Hubix anunță parteneriatul strategic cu Fimaro Development pentru dezvoltarea “Citius”, un proiect imobiliar amplu de regenerare urbană în Cluj-Napoca. Investiția marchează extinderea prezenței Hubix în zona Transilvaniei și reflectă angajamentul companiei de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a orașelor mari din România.
Citius va transforma o zonă urbană importantă din Cluj, aflată în proximitatea parcului de afaceri Tetarom I, într-un ansamblu rezidențial modern cu apartamente, spatii comerciale, facilități, parcuri și zone pietonale ample. La finalizare, proiectul va totaliza peste 600 de apartamente, contribuind la extinderea și modernizarea ofertei rezidențiale de calitate din Cluj-Napoca.
Prima fază a proiectului va include 172 de apartamente și 178 de locuri de parcare, în urma unei investiții totale de 19 milioane de Euro. Aceasta reprezintă prima etapă a asocierii dintre Fimaro Development și Hubix, cei doi parteneri vizând dezvoltarea sustenabilă și planificată a întregului ansamblu.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Proiectul Citius este situat într-o zonă cu acces facil dinspre nord-vestul municipiului Cluj-Napoca, în proximitatea Garii Cluj-Napoca si a parcului de afaceri Tetarom I, unul dintre cele mai importante poluri economice ale orașului. Zona găzduiește companii locale și internaționale din IT, servicii, producție și logistică, generând un flux constant de angajați și colaboratori. Amplasarea Citius în apropierea acestui hub de activitate oferă conectivitate bună pentru rezidenții activi profesional, dar și un potențial solid de valorificare pe termen mediu și lung pentru investitori.
Parteneriatul dintre Hubix și Fimaro Development are ca obiectiv consolidarea structurii financiare a proiectului și accelerarea etapelor de dezvoltare. Prin acest demers, Hubix continuă strategia sa de a susține proiecte cu impact pozitiv asupra comunităților locale, folosind structuri de investiție flexibile și accesibile.
Daniel Tudor, Chief Investment Officer, Hubix: „Suntem încântați să colaborăm cu Fimaro Development pentru dezvoltarea Citius. Cluj-Napoca este unul dintre motoarele economice ale României și are nevoie de proiecte rezidențiale responsabile, care să contribuie la calitatea vieții urbane. Pentru Hubix, această investiție este un pas firesc în misiunea noastră de a susține regenerarea urbană și dezvoltarea sustenabilă.”
Radu Țaica, Administrator, Fimaro: „Parteneriatul cu Hubix ne va permite să livrăm un proiect de referință pentru Cluj-Napoca, cu standarde înalte de calitate și atenție pentru nevoile reale ale comunității.”
Cluj-Napoca este unul dintre principalele centre economice și universitare ale României, cu o populație activă și un profil educațional solid. Orașul găzduiește un sector IT dezvoltat și atrage investiții în servicii, producție și industrii creative. Calitatea vieții, infrastructura în extindere și accesul la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca contribuie la menținerea unei cereri constante pentru locuințe moderne. Investițiile în transport, urbanism și zone de afaceri, precum parcurile Tetarom, susțin dezvoltarea planificată a pieței rezidențiale locale.
Despre Hubix
Hubix este o companie românească de management și investiții, specializată în atragerea de capital și structurarea de finanțări pentru proiecte imobiliare. Cu un portofoliu diversificat și o comunitate puternică de investitori, Hubix susține dezvoltarea sustenabilă a pieței imobiliare prin parteneriate strategice cu dezvoltatori locali.
Despre Fimaro Development
Acționarii Fimaro Development au o vastă experiență în proiecte rezidențiale și industriale în Cluj Napoca livrând până în prezent câteva sute de apartamente pe piața locală. Grupul de companii din care face parte are un backround solid în livrarea de proiecte moderne, adaptate cerințelor pieței locale.