vineri, 25 iulie, 2025

Cosmopolis a crescut vânzările cu aproximativ 30% datorită interesului pentru urbanism integrat și facilități educaționale de top

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Cosmopolis, proiectul emblematic al dezvoltatorului Opus Land Development, continuă să își consolideze poziția de lider în sectorul rezidențial integrat din România. În primele șase luni ale anului 2025, vânzările de locuințe au ajuns la 218 unități, în creștere cu aproape o treime față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost vândute 172 de unități.

Valoarea totală a tranzacțiilor din semestrul I a depășit 20 de milioane de euro, ceea ce reflectă interesul în creștere pentru locuințele din Cosmopolis, proiect urbanistic complet, cu facilități și infrastructură integrate.

„Acest rezultat este o confirmare pentru noi, că am ales direcția corectă în modul în care am gândit dezvoltarea Cosmopolis. Proiectul este unul cu viziune pe termen lung, în care ne-am asumat să oferim atât locuințe pentru o viață confortabilă, cât și un stil de viață complet. Punem permanent accent pe facilități pentru comunitate, traduse prin magazine în proximitate, zone de agrement, parcuri pentru copii, terenuri de sport, peste 60 de piscine, dar și infrastructură educațională de top. Interesul în creștere pentru Cosmopolis ne încurajează să continuăm planurile de dezvoltare, cel puțin în același ritm ca până acum”, anunță Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis.

Performanța din prima jumătate a anului 2025 vine într-un context economic în care piața imobiliară și-a reechilibrat dinamica în 2024, după un an 2023 dominat de incertitudini financiare și dobânzi în creștere. Spre deosebire de anul precedent, cererea de locuințe s-a reactivat vizibil în 2025 pentru Cosmopolis.

Cele mai căutate tipuri de locuințe sunt în continuare garsonierele, studiourile și apartamentele cu două camere, apreciate în special de tinerii aflați la început de drum profesional și de investitori.

Segmentul cu cea mai mare creștere în volum față de 2024 a fost însă cel al vilelor – acestea s-au impus drept „best-seller”-ul semestrului. Clienții acestora vor spații generoase și grădini private.

„Avem peste 20 de tipuri de locuințe în portofoliul Cosmopolis, ceea ce ne oferă avantajul de a putea răspunde oricărei solicitări și exigențe cerute de clienții care ne trec pragul. Suntem atenți la cerințele în schimbare ale pieței și în fiecare etapă am adaptat planurile Cosmopolis în funcție de specificul și tendințele fiecărui an în care ne-am aflat. Obiectivul de vânzări pentru întreg anul 2025 este situat între 500 și 550 de unități, un target realist susținut de dinamica actuală a pieței, extinderea infrastructurii și încrederea pe care Cosmopolis a consolidat-o în cei 18 ani de dezvoltare continuă”, subliniază Gabriel Voicu, Vicepreședinte SVN România și Director de Vânzări al Cosmopolis.

Interes crescut pentru urbanism integrat și facilități educaționale

Profilul cumpărătorului în 2025 reflectă dimensiunile și complexitatea Cosmopolis, un cartier de dimensiunea unui oraș: tinerii profesioniști care lucrează în nordul Capitalei și familiile cu copii care sunt în căutare de stabilitate, sunt segmentul dominant al rezidenților. Investitorii români și străini au și ei o cotă de aproximativ 15-20% din locuințele ansamblului. Aceștia sunt atrași să investească pentru randamentele competitive și pentru siguranța plasamentului imobiliar. Majoritatea cumpărătorilor rămân end-useri, dar segmentul investițional este în creștere constantă.

Oferta diversificată de locuințe permite un echilibru între cerere și ofertă, iar unul dintre atuurile Cosmopolis rămâne capacitatea de a livra constant locuințe optimizate pentru diferite segmente de clienți, mai ales în contextul în care tendințele vânzărilor arată o nouă schimbare a pieței.

Clienții sunt tot mai bine informați și mai exigenți, nu doar în ceea ce privește configurația locuinței, ci și în legătură cu calitatea urbanismului, accesul la infrastructură educațională, mobilitate și viața în comunitate.

În toamna acestui an va fi inaugurat oficial campusul Mark Twain International School din incinta Cosmopolis, iar începerea primului an școlar aici reprezintă un moment important pentru consolidarea comunității și atragerea de noi familii.

Pentru a susține comunicarea strategică și relația cu actualii și viitorii locatari, dezvoltatorul Opus Land Development va continua să investească în digitalizare și transparență, prin instrumente precum aplicația My Cosmopolis, care oferă acces facil la informații, servicii și suport pentru rezidenți.

Opus Land Development va avansa în perioada următoare noi etape de dezvoltare, care consolidează urbanismul integrat, extind infrastructura rutieră și educațională și deschid noi direcții în digitalizarea vieții de zi cu zi.

Despre Cosmopolis 

Cosmopolis este cea mai amplă investiție rezidențială integrată realizată în România în ultimele trei decenii. Cu cei peste 17.000 de locuitori, comunitatea cartierului Cosmopolis este comparabilă cu populația orașelor Râșnov sau Vatra Dornei și cuprinde un număr de rezidenți mai mare decât al orașelor Otopeni, Sinaia sau Gura Humorului. Planurile de extindere ale Cosmopolis continuă și în anii următori. Până în 2035, dezvoltatorul estimează un total de peste 12.000 de locuinţe și o comunitate de peste 35.000 de persoane.

Investițiile în Cosmopolis au ajuns până acum la peste 455 de milioane de Euro. Cartierul beneficiază de peste 60 de piscine exterioare, bazin de înot acoperit de dimensiuni semi-olimpice (în cadrul WorldClass), parcuri și locuri de joacă pentru copii, centru medical (Affidea Cosmopolis) și cel mai mare retail park din Nordul Capitalei (Cosmopolis Plaza) care găzduiește peste 70 comercianți, branduri naționale și internaționale.

De asemenea, printre facilitățile din Cosmopolis se numără: plajă privată pe malul lacului natural din apropiere, terenuri de sport, servicii de pază și supraveghere cartier 24/24h – atât prin intermediul echipelor de pază, cât și al camerelor fixe de supraveghere, transport pe ruta Pipera și retur, birou pentru impozite și taxe locale.

Despre Cosmopolis Plaza

  • 20.000 de mp este suprafața celui mai mare retail park din zona de Nord a Bucureștiului și 500 de locuri de parcare

  • 70 de noi magazine, printre care: Jysk, Animax, Pepco, Sinsay, Tedi, Kik, Carrefour, C&A, Noriel, Lidl, Spartan, 5 to GO, Domino’s Pizza, Dr Max, CCC, Berezshka, Supermercatto

  • Restaurante cu specific românesc, chinezesc, mediteranean, japonez, turcesc și libanez

  • Cafenele și brutărie

  • Farmacie și magazine de produse naturiste

  • Bricolaj și magazin de accesorii GSM

  • Spații pentru relaxare: locuri de joacă și parc

  • Cel mai mare club de health & fitness World Class din Nordul Capitalei

Urmărește-ne:
- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT CLUB ANTREPRENOR 12 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

Ministerul Finanțelor anunță noi măsuri: Modificări legislative privind acordurile de preț în avans și procedurile pentru evitarea dublei impuneri

Guvernul a adoptat, joi, un set de modificări importante în Codul de procedură fiscală, menite să întărească transparența, o...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Abonează-te la revista de business Club Antreprenor -ABONAMENT 12 luni Club Antreprenor