UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) anunță încheierea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România S.A. (Alpha Bank România). Banca rezultată după fuziune consolidează poziția pe piață a Grupului UniCredit în România, atât pe segmentul corporativ, cât și pe cel de retail.
Noua bancă are o cotă de piață de 11% după active totale, 13% după totalul creditelor (cu UniCredit Consumer Financing) și 11% după totalul depozitelor atrase de la clienți.
UniCredit Bank are acum o rețea de aproximativ 300 de sucursale, în proximitate optimă față de clienți, asigurându-le accesul eficient la o gamă diversă de soluții financiare. Clienții băncii pot folosi o rețea extinsă de 900 de bancomate în toată țara. Peste 4.800 de angajați lucrează în bancă, după fuziune. Acest număr include angajații Alpha Bank România.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank, a spus: “Prin finalizarea fuziunii devenim o bancă mai puternică și mai bine poziționată pentru viitor. Ne-am bucurat că a existat o energie foarte bună între echipele noastre încă de la început și ne-am completat reciproc, reușind să devenim o singură bancă în numai 9 luni. Clienții Alpha Bank România, cărora le urez bun venit în UniCredit, se vor bucura de o experiență financiară îmbunătățită, o rețea extinsă de sucursale și bancomate, și tehnologie bancară de ultimă generație.”
UniCredit S.p.A. a achiziționat de la Alpha International Holdings S.M.S.A., subsidiară deținută 100% de către Alpha Services and Holdings S.A., un pachet de acțiuni reprezentând 90,1% din Alpha Bank România pentru un preț compus din 9.9% din capitalul social al UniCredit România și circa 255 milioane euro, în numerar.
Toate informațiile utile despre fuziunea dintre UniCredit Bank și Alpha Bank România se găsesc pe www.unicredit.ro/alphabank, iar o echipă dedicată răspunde non-stop la întrebările clienților la numărul de telefon 021 200 2752 sau la adresa de e-mail bineaivenit@unicredit.ro.
Începând din data de 4 noiembrie 2024, Alpha Bank România este parte a Grupului UniCredit, iar fuziunea dintre cele două bănci a fost finalizată pe data de 15 august 2025.
UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Banca răspunde unei game variate de nevoi ale clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing sau UniCredit Insurance Broker.
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Austia, Europa Centrală și de Est.