- Cât costă o noapte de cazare și un prânz la malul mării
După ce în 2024 a înregistrat o creștere totală a numărului de turiști cu 12%, conform datelor INS, stațiunea Mamaia este și anul acesta destinația favorită a românilor în sezonul estival. Pentru 2025, oferta de cazare este variată și accesibilă pentru tot mai mulți turiști și există o gamă extinsă de opțiuni pentru masă și agrement, explică reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.
„Și anul acesta, în luna iunie, în stațiunea Mamaia prețurile pentru sezonul estival sunt adaptate astfel încât să fie accesibile unui număr cât mai mare de turiști. Practic, sunt oferte pentru toate gusturile și toate bugetele, de la unități premium, la cazări accesibile. Cu toate acestea, în presă și în spațiul public au început să apară eternele referiri la «prețurile exagerate de pe litoralul românesc». Este o generalizare clasică și majoritatea exemplelor vehiculate citează tarife și prețuri din zona Mamaia Nord. Aceasta aparține însă administrativ de orașul Năvodari și nu face parte din stațiunea Mamaia, care se întinde pe 8 km, de la zona Satului de Vacanță, din Constanța, până la intrarea în Năvodari”, explică George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Potrivit președintelui OMD, anul acesta, în luna iunie, un sejur de 3 nopți pentru două persoane la un hotel de 3 stele din stațiunea Mamaia pornește de la un preț de aproximativ 750 de lei, cu mic dejun inclus, în timp ce la un hotel de patru stele, pentru aceleași condiții, pleacă de la 1.100-1.300 de lei. Dar, în cazul din urmă, oferta include și alte facilități, precum plajă privată, șezlonguri gratuite, piscină și activități de agrement, parcare etc. De altfel, numeroase hoteluri din stațiune dețin plajă proprie și nu percep taxe pentru șezlong.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Și prețurile la mâncare se mențin într-o zonă accesibilă în Mamaia. De exemplu, zilele acestea, un prânz la un restaurant de 4 stele, amplasat în proximitatea plajei, costă aproximativ 96 de lei și include ciorbă de burtă (cu ardei și smântână), piept de pui la grătar (200 gr), cu garnitură de cartofi prăjiți și salată asortată. Iar o noapte de cazare la hotelul din apropiere, în cameră dublă, cu două șezlonguri incluse și parcare gratuită, costă aproximativ 320 de lei, în timp ce un mic dejun generos ajunge la 40 de lei de persoană.
Mai mulți turiști în Mamaia
„Tocmai pentru a încuraja atragerea de turiști români, dar și străini, numeroase unități de cazare au oferit din timp pachete promoționale și reduceri de tip early booking. Iar mulți jucători din zona HoReCa și de agrement din stațiune au menținut în 2025 prețurile cât mai aproape de nivelul celor de anul trecut”, precizează George Măndilă.
Adaptarea tarifelor și prețurilor practicate în Mamaia la cerințele pieței, astfel încât să fie accesibile unei game cât mai largi de turiști este vizibilă și în rezultatele obținute de stațiune. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în 2024, la 1 Septembrie, s-au înregistrat în destinația Integrată Mamaia – Constanța 414.407 de turiști români, ceea ce reprezintă o creștere de 12% față de anul precedent, și 30.150 de turiști străini, o majorare cu 10% față de 2023. Anul trecut, în 2024, numărul total de nopți de cazare în Mamaia a fost de 1.240.881, mai mult cu 3,5% față de 2023, ceea ce reflectă o îmbunătățire continuă a ofertei și atractivității destinației. Iar potrivit președintelui OMD Mamaia Constanța, perspectivele pentru 2025 indică o creștere semnificativă pe ambele categorii de turiști.