joi, 11 septembrie, 2025

Board Leadership Program, organizat de ASE București și Asociația Administratorilor Independenți, obține recunoașterea europeană ecoDa 

Evenimente Club Antreprenor

Mircea Fica
Mircea Ficahttps://www.clubantreprenor.ro/
Fondator Revista Club Antreprenor & clubantreprenor.ro

Asociația Administratorilor Independenți (AAI), în parteneriat cu școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București, Bucharest Business School (BBS), singura școală românească de business acreditată AMBA, anunță validarea oficială a programului Board Leadership Program de către Europen Confederation of Directors Associations (ecoDa) – The European Voice of Directors.

Această recunoaștere europeană  confirmă calitatea programului, în urma unui proces riguros de analiză realizat de ecoDa care a evaluat structura, conținutul, metodologia de predare și sistemele de control al calității.

Recunoașterea Board Leadership Program de către ecoDa confirmă faptul că:

  • este aliniat la codurile de guvernanță corporativă naționale și internaționale;
  • dezvoltă competențe esențiale pentru exercitarea unui rol eficient într-un consiliu de administrație;
  • are un conținut curricular solid, livrat prin sesiuni susținute de experți, studii de caz aplicate și simulări de board;
  • respectă standardele profesionale impuse de ecoDa în ceea ce privește calitatea partenerului educațional, procesul de selecție, predare și examinare.

Vasile Alecsandru Strat, Decan Bucharest Business School, ASE: „Procesul de recunoaștere pentru Board Leadership Program a fost atent monitorizat și validat de către ecoDa. Este o realizare importantă pentru BBS, școala de afaceri a ASE și o garanție pentru participanți că investesc într-un program de top, recunoscut la nivel internațional. Am construit programul cu o echipă complementară – profesori cu expertiză academică solidă și experți din industrie, asigurând echilibrul între rigoarea teoretică și aplicabilitatea practică, în linie cu cerințele ecoDa privind relevanța și complexitatea programelor certificate”.

Alina Prahoveanu, Președinte Asociația Administratorilor Independenți (AAI): „A fost un proces laborios și complex, în care fiecare membru al echipei a avut un rol esențial. Este o reușită colectivă, care reflectă efortul, colaborarea și viziunea comună a echipei AAI și ASE prin BBS, dedicate dezvoltării profesionale a leadershipului din consiliile de administrație din România. Am ales ca programul să se desfășoare în limba română, cu implicarea celor mai buni profesori și experți, capabili să conecteze teoria cu realitățile și dinamica accelerată a guvernanței corporative din România.

Recunoașterea ecoDa, care vine într-un moment în care rolul consiliilor de administrație este în centrul atenției publice, reprezintă o garanție a calității programului și a relevanței sale în dezvoltarea competențelor necesare pentru o guvernanță eficientă.”

Petronel Chiriac, Vicepreședinte AAI, Membru în Comisia pentru Educație ecoDa: „Am avut un obiectiv comun, acela de a dezvolta un program competitiv la nivel european și pot confirma, în calitate de reprezentant AAI în Comitetul de Educație al ecoDa, că validarea ecoDa are importanță ridicată la nivelul boardurilor europene. Programul corespunde criteriilor ecoDa, inclusiv în ceea ce privește componența echipei de experți și rigurozitatea procesului de selecție și evaluare a cursanților. Formarea unor lideri responsabili este o urgență, iar recunoașterea europeană acordată de ecoDa confirmă că acest program răspunde standardelor necesare pentru dezvoltarea competențelor esențiale în contextul actual românesc, marcat de vulnerabilități  semnificative, în special în zona companiilor cu capital public – un segment critic al guvernanței corporative.”

Board Leadership Program este un program de educație executivă dedicat liderilor care doresc să-și consolideze competențe în guvernanță corporativă și leadership strategic. Lansat în mai 2025, programul include 7 module esențiale, de la principii de guvernanță și strategie corporativă, până la simulări reale de consiliu de administrație. Cu un total de 70 de ore de instruire intensivă, programul este susținut de un corp academic de top și de experți recunoscuți din mediul de afaceri, reglementare, sustenabilitate și tehnologie. Programul se adresează membrilor consiliilor de administrație, antreprenorilor, investitorilor și directorilor executivi de top care aspiră la un rol activ în structurile de guvernanță ale companiilor. Mai multe detalii despre Board Leadership Program: https://bbs.ase.ro/programs/executive-certificates-master-classes/board-leadership-program/

ecoDa – The European Confederation of Directors’ Associations, cu sediu la Brussels este organizația-umbrelă care reunește principalele institute naționale ale directorilor din Europa. Reprezintă aproximativ 50.000 de directori individuali din 21 de țări, activi în consiliile de administrație ale companiilor de toate dimensiunile și din toate sectoarele.

Despre Asociația Administratorilor Independenți (AAI)

Asociația Administratorilor Independenți (AAI) reunește peste 140 de profesioniști cu experiență vastă în structurile de guvernanță ale companiilor din România. Prin misiunea sa, AAI promovează excelența în consiliile de administratie și facilitează accesul companiilor la directori independenți cu expertiză strategică și viziune inovatoare. În calitate de membru afiliat ecoDa (Confederația Europeană a Institutelor și Asociațiilor Directorilor Non-Executivi), AAI asigură conectarea cu asociațiile profesionale reprezentative din țările uniunii europene.

Mai multe informații despre AAI: https://www.administratorindependent.ro/

Urmăriți-ne și pe LinkedIn.

Despre Bucharest Business School (BBS)

Bucharest Business School este școala de afaceri a Academiei de Studii Economice din București și singura din România acreditată internațional AMBA.

Cu o experiență de peste 30 de ani în educația executivă internațională, BBS sprijină dezvoltarea antreprenorilor, managerilor și liderilor prin programe Executive MBA/MBA și de educație executivă, dezvoltate în parteneriat cu instituții de prestigiu din Europa și America de Nord, dedicate leadershipului, guvernanței corporative și transformării digitale.

Astăzi, BBS este un reper pe piața educației executive din România, cu o comunitate de peste 3.000 de absolvenți activi în companii de top, locale și internaționale.

Mai multe informații despre BBS: https://bbs.ase.ro/

Urmăriți-ne și pe LinkedIn.

Urmărește-ne:
- 23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei) -Inscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Gala Club Antreprenor – ediția a XXIII-a - Înscrie-te acum! - Bilete online -Gala Club Antreprenor Ediție Aniversară 5 ani de la lansarea revistei Club Antreprenor
- Advertisement -Transavia SA Fragedo

Ultimele Știri

România intră pe scena mondială a logisticii prin participarea Anei-Maria Saraholu la Young Logistics Professionals Award

De peste două decenii, FIATA și TT Club deschid drumul tinerelor generații de profesioniști printr-o competiție de elită. Fostul...
- Advertisement -TermeneRO Informații firme Verifică asociații și administratorii oricărei companii
- Advertisement -Ziarul Pozitiv RO
- Advertisement -Abonament anual 12 luni la Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -Evenimente business afaceri 2025 Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv
- Advertisement -oferta publicare articole copywriting content marketing online SEO Club Antreprenor Ziarul Pozitiv

Mai multe articole ca acesta

- Înscrie-te ACUM - Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA -Gala Club Antreprenor 23, Ediție Aniversară, 5 ani Revista CA