege se înțelege că modificările ar putea intra în vigoare chiar din 2025, potrivit Profit.ro. Astfel, firmele deja înființate vor avea obligația să ajungă la nivelul minim de 8.000 de lei la prima mențiune de modificare a actului constitutiv, dar nu mai târziu de doi ani de la data intrării în vigoare.

La polul opus față de SRL-urile care trebuie să-și majoreze capitalul social pentru a atinge pragul minim, regăsim peste 250 de firme care au un capital social de peste 100 mil. lei.

Top 10 SRL-uri cu cel mai mare capital social

Pe primul loc în topul SRL-urilor cu cel mai mare capital social dintre firmele funcționale care au depus deja bilanțul pe anul 2024 se află Paval Holding SRL, cu un capital social de 6,65 mld. lei în 2024. Acționarii sunt Dragoș Pavăl (60%) și Adrian Pavăl (40%).

Pavăl Holding este entitatea prin care fondatorii Dedeman dețin rețeaua de magazine de bricolaj, dar și unul dintre cele mai mari portofolii de clădiri de birouri din România sau participații în companii precum Alro Slatina, Farmacia Tei, Promateris sau Cemacon. Pavăl Holding a înregistrat un profit net de 1,65 mld. lei în 2024, în scădere cu 29% față de anul anterior.

Pe locul doi în clasament se situează PPC Renewables Romania SRL, unul dintre cei mai ambițioși investitori în energie regenerabilă din piața locală, cu un capital social de 2,93 mld. lei în 2024. PPC Renewables SRL a fost cunoscută drept Enel Green Power România, înainte ca grupul grec PPC să preia în 2024 activele Enel România într-o tranzacție de 1,26 mld. euro.

PPC Renewables Romania a înregistrat o cifră de afaceri de 387,8 mil. lei în 2024, în scădere cu 58% față de anul anterior, un profit net de 265,5 mil. lei în scădere cu 50%, respectiv 99 de angajați, în creștere cu 23%. Unicul acționar al firmei este PPC-Public Power Corporation Romania SA (100%).

Podiumul este completat de Dedeman SRL, firma care operează rețeaua de bricolaj cu același nume, cu un capital social de 2,57 mld. lei în 2024. Firma a avut o cifră de afaceri de aproape 12,3 mld. lei în 2024, în creștere cu 6% față de anul anterior, un profit net de peste 1,6 mld. lei, în creștere cu 6% și peste 12.300 de angajați, în creștere cu 1%. Unicul acționar este Paval Holding SRL (100%).

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

TechAngels – 1 milion de euro investiții directe în S1 2025, cu accent pe startupuri noi și tehnologii emergente

Investiții directe ~ 1.000.000 euro în startupuri tech în S1 2025* (1) 17% dintre investitori...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA