- Freshful estimează că, în acest sezon, vor fi livrate aproximativ 150.000 de kilograme de fructe
- Interesul consumatorilor pentru fructele bio continuă să crească, chiar și în sezonul produselor locale. Printre cele mai populare opțiuni se regăsesc bananele, avocado, lămâile și cartofii dulci ecologici
- Coșul mediu pentru categoria de legume și fructe este de 60 de lei pe comandă și 200 lei pe lună.
Freshful, hipermarket 100% online, anunță o creștere semnificativă a interesului pentru fructe și legume certificate ecologic, raportând pentru acest segment o creștere de aproape 40% a vânzărilor, față de anul trecut. Tendința de consum pentru produse proaspete eco este susținută și de extinderea sortimentelor cu 10%, Freshful colaborând în prezent cu 11 furnizori certificați bio din regiunile Muntenia și Dobrogea.
Aproximativ 15% dintre clienții Freshful optează pentru variantele ecologice ale produselor proaspete, iar în coșul de cumpărături se regăsesc frecvent fructe precum bananele, lămâile și avocado. Comenzile care includ produse bio înregistrează o valoare medie cu 20-30% mai mare, iar numărul clienților care aleg exclusiv produse certificate este în creștere, datorită garanției oferite de calitate și trasabilitate.
„Observăm o creștere semnificativă, de aproape 40%, a interesului clienților pentru produsele ecologice, ceea ce ne confirmă că românii devin tot mai atenți la proveniența și calitatea alimentelor pe care le consumă. Sezonul fructelor și legumelor românești ne oferă oportunitatea de a susține producătorii locali și de a le pune la dispoziția clienților o gamă diversificată de produse proaspete, sănătoase și accesibile, livrate rapid direct acasă, spune Anca-Maria Popescu, Head of Buying Fruits & Vegetables, Meat, Fish, Bakery la Freshful by eMAG.
Evenimente - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:
12 iunie 2025: Criminalitatea cibernetică în perioada digitalizării economiei și în vreme de război, Ediția a IV-a
17 iunie 2025: Future Energy Europe Summit, Ediția a V-a
17 iunie 2025: Gala Club Antreprenor
27 iunie 2025: Pilonii de dezvoltare ai județului Alba – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual
Vezi toate Evenimentele 2024-2025 organizate de CA & ZP
Gama de fructe și legume ecologice va fi extinsă cu aronia, conopidă, fasole, pepeni verzi, vinete albe, ardei eco, verdețuri, fructe exotice, roșii și cartofi, toate provenind din culturi ecologice românești.
Începutul sezonului produselor românești proaspete a fost marcat de apariția căpșunelor și cireșelor, furnizate printr-o ofertă bogată și diversificată, obținută prin colaborarea cu 27 de producători locali din Dobrogea și Muntenia. Freshful a livrat rapid peste 3.500 de kilograme de căpșune și cireșe românești, cu stocuri epuizate în doar o zi, susținând apetitul crescut al consumatorilor pentru fructe de sezon proaspete și accesibile ca preț.
În următoarea perioadă, estimările indică livrarea a peste 150.000 de kilograme, ceea ce reflectă încrederea clienților în calitatea și prospețimea produselor locale. Prețurile pentru căpșune încep de la 8,99 lei, în timp ce oferta pentru cireșe începe de la 24.99 de lei/500g. Consumatorii Freshful pun în coșul de cumpărături mai multe tipuri de fructe și legume, cu o medie de 60 de lei per comandă și cu un buget mediu lunar de 200 de lei.
Legume noi în preferințele românilor
Preferințele consumatorilor includ și alegeri clasice, precum roșii și castraveți, fiind livrate până acum peste opt tone de castraveți și roșii, în creștere față de anul trecut.
Oferta actuală Din Grădină include o gamă variată de fructe și legume românești de sezon, precum căpșune, castraveți, verdețuri, cireșe, rădăcinoase, roșii și sparanghel. Pentru lunile următoare, Freshful pregătește extinderea selecției cu noi varietăți în proiectul Din Grădină, precum ardei, dovlecei, porumb de fiert, pepeni și cartofi. Accentul rămâne pe diversitate și pe susținerea producătorilor locali, precum și pe o logistică care asigură prospețime maximă.
Despre Freshful by eMAG
Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hypermarket 100% online din România și oferă clienților săi o gamă variată de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la partenerii și producătorii locali. Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp, cu un serviciu de livrare, în aceeași zi sau programată, a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate și mezeluri, la produse congelate, băuturi și articole de uz casnic. Clienții Freshful pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO, pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Freshful livrează din depozitul propriu cu temperatură controlată, folosind mașini frigorifice, până la ușa clientului, 7 zile din 7.