Ciprian Pop a primit autorizarea din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru funcția de director general al Allianz-Țiriac Pensii Private.
Ciprian Pop are o experiență de aproape 20 de ani în cadrul Allianz-Țiriac și a grupului Allianz, iar în ultimii trei ani a ocupat poziția de director general al Allianz-Țiriac Unit (fosta Gothaer), deținută integral de Allianz-Țiriac.
„Suntem încântați să îl avem pe Ciprian Pop la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private. Experiența sa vastă în cadrul grupului Allianz și expertiza sa în actuariat și managementul riscului sunt atuuri valoroase pentru echipa noastră. Suntem convinși că, sub conducerea sa, Allianz-Țiriac Pensii Private va continua să se dezvolte și să ofere servicii de cea mai înaltă calitate clienților noștri”, a declarat Virgil Șoncutean, președintele Consiliului de Administrație al Allianz-Țiriac Pensii Private.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
23 septembrie 2025: Gala Club Antreprenor (Gala aniversară, 5 ani de la apariția revistei)
30 septembrie 2025: Next Generation Business Finanțări; Digitalizare; Fiscalitate.
3 octombrie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
16 octombrie 2024: Forumul de management și reciclare a deșeurilor – Ediția a V-a
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Anterior, Ciprian Pop a coordonat departamentul de actuariat financiar din cadrul Allianz-Țiriac Asigurări.
În perioada 2018-2019, a fost responsabil, din poziția de Country Chief Risk Officer, de activitatea de management al riscului a Allianz Thailanda, acumulând o expertiză amplă în actuariat și managementul riscului, atât la nivel local, cât și la nivel internațional.
„Mulțumesc Consiliului de Administrație pentru încredere și mulțumesc în mod special colegilor mei din Allianz-Țiriac Asigurări și Allianz-Țiriac Unit, alături de care am evoluat profesional. Sunt recunoscător că am ocazia de a continua alături de echipa Allianz-Țiriac și că voi contribui la misiunea noastră comună – aceea de a crea prosperitate în România prin serviciile de asigurare și pensii private”, a afirmat Ciprian Pop, director general Allianz-Țiriac Pensii Private.
Conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private este completată de Alexandra Bălan Marinescu, director general adjunct.
Ciprian Pop a absolvit facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și masteratul de tehnici actuariale din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Deține și certificarea în tehnici actuariale oferită de Institutul de Actuariat din Marea Britanie și este membru în Consiliul Director al Asociației Române de Actuariat (ARA).
Despre Allianz-Țiriac Pensii Private
Allianz-Țiriac Pensii Private administrează active nete de aproximativ 36 miliarde de lei (la finalul lunii iunie 2025) și are peste 1,7 milioane de participanți la fondurile de pensii private administrate. Societatea gestionează 3 fonduri de pensii private – pilonul II (AZT Viitorul Tău) și pilonul III (AZT Moderato și AZT Vivace).