- Apelul de proiecte este deschis între 19 iunie – 24 iulie
- Valoarea totală a fondului este de 1.500.000 lei
Fundația OMV Petrom lansează fondul de finanțare „Azi. Împreună.” deschis organizațiilor nonprofit din România care implementează programe în sprijinul educației timpurii, sănătății timpurii sau conservării biodiversității.
Astfel, vor fi susținute proiecte implementate în comunități dezavantajate, de organizații mici și medii. Fundația OMV Petrom va evalua cererile în parteneriat cu specialiști din cadrul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și alături de un juriu extern.
„Prin fondul „Azi. Împreună.”, ne dorim să susținem inițiativele cât mai multor ONG-uri care au proiecte de educație timpurie, sănătate timpurie sau biodiversitate implementate la nivel local, de unde pornește schimbarea,” a declarat Steven van Groningen, Președintele Consiliului Director, Fundația OMV Petrom.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Despre fondul de finanțare „Azi. Împreună”
Prin fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, Fundația OMV Petrom urmărește dezvoltarea proiectelor care contribuie la creșterea gradului de participare la educație timpurie în mediile defavorizate, care adresează sănătatea timpurie și/sau contribuie la reducerea ratei mortalității infantile, sau care promovează conservarea biodiversității.
Fondul presupune trei niveluri de finanțare, cu valori între 40.000 lei – 250.000 lei. Organizațiile pot accesa ghidul de aplicare și alte documente necesare pe site-ul Fundației OMV Petrom, AICI, iar cererile de finanțare pot fi trimise în perioada 19 iunie – 24 iulie.
Despre Fundația OMV Petrom
Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.
Mai multe detalii despre activitatea Fundației puteți găsi pe site-ul Fundației, www.fundatiaomvpetrom.ro, iar întrebările specifice fondului de finanțare pot fi trimise la adresa de email azi.impreuna@fundatiaomvpetrom.com.